Pare că nu există armă mai perfidă decât războiul informațional în era social media și a boților: jocul cu mintea și cu afectul uman capitulează popoare înainte de-a demobiliza armate. Și suntem abia la început – spune Steve Tatham, coordonatorul operațiunilor informaționale ale Marii Britanii în Afganistan.
În funcție de interesele lor geopolitice, Rusia și China folosesc diferit războiul psihologic și informațional – însă dincolo de specificul beligeranților globali stă marele pericol al configurării unei distopii în interiorul popoarelor. Capacitatea de atac la coeziunea popoarelor a social media potențate de inteligența artificială este nesfârșită. Am început să trăim asta, iar ceea ce vedem în jur în materie de dezordine socială și polarizare extremă sunt primele efecte ale acestui lucru.
Prezentăm mai jos câteva fragmente din interviul pe care Steve Tatham l-a acordat revistei CRONICILE Curs De guvernare Nr. 76:
(Redacția)
***
CRONICILE:
Care ar fi punctele de convergență și divergență între rețetele operaționale aplicate de Rusia și China în domeniul războiului informațional?
Steve Tatham:
Din perspectiva mea, aș spune că este clar că atât Rusia, cât și China consideră operațiunile informaționale ca fiind vitale; este clar că ambele dedică acestora mult timp, bani și efort. Pe fondul războiului din Ucraina s-ar putea să fi existat o oarecare convergență. Dar, din experiența mea, operațiunile informaționale ruse sunt mai degrabă convenționale și mai ușor de identificat decât cele ale Beijingului. Rusia este foarte concentrată pe întreruperea rețelelor sociale vestice; China, mai puțin.
Rusia se concentrează în mod clar pe perturbarea și subminarea instituțiilor occidentale; intervenția Rusiei în referendumul BREXIT a fost probabil de ambele părți ale dezbaterii, pentru a maximiza haosul. O operațiune informațională rusă vizează audiențe familiare și evidente. Are multe ținte – de fapt, se pare că nu există nimic care să nu fie o țintă.
O diferență interesantă este că o mare parte din instrumentele informaționale ale Chinei nu operează în medii tradițional militare – o mare parte din ele susțin programele de dezvoltare globale.
Întrebați un director minier occidental despre operațiunile de influențare chineze în Africa și probabil că vă va oferi o evaluare mult mai detaliată decât o analiză făcută de Ministerul Apărării sau de către Pentagon, deoarece nu suntem setați să ne uităm în medii nonmilitare. Unele dintre cele mai bune exemple de operațiuni informaționale chineze contemporane nu se află în domeniul militar, ci în strategiile lor economice și industriale din Africa.
(……………………………………………………….)
CRONICILE:
Campaniile de după 11 septembrie 2001 au avut o componentă importantă de psy-ops – operațiuni psihologice. Obiectivul lor comun a fost acela de „a câștiga inimi și minți”, desfășurate predilect în lumea musulmană. Ce lecții pot fi extrase din aceste experiențe pentru a putea lupta împotriva actorilor maligni externi/interni care ne atacă astăzi coeziunea societală?
Steve Tatham:
După 11 septembrie 2001, Richard Holbrooke, un înalt oficial în timpul președintelui Clinton, s-a întrebat „cum este posibil ca un om dintr-o peșteră să comunice mai bine decât cea mai avansată societate în materie de telecomunicații din lume?”
Pentru a răspunde, SUA s-au îndreptat către Madison Avenue – lumea marketingului și a publicității. Așa cum a arătat Tom Van de Brook, jurnalist al US Today, SUA au cheltuit sute de milioane de dolari pe operațiuni informaționale în Afganistan și Irak pentru a influența diferite atitudini prin tehnici de marketing. Iar ca fost comandant al Operațiunilor Psihologice desfășurate de Regatul Unit în Helmand, pot să spun că întregul demers a fost un dezastru.
Consternați de ceea ce am văzut în mod colectiv, în 2007, eu, generalul Andrew Mackay și generalul Stanley McChrystal am propus cartea „Behavioural Conflict”, în care am recomandat înlocuirea paradigmei, prin care încercam să influențăm atitudini și percepții, cu una care să se concentreze în schimb pe aplicarea psihologiei pentru a înțelege factorii care produc și modelează comportamentele, pentru a influența driverii comportamentali și, sincer, să ignorăm atitudinea și percepțiile – cel puțin pe câmpul de luptă. Din păcate, asta nu s-a întâmplat niciodată.
În noua mea carte descriu cum am încercat să convingem un ofițer superior britanic de la vârful ISAF (Forța Internațională de Securitate și Asistență) să întreprindă un studiu comportamental al forțelor de securitate afgane, pentru că pur și simplu nu credeam că acestea sunt suficient de rezistente și coezive pe cât se credea. Cererea mi-a fost refuzată. La Bruxelles, Washington și Londra, după ani de conflict, miliarde de dolari cheltuiți și nenumărate vieți pierdute, nu exista apetit pentru nimic care contesta narațiunea oficială că forțele guvernamentale și de securitate afgane erau capabile și rezistente.
Dar nu au fost. Și am văzut cu toții acest lucru aproape în direct pe ecranele noastre TV, cum întregul edificiu s-a prăbușit în trei săptămâni și am pierdut Afganistanul. În opinia mea, Vestul a eșuat în aplicarea conceptului/ideii de a influența „inimi și minți”. Au existat două impedimente uriașe care cumva au deturnat întregul demers: lobbyul organizațiilor comerciale care livrau produsele (și câștigau prin intermediul acestora milioane de dolari) și lipsa de voință a înalților oficiali de a contesta sfaturile primite, precum și ancorarea lor în abordările convenționale. Astăzi, expertul în publicitate este încă acolo, dar acum i s-a alăturat directorul de IT. Moneda forte a operațiunilor informaționale ține astăzi de mesajele în masă și interacțiunile cu rețelele sociale. Singura diferență este că astăzi se presupune că se iau în considerare și comportamentele.
(…………………………………………………….)
CRONICILE:
În lumea de după 9/11, pericolul era radicalizarea indivizilor. Astăzi avem pericolul radicalizării unor segmente întregi de populație prin încurajarea unui efect de gândire de grup și a camerelor de ecou. Cum am ajuns aici?
Steve Tatham:
Nu prea sunt de acord cu premisa întrebării dumneavoastră – și astăzi există pericolul radicalizării indivizilor, așa cum am văzut foarte recent în New Orleans. Și nu sunt sigur că am văzut încă, în termeni de terorism, radicalizarea unor segmente întregi ale societății în sine. Dar am văzut politizarea grupurilor și, în unele cazuri, aceasta pare să fi condus la comportamente violente – mă gândesc în special la revoltele din Marea Britanie de anul trecut, dar posibil și la revoltele din 6 ianuarie din SUA.
Mă întrebați cum am ajuns aici? Cred că a fost o călătorie lentă și în ceea ce privește adversari precum Rusia, probabil că a început cu mult timp în urmă, când am optat să îmbrățișăm dividendele păcii la sfârșitul Războiului Rece și am ales să ne continuăm viețile.
Ne-am bucurat să vedem cum oameni inteligenți precum Jack Dorsey și Mark Zuckerberg dezvoltau tehnologii noi și interesante și nu ne-am gândit prea mult la potențialul lor distructiv. Probabil nici ei! Asta nu înseamnă că nu au existat semnale de alarmă – încet, tot mai multe studii au început să concluzioneze că am putea avea probleme –, dar chiar și atunci acele avertismente s-au concentrat în mare parte pe efectele asupra sănătății (mentale) ale expunerii prelungite.
