Reuniunea dintre emisarul american Steve Witkoff şi preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin – care a durat cinci ore marţi, la Kremlin – a fost catalogată drept ”productivă” de către emisarul rus în probleme economice internaţionale, Kirill Dmitriev, dar nu a s-a încheiat cu un compromis în privința teritoriilor ucrainene ocupate.
„Am reușit să cădem de acord asupra unor puncte, altele au fost criticate, dar esențial este că a avut loc o discuție constructivă și că părțile și-au declarat disponibilitatea de a-și continua eforturile”, a declarat consilierul diplomatic al Kremlinului, Iuri Ușakov.
În ceea ce privește problema teritoriilor ocupate de Rusia în Ucraina, care reprezintă aproximativ 19% din țară, „nu a fost încă aleasă nicio soluție de compromis, deși anumite propuneri americane pot fi discutate”, a precizat Ușakov, scrie Agerpres.
Cele două părţi au discutat, de asemenea, despre ”perspectivele cooperării economice între Rusia şi Statele Unite”, a anunţat Iuri Uşakov, sugerând astfel că negocieri mai largi cu privire la relaţiile ecnomice sunt în curs.
După discuțiile de la Kremlin, Steve Witkoff și Jared Kushner s-ar putea întâlni miercuri în Europa cu o delegație a Kievului, potrivit AFP.
Cu câteva ore înainte de întâlnirea sa cu americanii, Vladimir Putin i-a a acuzat pe europeni că încearcă să obstrucționeze eforturile Washingtonului de a pune capăt conflictului.
„Noi nu dorim război cu Europa, dar dacă Europa îl dorește și începe, atunci suntem gata chiar acum”, le-a declarat el jurnaliștilor la un forum economic.
Afirmații care contrastează puternic cu cele ale secretarului general al NATO, Mark Rutte, care cu puțin timp înainte se arătase convins că eforturile americane în Ucraina vor „restabili în cele din urmă pacea în Europa”.
Pe de altă parte, Vladimir Putin a acuzat Ucraina de piraterie în urma atacurilor cu drone asupra unor navelor comerciale rusești în Marea Neagră și a amenințat că Rusia își va „extinde paleta loviturilor împotriva navelor care intră în porturile ucrainene”, adică va recurge la represalii atât împotriva navelor ucrainene, cât și a navelor din țările occidentale care ajută Kievul în efectuarea acestor atacuri.
(Citește și: „Putin, înaintea întâlnirii cu emisarul lui Trump: „Noi nu dorim război cu Europa, dar dacă Europa îl dorește și îl începe, atunci suntem gata”)
***