Noul ministru federal de finanțe al Germaniei, Lars Klingbeil (foto), a participat luni și marți la primele sale reuniuni ale Eurogrup și ECOFIN de la Bruxelles, acesta anunțând o agendă ambițioasă pentru stimularea creșterii economice din cea mai mare economie a UE.
Totodată, acesta a anunțat că ministerul pe care îl conduce este în proces de elaborare a bugetului federal al Germaniei, iar răspunsul la întrebarea dacă Germania va decide să își mențină deficitul bugetar sub 3% din PIB sau dacă nu va respecta regulile fiscale ale UE.
„Sunt multe teme de discuție. Am venit să transmitem un mesaj clar, că vrem să readucem Europa pe un curs de creștere. Am luat deja la nivel federal măsuri greu de crezut, am avut deja modificarea Constituției, am deblocat posibilitatea mai multor investiții, dacă scădem prețurile la energie, dacă scădem birocrația (…) este pozitiv pentru Europa. Vrem să ridicăm cooperarea cu partenerii noștri europeni la următorul nivel și acesta este mesajul pe care îl aduc. Sunt multe șase când 450 de milioane de cetățeni și 27 de țări lucrează împreună”, a declarat luni, la Bruxelles, noul ministru federal de finanțe al Germaniei, Lars Klingbeil (SPD).
Germania este principalul partener comercial al României, iar revenirea economiei germane pe o tendință solidă de creștere, cu stimuli fiscali masivi după stagflația din ultimii 3 ani, ar sprijini inclusiv economia noastră, care trece printr-o perioadă incertă din cauza crizei electoralo-guvernamentale și a tensiunii din bugetul național.
„Conturăm bugetul pe 2025”
Potrivit ministrul german al finanțelor, investițiile suplimentare planificate de Germania și reformele structurale ale noului guvern vor duce la o creștere economică mai mare pentru cea mai importantă economie din UE, „iar acest lucru este pozitiv pentru Europa”, după cum a spus Klingbeil.
Acesta a punctat că draftul de buget al Germaniei, despre care se speculează că va presupune un deficit bugetar peste regula europeană de 3% din PIB, va fi făcut public în luna iunie. Potrivit lui Klingbeil, este prea devreme pentru a spune clar dacă bugetul va avea la bază un deficit de peste 3%, care înseamnă o majorare semnificativă a împrumuturilor Germaniei și stimuli fiscali semnificativi.
„Este abia a cincea mea zi în funcție”, a declarat ministrul german al Finanțelor, întrebat direct dacă Berlinul va încălca limita de deficit de 3%.
„Ne pregătim acum să conturăm bugetul pentru 2025. (…) Toate aceste întrebări vor fi clarificate în următoarele săptămâni. Ne dorim în continuare să prezentăm în iunie proiectul de buget în ședință de guvern, iar atunci vor veni și răspunsurile”, a spus oficialul german.
Germania a activat clauza care permite majorarea cheltuielilor pentru apărare cu 1,5% din PIB, fără ca acestea să fie luate în calculul deficitelor
Declarațiile acestuia, făcute înaintea unei reuniuni a miniștrilor de finanțe din zona euro la Bruxelles, vin în contextul în care Germania a anunțat la începutul acestui an un pachet de 1.000 de miliarde de euro pentru investiții în apărare și infrastructură, renunțând la decenii de disciplină fiscală și frugalitate.
Germania a fost, de altfel, primul stat membru UE care a răspuns apelului Comisiei Europene de a solicita mai multă flexibilitate bugetară pentru creșterea cheltuielilor de apărare.
Până acum, 16 țări europene au solicitat activarea clauzei derogatorii naționale, care permite flexibilizarea regulilor fiscale și creșterea cheltuielilor fără includerea acestora în calculul deficitului bugetar. Activarea clauzei naționale ar permite statelor europene majorarea cheltuielilor pentru apărare cu până la 1,5% din PIB anual, timp de patru ani.
România nu se află printre cele 16 state.
Comisarul pentru economie Dombrovskis: Continuă negocierile cu SUA – continuăm și munca pe contramăsuri, dacă vom avea nevoie de ele
La rândul său, comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a afirmat luni că deși nu toate țările au activat clauzele derogatorii naționale, toate cele 27 au planuri de creștere a cheltuielilor pentru apărare.
„800 miliarde de euro e suma maximă care poate fi cheltuită suplimentar prin flexibilizarea regulilor fiscale. Sigur, nu toate țările au activat clauzele derogatorii naționale, dar toate au planuri să crească cheltuielile de apărare. Unele vor face asta fără utilizarea acestei flexibilități”, a spus Dombrovskis.
Acesta a discutat cu ocazia ședinței Eurogrup și despre planurile de impulsionare a economiei UE.
„Vrem să investim în activul nostru principal, piața unică cu 450 de milioane de consumatori. Întreprindem acțiuni extensive pentru a reduce barierele interne, să creștem competitivitatea UE, în același timp atrăgând talent internațional și investiții. Reducem birocrația pentru a sprijini competitivitatea. Livrăm pe agenda simplificării, care urmărește să asigure faptul că regulile și reglementările noastre ajută să livrăm ()mai degrabă decât să blocheze pe obiectivele noastre economice, sociale și legate de mediu.
În ultimul rând, ne vom crește parteneriatele cu întreaga lume. Vrem să facem asta, să ne diversificăm și să ne întărim reziliența economică. Trebuie să profităm de această fereastră de oportunitate, să ne creștem competitivitatea și prin asta vom putea să acționăm atât ca un refugiu pentru investitorii globali, pe termen scurt, cât și să ne creștem atractivitatea pentru investiții pe termen lung. Deci, din partea Comisiei, spun că suntem determinați să ne îndeplinim rolul să ajungem acolo”, a afirmat comisarul european pentru economie.
În ce privește negocierile comerciale cu SUA, acesta a spus doar că Comisia Europeană rămâne angajată complet în a găsi o soluție negociată cu SUA la războiul comercial declanșat de administrația Trump.
„Negocierile dintre UE și SUA continuă, și încercăm să folosim această perioadă de 90 de zile (…) pentru negocieri și cu obiectivul de a ajunge la o soluție negociată, care e prima noastră preferință. În sens larg, știm că SUA e angajată în multe negocieri după aplicarea unor tarife vaste”, a spus Dombrovskis.
El a adăugat: „În același timp, avansăm munca pe contramăsuri, în cazul în care va fi nevoie de ele”.
(Citește și: ”Ministrul Finanțelor, după ședința ECOFIN de la Bruxelles: România va încasa în iunie 1,3 mld. euro din cererea de plată nr. 3 din PNRR”)
***