5 august, 2026

Legea privind integritatea, jalon în PNRR, a fost votată miercuri de Senat, Cameră decizională, astfel că va merge la promulgare.

Proiectul riscă să fie declarat neconstituțional, ceea ce va duce la pierderea a aproape 800 de miliaone de euro din PNRR. Legea poate fi înapoiată Parlamentului de președinte, pentru reexaminare, o singură dată și motivat.

Reglementarea conține cele două amendamente care îi vizează atât pe primarul Timişoarei, Dominic Fritz, şi pe partenera preşedintelui Nicuşor Dan, Mirabela Grădinaru, ambele prevederi fiind considerate neconstituționale de specialiști în Drept, inclusiv de foști judecători CCR.

Reamintim că Mirabela Grădinaru şi-a publicat miercuri declaraţiile de avere şi de interese.

Legea a trecut de Senat cu 104 voturi „pentru”, 8 „împotrivă”, 7 abţineri, iar 2 senatori nu au votat. Au votat împotrivă un senator AUR, şase senatori USR şi un neafiliat

Amendamentul care vizează explicit cazul lui Dominic Fritz a fost susţinut în principal de PSD.

Cel referitor la depunerea declaraţiilor de avere de soţii / soţiile, partenerii demnitarilor aparţine AUR.

USR a acuzat, luni seară, PSD şi AUR că au făcut troc şi insistă să dea lege cu dedicaţie împotriva unui singur om, după ce au fost votate amendamentele celor două partide la Legea integrităţii.

„La comanda lui Sorin Grindeanu, PSD şi AUR insistă să confecţioneze pedepse retroactive, ca să-şi elimine adversarii din pix, chiar dacă asta înseamnă un vandalism democratic şi împingerea României către iliberalism. Preţul ambiţiei PSD de a-l îndepărta pe Dominic Fritz din funcţia de primar îl vor plăti toţi românii, atunci când România va pierde aproape 800 de milioane de euro, bani care ar putea fi folosiţi pentru spitale şi şcoli noi şi moderne”, a transmis, luni seară, USR, într-un comunicat de presă.

Dilemele parlamentarilor: Sunt vizate și amantele? Dacă un demnitar are două partenere, trebuie să depună pentru ambele declarația de avere?

În Comisia juridică, liberalul Daniel Fenechiu a întrebat dacă se aplică și cuplurilor de același sex și, în acest caz, cine și cum verifică existența relației. Reprezentantul ANI a răspuns că nu are mecanisme ca să facă astfel de controale.

Un senator USR a întrebat ce se întâmplă în situația în care un demnitar are două iubite, care dintre ele depune declarația? În ceea ce privește AUR, un senator al partidului și-a liniștit colegii spunând că amendamentul nu vizează „amantele”, ci doar concubinele. 

(Citește și: Primarul Timişoarei, sancţionat cu 10% din salariu timp de 6 luni, după decizia în justiție privind conflictul de interese. PSD cere demiterea din funcție a lui Dominic Fritz)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: