Marius Lazurcă, consilierul pentru securitate națională și politică externă al președintelui Nicușor Dan, și-a încheiat vizita de la Ankara, unde a purtat discuții cu oficiali de rang înalt ai Turciei, după summitul NATO din 7-8 iulie și o altă vizită importantă, efectuată acum două săptămâni, la Washington.
Lazurca a transmis că președintele turc Recep Tayyip Erdoğan este așteptat la București într-o vizită care ar putea marca un nou nivel al Parteneriatului Strategic dintre România și Turcia, în special în domeniile apărării și securității la Marea Neagră.
Potrivit mesajului transmis pe X de consilierul prezidențial pentru securitate națională și politică externă, la finalul vizitei sale la Ankara, România și Turcia sunt pregătite să aprofundeze Parteneriatul Strategic bilateral și să îl traducă în proiecte de anvergură, în special în domeniile apărării și economiei.
Lazurca a pregătit vizita la București a președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan: Vizita va reprezenta „un moment decisiv” pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România–Turcia
„Îmi închei vizita la Ankara cu mulțumiri sincere adresate gazdelor noastre turce pentru ospitalitatea deosebită. În fiecare întâlnire am constatat o deschidere reală pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România–Turcia și o determinare comună de a-l transpune în proiecte de o anvergură cu adevărat strategică, în domeniul apărării, în sectorul economic și nu numai. Viitoarea vizită la București a Excelenței Sale, președintele Recep Tayyip Erdoğan, va reprezenta un moment decisiv pe acest drum. Doi aliați la Marea Neagră, o direcție clară: mai multă securitate și mai multă prosperitate pentru regiunea noastră și pentru NATO în ansamblu”, arată Lazurca în postarea sa de pe rețeaua socială X.
Concluding my visit to Ankara with sincere thanks to our Turkish hosts for their wonderful hospitality. In every meeting I found genuine openness to stepping up the Romania–Türkiye Strategic Partnership, and a shared determination to translate it into projects of truly strategic… pic.twitter.com/NMYqs3NGgt
— Marius-Gabriel Lazurca (@MariusLazurca) August 12, 2026
Oficialul român s-a întâlnit la Ankara, inclusiv pentru pregătirea vizitei lui Erdogan la București, cu Akif Çağatay Kılıç, principalul consilier pe politică externă și securitate națională al președintelui Turciei, dar și cu ministrul adjunct al Afacerilor Externe al Turciei, Berris Ekinci, cu care au fost discutate relațiile bilaterale dintre Turcia și România, precum și evoluțiile regionale, inclusiv securitatea la Marea Neagră.
Deputy Minister Ambassador Berris Ekinci met with Ambassador Marius Gabriel Lazurca, Presidential Adviser for National Security and Foreign Policy of Romania.
— Turkish MFA (@MFATurkiye) August 12, 2026
During the meeting, Türkiye-Romania bilateral relations and regional developments including Black Sea security were… pic.twitter.com/aHBTWF3zFe
Lazurca a fost primit și de Yaşar Güler, ministrul turc al Apărării, întâlnire în cadrul căreia s-a discutat și aprofundarea cooperării dintre industriile de apărare ale celor două țări.
„În timpul recentei mele vizite în Turcia, am avut onoarea de a mă întâlni cu ministrul Apărării Naționale, Yaşar Güler. Discuțiile s-au concentrat asupra securității la Marea Neagră, asupra capacității de descurajare și apărare a NATO, precum și asupra aprofundării cooperării în domeniul apărării dintre România și Turcia, inclusiv între industriile de apărare ale celor două țări. Aliați puternici, responsabilități comune”, a transmis Marius Lazurca.
During my recent visit to Türkiye, I was honoured to meet the Minister of National Defence, Yaşar Güler. We focused on Black Sea security, NATO deterrence and defence, and deepening Romania–Türkiye defence cooperation, including between our defence industries. Strong allies,… pic.twitter.com/V1mxGGLgDJ
— Marius-Gabriel Lazurca (@MariusLazurca) August 12, 2026
Președinții Dan și Erdogan au discutat la Istanbul, în luna iunie, despre aprofundarea relațiilor bilaterale, prioritățile Parteneriatului Strategic România–Turcia și evoluțiile regionale și internaționale
Vizita consilierului prezidențial la Ankara vine în continuarea discuțiilor purtate de președintele Nicușor Dan cu Recep Tayyip Erdoğan în luna iunie, la Istanbul și în contextul în care România încearcă să consolideze relația de securitate și economică cu Turcia. Cele două țări, împreună cu Bulgaria, au semnat la summitul NATO de la Ankara, din iulie, un acord tripartit pe extinderea programului comun de deminare, inclusiv la protejarea infrastructurii submarine – esențial pentru România în contextul exploatării gazelor din Neptun Deep, din 2027 încolo.
Totodată, în ceea ce privește Marea Neagră, acordurile urmărite de România în relația cu aliații turci și bulgari vizează Centrul NATO la Marea Neagră, care, în momentul acesta, este la Istanbul și care este dorit să se mute la Constanța începând cu 2028 – acesta este un centru rotațional NATO la Marea Neagră și reprezintă o structură de comandă navală creată anul acesta la nivelul NATO, sub denumirea de Forța Operativă Combinată din Marea Neagră (CTF-Black Sea).
Notă: Conform deciziilor asumate, Turcia va găzdui și va comanda grupul operativ CTF-Black Sea, forța operativă din Marea Neagră, până în 2028, în conformitate cu principiul asumării regionale a responsabilității. După 2028, rolul de gazdă și de comandă va fi preluat prin rotație de către aliații riverani din Marea Neagră, România și Bulgaria, pe baza propunerilor acestora.
Nicușor Dan vrea un forum de afaceri România-Turcia cu ocazia vizitei lui Erdogan la București
De notat că, în momentul în care vizita lui Erdogan la București va avea loc, e anticipată și o ședință comună de guverne. Se dorește, cu acel prilej, și organizarea unui forum de afaceri.
Vizita lui Recep Tayyip Erdoğan la București este așteptată să aducă noi acorduri în domenii precum securitatea regională, infrastructura energetică, industria de apărare și cooperarea culturală.
Parteneriatul Strategic Turcia–România, semnat în 2011, a ridicat relațiile bilaterale la cel mai înalt nivel politico-militar. Turcia este în prezent principalul aliat al României în regiunea Mării Negre și un partener economic de prim-plan, cu peste 17 miliarde de dolari în schimburi comerciale anuale.
(Citește și: Marius Lazurcă, vizită la Ankara după cea de la Washington: Marea Neagră, în centrul atenției)
(Citește și: Nicușor Dan, vizită strategică la Istanbul: România și Turcia extind cooperarea NATO la Marea Neagră și vor dezvolta producție militară comună – Erdogan vine la București în acest an – Forum de afaceri și ședință comună de guverne)
(Citește și: Detalii despre vizita lui Marius Lazurca în SUA: Pentagonul i-a prezentat planul de revizuire a prezenței militare americane în Europa)
(Citește și: NATO trece de la poliție aeriană la apărare aeriană pe flancul estic: Spania trimite 7 avioane F-18 și elicoptere anti-drone la Kogălniceanu, Turcia revine în statele baltice după 20 de ani)
(Citește și: Summitul dintre două lumi: Nașterea oficială a NATO 3.0 și europenizarea Alianței – UE preia răspunderea apărării continentului – România urmărește mutarea Centrului NATO de la Istanbul la Constanța și extinderea cooperării cu Turcia la Marea Neagră)
(Citește și: România la Summitul NATO: 17 decizii și discuții care ne vizează)
***