Însă social media intoxică – la fel ca heroina, a devenit imposibil de oprit și fiecare „soluție” și actualizare necesită din ce în ce mai multă atenție. Într-o anumită măsură am normalizat-o, chiar și guvernele, și instituțiile, celebritățile și brandurile noastre au început să comunice prin intermediul lor și, pur și simplu, ne-au preluat viața.
Abia în ultimii cinci până la zece ani – într-un context militar – am început să înțelegem serios cum social media va fi transformată în armă și unele evenimente internaționale cheie au accelerat acest proces de învățare – Ucraina este un exemplu evident.
Când scopul acestei forme de weaponisation, de transformare într-o adevărată armă, devine acela de a amplifica o problemă preexistentă sau o fractură din societate – BREXIT în Marea Britanie a fost un exemplu, imigrația, la nivel global, este altul –, atunci are potențialul de a fi foarte distructiv și de a absorbi grupuri mari de oameni. De aceea avem nevoie de metodologii avansate care să măsoare acele fracturi și care să stabilească susceptibilitatea de a fi influențat, online sau altfel.
Privind spre viitor, pentru mine, una dintre cele mai înspăimântătoare probleme este că, deși există trolling automat, până acum majoritatea rețelelor sociale încă emană din mâini umane –nu va fi cazul în viitor. Într-adevăr ar trebui să fim mai suspicioși și precauți cu privire la AI; cu tot potențialul său considerabil în domenii benigne (precum diagnosticarea cancerului), condiția umană ne spune că, undeva, cineva îl va folosi cu certitudine pentru a face lucruri rele.
Când este cu adevărat dezlănțuit potențialul social media, acesta va fi extrem de distructiv. Ne va duce mai departe și mai repede către societatea din 1984, descrisă de George Orwell cu atâta claritate prevestitoare? Sunt în mod natural pesimist – voi fi foarte fericit să mi se dovedească că mă înșel.
CRONICILE:
Anul trecut, România a fost TikTok-izată. Propaganda automatizată, cooptarea de influenceri într-o campanie predeterminată au fost instrumente utilizate pe scară largă. Care sunt pericolele și vulnerabilitățile mai largi la care se expun consumatorii de TikTok și de social media în general?
Steve Tatham:
Dorința oamenilor de a-și expune cele mai intime gânduri și detalii personale pe rețelele sociale este o sursă nesfârșită de uimire pentru mine. Dar, alături de detaliile personale evidente care pot fi culese, există, desigur, metadatele – informațiile de fundal din fiecare videoclip. Pe măsură ce data miningul devine mai sofisticat prin utilizarea AI, capacitatea de a înțelege individul va fi tot mai profundă. Iar contextul individual al vieții cuiva devine cu atât mai accesibil.
Când eram la facultate, am urmat un curs de literatură engleză și una dintre cărțile pe care trebuia să le studiem a fost romanul lui George Orwell „1984”. Întâmplător, ne aflam tocmai în 1984, și atunci totul mi s-a părut destul de exagerat. Mi-a plăcut povestea, dar atunci nu m-am gândit prea mult la ea. După ce am recitit-o anul trecut, mi-am dat seama ce capodoperă este. Orwell a fost, fără îndoială, un geniu în anticiparea viitorului. Suntem atât de aproape de ororile prognozate în 1984 – „nouvorba”, „ministerul adevărului”, o viață în care ești monitorizat continuu.
M-ați întrebat despre TikTok. Dar nu este doar TikTok, deși este de înțeles nervozitatea oamenilor în privința conexiunilor cu China. Dar trebuie să ne temem de toate rețelele sociale. Folosesc Facebook-ul pentru a păstra legătura cu proprietarii aceluiași tip de rasă de câine pe care îl am eu. De asemenea, îl folosesc pentru a păstra legătura cu comunitatea franceză unde am o a doua casă. Social media este atât de convenabilă și ușor de utilizat pentru astfel de sarcini. Dar pentru a ajunge la postările despre câini sau la cele despre Franța, trebuie să navighez într-un feed de Facebook care se află dincolo de controlul meu. Le ignor, dar au efectul lor.
Am experimentat acest lucru pe propria piele. Tatăl meu, un european pasionat, a votat în mod inexplicabil pentru Brexit pentru că era furios pe politica UE în domeniul pescuitului – un subiect în legătură cu care nu și-a exprimat niciodată vreun interes în întreaga sa viață. Am fost nedumerit, dar uitându-mă la feedul lui de Facebook, am descoperit că era plin de mesaje anti-UE, multe dintre ele concentrate pe imigranți și pescuit.
Cum am ajuns în acest stadiu? Nu folosesc TikTok, dar ocazional văd câte un videoclip ciudat. Poate părea deconcertant de inofensiv.
Nu sunt o persoană religioasă, dar mă gândesc la o referință biblică: păziți-vă de falșii profeți, care vin la noi în haine de oaie, dar în interior sunt niște prădători.
Consider TikTok-ul ca pe un lup flămând, la fel ca și X, Facebook și platformele sociale care urmează să vină. Trebuie să fie, pentru că utilizatorii sunt cei care generează conținutul!
(…………………………………………………………)
CRONICILE:
Cum trebuie să gândim ideea de consolidare a rezilienței societății într-o eră în care capacitatea actorilor maligni de a ataca coeziunea societăților deschise este practic nesfârșită?
Steve Tatham:
Se discută mult despre asta, iar gama răspunsurilor posibile pendulează între o educație mai bună, prin dezvoltarea abilităților de gândire critică, până la fact checking-ul realizat de către companiile media, la care se mai adaugă alte „soluții” de tipul 101. Unele dintre acestea ar putea fi de ajutor – cu siguranță, verificarea faptelor de către companiile de tehnologie.
Dar există și alte lucruri pe care le putem face și care necesită un proces de reflecție mult mai profund. Am scris o lucrare acum câțiva ani pentru Academia de Apărare a Letoniei. Titlul său mai puțin captivant a fost probabil motivul pentru care nu este cunoscut pe scară largă. Se numește „Soluția pentru propaganda rusă nu este propaganda UE sau NATO, ci utilizarea de științe avansate pentru a înțelege și a atenua efectul acesteia în populațiile-țintă”. Atunci am afirmat că ne fixăm atenția pe volumul operațiunilor informaționale – în special cele desfășurate de către Rusia. Dar cred că poate ar trebui să ne concentrăm mai puțin pe input și, în schimb, să respectăm maxima lui Winston Churchill: „oricât de frumoasă ar fi strategia, ar trebui să te uiți ocazional la rezultate”. Cu alte cuvinte, ce se întâmplă, de fapt, ca rezultat direct al unei operațiuni informaționale?
Pentru a face asta avem nevoie de instrumente adecvate și, dacă avem instrumente pentru a ne uita la rezultate, vom vedea cât de rezistente sunt (sau nu sunt) societățile noastre.
De obicei, o campanie informațională rusă folosește minciuni și născociri flagrante, dar este în general bine concepută și vizează vulnerabilități societale specifice, atacă vulnerabilități structurale cunoscute, preexistente. Dar targetarea nu este suficientă – trebuie să știm cum se traduc vulnerabilitățile în posibile comportamente.
(……………………………………………..)
Așadar, pentru a răspunde direct la întrebare, deși există o mulțime de lucruri pe care le putem face și ar trebui să le facem, cred că pe fond avem nevoie de mai puțin IT și de mai puțini specialiști în publicitate și marketing și de un accent mai profund pe științe sociale – adică de psihologi, antropologi și sociologi care să se uite la această problemă din multiple unghiuri.
(………………………………………………….)
Interviul integral poate fi citit în numărul 76 al revistei CRONICILE Curs De guvernare – LINK-AICI.
(Citiți și: ””Deșteaptă-te, Bruxelles!”. CRONICILE Nr. 75. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)
***
Urmărește-ne pe Google News
