sâmbătă

20 aprilie, 2024

10 ianuarie, 2012

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, marţi, că în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen, perspectivele României „nu par prea optimiste”, în condiţiile în care Olanda este fermă în a susţine că este nevoie de cel puţin două rapoarte privind justiția, relatează Mediafax.

„Nu vreau să repet, dar în momentul de faţă, aşa cum se văd lucrurile, se pare că nu avem prea bune perspective. Perspectivele nu par prea optimiste, în condiţiile în care Olanda este fermă în a susţine chestiunea că este nevoie de cel puţin două rapoarte privind MCV, două rapoarte pozitive. Şi, iar, interpretarea pe «rapoarte pozitive» este foarte discutabilă”, a spus Orban, la o conferinţă.

Ministrul a spus că autorităţile române vor continua procesul de pregătire în vederea aderării la Schengen, dar şi presiunile în acest scop.


„Vreau să vă spun că vom continua să exercităm presiuni, vom continua să ne pregătim pentru acest proces, inclusiv prin demersuri diplomatice şi vom continua să fim extrem de activi, inclusiv în ceea ce priveşte programul de guvernanţă Schengen, care este extrem de important şi care ne interesează în mare măsură pentru că este vorba despre modul în care va arăta această iniţiativă în viitor. Pentru că, de multe ori, vreau să vă spun că ni s-a transmis mesajul «În mare parte, faptul că nu aderaţi la Schengen acum, nu este din vina voastră, ci este din vina problemelor pe care spaţiul Schenhgen le are în prezent» . Vă daţi seama cum am putut accepta asemenea mesaje. Dar pe de altă parte, suntem conştienţi că este nevoie de consolidarea acestui spaţiu şi vom face eforturile necesare”, a comentat Leonard Orban.

Olanda a blocat, în 2011, aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Olanda continuă să se opună aderării României şi Bulgariei la Schengen, a afirmat, la 13 decembrie, ministrul olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, precizând că cele două ţări trebuie să înregistreze progrese clare în combaterea criminalităţii şi corupţiei, progrese ce vor trebui constatate în viitorul raport al CE.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: