Asasinarea parlamentarului britanic declarată atac terorist
luni

29 noiembrie, 2021

Înjunghierea parlamentarului David Amess declarată atac terorist cu posibile legături cu extremismul islamist

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

16 octombrie, 2021

Asasinarea parlamentarului Sir David Amess, vineri, în timpul unei întâlniri cu electoratul, a fost declarată „atac terorist” de autoritățile britanice, relatează Reuters.

Sir David Amess, în vârstă de 69 de ani, care făcea parte din Partidul Conservator al prim-ministrului Boris Johnson, a fost înjunghiat de mai multe ori într-un atac la miezul zilei într-o biserică metodistă din Leigh-on-Sea, la est de Londra.

Poliția metropolitană, a cărei unitate de contra-terorism a preluat cazul, a anunțat în cadrul unui comunicat emis sâmbătă dimineață, că asasinatul a fost declarat „incident terorist”. Primele etape ale investigației au dezvăluit „motivație potențială legată de islamismul extremist”, au adăugat polițiștii britanici.

Reacția premierului BorisJohnson


„Ca parte a investigației, ofițerii efectuează, în acest moment, percheziții la două adrese din zona Londrei”, au mai spus reprezentanții poliției. Ei suspectează că atacatorul nu a avut complici.

„David a fost un om care a crezut cu pasiune în țara lui și în viitorul acesteia. Astăzi am pierdut un bun servitor al interesului public și un prieten și coleg drag”, a spus premierul Boris Johnson care a revenit la Londra imediat după aflarea veștii.

Polițiști înarmați au venit la fața locului în timp ce paramedicii se străduiau în zadar să-i salveze viața lui David Amess, chiar lângă un indicator marcat cu textul „Sunteți toți bineveniți aici, unde prieteni vechi se reîntâlnesc, iar necunoscuții se simt ca acasă”.

Sky News a relatat că bărbatul arestat după asasinat este cetățean britanic de origine somaleză.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Colegii din Parlament ai lui Amess și-au exprimat șocul și au adus omagii unuia dintre cei mai longevivi parlamentari pentru angajamentul său față de votanți, cu care se întâlnea în mod regulat pentru discuții, în prima și în a treia vineri ale lunii. În onoarea sa, drapelul britanic va fi coborât în bernă.

Amess era căsătorit, avea cinci copii, și a fost prima oară ales în legislativul britanic în 1983. A fost înnobilat de Regina Elisabeta a II-a în 2015. Conform site-ul său, principalele interese ale lui Amess erau „protecția animalelor și probleme pro-life”.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

A apărut nr. 88 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare: Din cele 192 de pagini, 22 sunt alocate unei serii de analize care focalizează pe marea problemă...

rrr