joi

22 februarie, 2024

13 decembrie, 2022

Rata anuală a inflației a urcat la nivelul record de 16,8% în luna noiembrie față de aceeași lună a anului trecut, după ce în octombrie inflația dădea semne că a intrat pe trend descendent, arată datele publicate, marți de Institutul Național de Statistică.

Asftel, în luna noiembrie se înregistrează cel mai mare nivel al inflației în ritm anual, după ce în luna septembrie inflația a ajuns la 15,9%, apoi a coborât la 15,3% în octombrie față de aceeași lună a anului trecut.

Scumpirea zahărului a depășit creșterea prețurilor energiei

În noiembrie comparativ cu luna precedentă prețurile de consum au crescut cu 1,3%, în timp ce indicele armonizat al prețurilor de consum a fost stabilit de INS la nivelul de 1,24%.

În ritm anual, rata inflației calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 14,6% în luna noiembrie 2022.

Mărfurile alimentare s-au scumpit, în medie, cu 21,55%, iar cele nealimentare cu 16,17%. Indicele de consum la categoria servicii este de 9,5%.

Conform datelor INS, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la următoarele produse: zahăr (62%), energie electrică (47%), unt (43%), ulei (40%), cartofi (40%), gaze (37%), făină (34%), brânză (32%), lapte de vacă (31%), ouă (30%) și pâine (26%).

În topul mărfurilor nealimentare care au consemnat cele mai mari creşteri de preţ în perioada analizată s-au aflat energia electrică, cu 47,19%, gazele, având un avans al preţurilor de 37,63%, energia termică, cu 22,93%, şi combustibilii, cu un plus de 19,24%.

În sectorul serviciilor, cel mai mult s-au scumpit transportul aerian, cu 23,83%, serviciile de apă, canal salubritate – 21,54% şi transportul CFR – 20,92%.

Serviciile de telefonie s-au ieftinit cu 1,04%, aceasta fiind şi singura ieftinire înregistrată în luna noiembrie din acest an faţă de noiembrie 2021.

De la lună la lună, în noiembrie faţă de octombrie, cele mai importante creşteri ale preţurilor au fost consemnate la ouă – 7,20%, alte servicii – 5,31% şi margarina 4,91%.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Pana în primăvara cei 12,5%din majorarea pensiilor v-a fi nula, iar surprizele cu situația economica și căderea Europei, nu s-au terminat, sunt abia la început și promisiunile de,, bine” sunt tot mai mari.

  2. PRINCIPALUL MOTIV PENTRU CARE SA RIDICAT INFLAȚIA ÎN ANUL ACESTA ESTE : BENERE TREBUIE SĂ SCADĂ INFLAȚIA DIN PIB ! NU SĂ O RIDICE ! PENTRU SALARIILE LOR ! ACEASTA , ESTE CEA MAI IMPORTANTĂ PROBLEMĂ ÎN INTERIORUL PIBULUI !!! DIN PĂCATE .

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: