duminică

14 august, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

27 noiembrie, 2013

Impozitul pe proprietate pentru construcţiile speciale, de 1,5% din valoarea construcţiei, ar putea însemna costuri de până la 40.000 euro pe an pe fiecare turbină eoliană, respectiv peste 30 milioane euro la nivelul industriei, estimează Asociaţia pentru Energie Eoliană.

„La o medie de 2,3 MW pe turbină ajungem la circa 1.100 turbine eoliene. Dar se poate judeca şi altfel: 1 MW instalat este în jur de 1 million de euro, astfel că 2.500 MW înseamnă 2,5 miliarde euro. Până la 4 miliarde de euro (valoarea investiţiilor totale în eoliene – n.r.) diferenţa este dată de lucrările de drumuri, reţelele electrice, studiile tehnice, cumpărarea de terenuri, costurile cu avizele, transportul intern etc. Asta înseamnă că 1,5% aplicat la 2,5 miliarde de euro ar fi cam 37,5 milioane de euro”, a declarat miercuri agenţiei MEDIAFAX directorul executiv al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană, Ionel David.

La sfârşitul anului sunt estimate să funcţioneze în România centrale eoliene cu o capacitate instalată cumulată de aproximativ 2.500 MW, faţă de 1.900 MW la începutul lui 2013.

22 milioane de euro – impozit pe construcții speciale la Nuclearelectrica


Nici Nuclearelectrica Cernavodă nu va fi scutită de impozitul pe construcții speciale: “Conform estimărilor iniţiale ale companiei, in baza informatiilor din presa, daca impozitul este de 1,5, cifra datorata de SNN este de aproximativ 100 de milioane lei”., ne-a declarat un reprezentant al companiei, Valentina Dinu

Guvernul vrea să introducă din 2014 un impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, a cărui valoare va fi de 1,5% din valoarea construcţiei.

Impozitul va fi aplicat pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nucleare, construcţii pentru transportul energiei electrice, baraje, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare – descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine, infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri şi linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii.

Totodată, o altă asociaţie, respectiv Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România, avertiza în 11 noiembrie că introducerea unor noi impozite va cauza majorarea preţului final al energiei electrice, întrucât vor creşte tarifele de transport şi distribuţie. Tarifele de transport şi distribuţie reprezintă aproape 32% din preţul final al electricităţii, în timp ce costul energiei acoperă 31%.


Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

articole categorie

Citește și:

Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung)pentru state  tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: