Sectorul manufacturier din România a revenit în iulie în zona de expansiune pentru prima dată în puțin peste doi ani, indicele PMI BCR România crescând la 50,1 puncte, de la 48,8 puncte în iunie, însă perspectivele rămân fragile, iar industria se îndreaptă, cel mai probabil, către al patrulea an consecutiv de contracție, avertizează economistul-șef al BCR România, Ciprian Dascălu.
„Indicele PMI BCR România pentru sectorul manufacturier a trecut în teritoriu de expansiune pentru prima dată în puțin peste doi ani, ajungând la 50,1 în iulie, de la 48,8 în iunie. Revenirea a fost determinată în principal de creșterea comenzilor noi și a producției. (…) Este prea devreme pentru a vorbi despre o stabilizare a activității manufacturiere din România, deoarece dificultățile economice globale ar putea deraia această evoluție”, se arată în raportul semnat de Ciprian Dascălu.
Potrivit analizei, revenirea PMI a fost susținută de creșterea comenzilor noi și a producției, precum și de contribuția pozitivă a stocurilor de achiziții. În schimb, ocuparea forței de muncă și prelungirea termenelor de livrare ale furnizorilor au tras indicatorul în jos.

Economistul atrage atenția că îmbunătățirea nu este alimentată de cererea externă, deși industria germană dă semne de revenire.
„Datele recente pozitive din Germania, cu indicele PMI manufacturier preliminar aflat timp de șase luni consecutive peste pragul de 50 de puncte și cu cea mai puternică majorare a producției din ultimii aproape patru ani și jumătate, nu s-au reflectat încă într-o cerere externă mai ridicată pentru producătorii români, întrucât creșterea comenzilor noi a fost susținută exclusiv de piața internă”, precizează raportul.
Al patrulea an consecutiv de contracție/ Sectorul auto conduce scăderea
În pofida revenirii din iulie, datele pentru primele cinci luni ale anului indică faptul că industria prelucrătoare românească rămâne în dificultate.
„Având în vedere slăbiciunea datelor economice din primele cinci luni ale anului, chiar dacă acestea pot face obiectul unor revizuiri, producția manufacturieră din România pare să se îndrepte către al patrulea an consecutiv de contracție”, avertizează Ciprian Dascălu.
Principalul factor care afectează industria este sectorul auto, unde producția a scăzut cu 10% în primele cinci luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2025, iar ritmul declinului s-a accentuat în intervalul martie-mai.
„Această evoluție este determinată în principal de industria auto, al cărei declin reflectă atât efectele negative venite din exterior, cât și erodarea continuă a competitivității”, se menționează în analiză.
Tensiunile geopolitice continuă să afecteze industria europeană
În ceea ce privește mediul extern, BCR arată că tensiunile geopolitice continuă să afecteze industria europeană. Conflictul din Orientul Mijlociu menține costurile energetice ridicate, în condițiile în care producătorii români se confruntă deja cu unele dintre cele mai mari prețuri la energie din Europa.
Deși cotațiile petrolului au coborât sub maximele recente, prețurile gazelor naturale rămân aproape de cele mai ridicate niveluri din ultimii trei ani.
Majorarea cheltuielilor pentru apărare ar putea susține activitatea industrială europeană, însă redresarea va fi inegală, în timp ce incertitudinile geopolitice continuă să reprezinte un risc major.
La nivel intern, climatul economic rămâne dificil.
„Pe lângă dificultățile externe, economia României s-a confruntat cu incertitudini fiscale și politice accentuate, care afectează deciziile de investiții, în timp ce consolidarea bugetară în curs a avut un impact negativ asupra cererii de consum, mai mare decât se anticipa”, se mai arată în raport.
Încrederea companiilor în evoluția următoarelor 12 luni a coborât la un minim istoric
Din punct de vedere al componentelor indicelui PMI, indicele producției a depășit pragul de 50 de puncte pentru prima dată din mai 2024, marcând doar a treia creștere lunară de la lansarea sondajului, în iulie 2023.
Indicele comenzilor noi a revenit peste 50 de puncte pentru prima dată din septembrie 2025, aceasta fiind doar a cincea creștere lunară din istoria studiului, evoluție susținută exclusiv de cererea internă, în timp ce comenzile din export au continuat să scadă.
În același timp, încrederea companiilor în evoluția următoarelor 12 luni a coborât la un minim istoric, iar planurile de investiții și lansările de produse noi sunt amânate din cauza climatului geopolitic și economic.
Costurile inputurilor au crescut din nou semnificativ în iulie
Pe piața muncii, ocuparea forței de muncă a scăzut ușor în iulie, în principal pe fondul plecărilor voluntare, iar termenele de livrare ale furnizorilor au continuat să se prelungească, deși într-un ritm mai redus. Totodată, stocurile de achiziții au înregistrat o scădere marginală.
Costurile inputurilor au crescut din nou semnificativ în iulie, deprecierea leului contribuind la scumpirea importurilor. Companiile au transferat doar parțial aceste majorări în prețurile finale.
„Presiunile asupra prețurilor consolidează imaginea unei dileme de tip stagflaționist cu care se confruntă factorii de decizie din România, în pofida unor semne de stabilizare a producției și a cererii interne”, concluzionează economistul-șef al BCR România, Ciprian Dascălu.
(Citește și: ”Fitch menține, cu emoții, ratingul României la BBB-, dar păstrează perspectiva negativă. Agenția: Blocajul politic și derapajul fiscal pot duce la retrogradare”)
***