miercuri

29 iunie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

25 iunie, 2016

brexist ministri externe state fondatoareÎntâlnirea miniștrilor de Externe din statele fondatoare ale UE a început sâmbătă.

Într-o vilă din Berlin, șefii diplomațiilor din Franța, Germania, Belgia, Italian, Olanda și Luxemburg, discută măsurile ce trebuie stabilite după votul de joi al britanicilor.

Decizia Marii Britanii de a ieși din Uniune are efect nu doar în sine (este a doua economie din UE), ci și prin reacția în lanț pe care o poate declanșa în rândul statelor membre sau a unor regiuni europene.


Toate aceste mișcări centripete trebuie oprite, iar ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, gazda reuniunii, a declarat categoric, la sosire: „Vom da un mesaj că nu vom lăsa pe nimeni să ne ia Europa”.

Europa este un proiect al păcii și stabilității, iar aceste valori trebuie păstrate și consolidate, a adăugat el.

Steinmeier a atras atenția că UE trebuie să răspundă nu numai așteptărilor guvernelor, ci și populației din statele membre și să nu meargă înainte pretinzâd că are răspunsuri la toate întrebările.

„Nu trebuie, însă, după decizia britanică, nici să cădem în depresie și pasivitate”, a mai spus ministrul german de Externe.

Presiuni tot mai mari asupra lui David Cameron să activeze Articolul 50. Sau să demisioneze acum


În afară de subiectul central, care va pregăti probabil discuțiilor ce vor avea loc marți și miercuri la Consiliul European de vară, se va discuta și procesul desprinderii Marii Britanii de UE, după votul de joi, când aproape 52% din alegători au votat pentru ieșirea din Uniune.

Liderii europeni au cerut deja Londrei să demareze procedura prevăzută de Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, pentru a scurta perioada de incertitudine ce afectează ambele părți ale divorțului.

Articolul 50 prevede că “orice stat membru poate decide să se retragă din Uniune, în conformitate cu regulile sale constituţionale”.

Acest text cere UE să negocieze un acord cu statul care pleacă, prin care să se stabilească “modalităţile retragerii sale, care să ţină cont cadrul relaţiei sale viitoare cu Uniunea”.

David Cameron nu dorește să rămână în istorie ca politicianul care a scos, formal, Marea Britanie din UE, așa încât a anunțat deja în discursul de vineri că va demisiona și va lăsa această misiune succesorului său.

Argumentele sale par de bun simț – cât timp nu a susținut retragerea din UE (dar nu trebuie uitat că a inițiat referendumul), cei din tabăra cealaltă trebuie să poarte negocierile cu Brxuelles și să stabilească toate condițiile, fiindcă sunt etape pe pe care le-au gândit de îndată ce au pledat pentru Brexit.

Oricum, Cameron nu va pleca imediat, ci în toamnă.

De partea cealaltă, Boris Johnson (considerat viitorul premier), care a câștigat o victorie pe care mulți presupun că nu și-o dorea, a anunțat deja că nu e nicio grabă în activarea Articolului 50.

Martin Schulz, președintele Parlamentului European, a declarat pentru Guardian că avocații UE studiază cum pot accelera procesul, pentru că este inacceptabil ca un întreg continent să fie ținut prizonier de o luptă internă din interiorul partidului Tory. Se caută o soluție pentru a nu mai aștepta notificarea către UE, cea care dă startul discuțiilor cu Europa.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a explicat și el că și-ar dori ca negocierile să înceapă imediat.

Vineri seara, într-un interviu acordat ARD, Juncker a cerut din nou Londrei să se grăbească: “Nu înțeleg de ce guvernul britanic are nevoie să aștepte până în luna decembrie pentru a decide dacă trimite sau nu scrisoarea de divorț la Bruxelles. Aș vrea să o am imediat”, a spus președintele Comisiei.

De altfel, adăugat el, nu există niciun motiv de amânare, pentru că, a explicat el „Nu este un divorț amiabil, dar, la urma urmelor, nici nu a fost o mare relație de dragoste”.

Cu o ascensiune vertiginoasă a sentimentelor anti-UE în interiorul blocului comunist, trebuie prevenită o contagiune.

Grupului de state care doresc să-l forțeze pe David Cameron să grăbească desprinderea de UE s-a alăturat și Franța.

Șeful diplomației franceze, Jean-Marc Ayrault, a avertizat sâmbătă că premierul britanic va avea de suportat presiuni puternice în acest sens, la summitul de marți al Consiliului European.

El a explicat că e o chestiune de respect și nu ar fi respectuos din partea Marii Britanii să amâne procesul.

Una dintre soluțiile pentru grăbirea divorțului va fi aceea de a-l convinge pe Cameron să plece zilele următoare, nu în toamnă.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Cameron va participa doar la prima parte a discuțiilor de săptămâna viitoare ale șefilor de state și de guverne din Uniune, dar nu și la restul, fiindcă Marea Britanie poate fi deja considerată în afara Uniunii, chiar dacă în următorii doi ani va avea aceleași obligații și drepturi ca și până acum.

Este de așteptat ca atunci să i se ceară dovedească respect pentru statele europene și alegătorii Brexitului, și să renunțe rapid la guvernare.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Consumatorii români aveau, la nivelul anului 2021, o paritate a puterii de cumpărare de 55,5% din media europeană, procent identic cu cel din 2020, cel mai redus de...

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: