4 august, 2026

Premierul interimar Ilie Bolojan, care exercită și funcția de ministru interimar al Energiei, a anunțat marți, după o serie de ședințe de lucru privind situația din sistemul energetic românesc și de pe piața carburanților, că autoritățile continuă toate măsurile pentru a menține în operare Reactorul 2 al centralei de la Cernavodă și că nu se întrevăd probleme privind aprovizionarea cu combustibili a populației, agricultorilor și transportatorilor.

”În această dimineață am analizat, în trei ședințe de lucru, situația din energie și aprovizionarea cu combustibil a României. Prima ședință a vizat situația de la Cernavodă, în contextul scăderii debitului Dunării. Lucrările de dragare și de derocare continuă, iar în perioada următoare urmează să fie realizată operațiunea de scufundare a barjelor, imediat ce toate condițiile tehnice vor fi îndeplinite. Obiectivul nostru este să prelungim funcționarea Unității 2 a centralei, deoarece fiecare zi de operare înseamnă un plus de energie pentru Sistemul Energetic Național. Nivelul apei la Cernavodă nu a mai scăzut. Este un semnal bun, dar situația rămâne dificilă și continuăm toate măsurile pentru a menține grupul în funcțiune cât mai mult”, a transmis Ilie Bolojan printr-o postare pe rețeaua socială Facebook.

În prezent, conform Guvernului, nivelul Dunării este staționar la priza de apă care asigură răcirea reactoarelor, astfel încât există premisa ca Reactorul 2 să rămână în funcțiune câteva zile în plus față de estimările inițiale. 

În ceea ce privește aprovizionarea pieței carburanților, Bolojan arată că rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom procesează acum țiței la capacitate maximă, în timp ce Petromidia funcționează la aproximativ 85% din capacitate, în creștere de la 50% săptămâna trecută.

”Am analizat apoi situația aprovizionării cu combustibil. Datele arată că situația s-a îmbunătățit. Rafinăria OMV procesează la capacitate maximă, iar Petromidia funcționează la aproximativ 85% din capacitate și este așteptată să revină la un regim normal de funcționare până la finalul săptămânii. În acest moment, nu anticipăm probleme privind aprovizionarea cu combustibil pentru populație, agricultură și transportatori”, a transmis Ilie Bolojan.

Conform Guvernului, analiza situației la nivel național arată că sincopa de aprovizionare din ultimele săptămâni este pe cale de a fi depășită.

Premierul a promis furnizorilor de energie plata sumelor restante în contul mecanismului de plafonare a prețurilor

În același timp, premierul s-a angajat în fața furnizorilor de energie electrică să plătească sumele restante din schema de compensare și plafonare a prețurilor la energie, care nu mai e în vigoare de aproape 1 an de zile. Conform datelor CursDeGuvernare.ro, ar fi vorba despre aproximativ 6 miliarde de lei.

”În ultima ședință am discutat cu principalii furnizori de energie despre măsurile necesare pentru menținerea echilibrului în sistem. Am analizat soluții pentru asigurarea lichidității în piață, prin plata sumelor restante din schema de compensare, precum și colaborarea cu Transelectrica pentru identificarea unor măsuri de reducere voluntară a consumului în rândul marilor consumatori.

Totodată, am convenit cu Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei să accelereze emiterea tuturor documentelor necesare pentru proiectele aflate într-un stadiu avansat, astfel încât noile capacități de producție să poată fi puse în funcțiune cât mai rapid”, a transmis Bolojan.

Amintim că, după instituirea, vineri, a stării de alertă în sectorul energetic și consultările de luni cu marii consumatori de energie, premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că executivul pregătește următoarea etapă a planului pentru gestionarea crizei energetice provocate de seceta severă și de reducerea producției de energie în întreaga regiune. Această etapă vizează și adoptarea unei hotărâri de guvern care va permite transmiterea de notificări de limitare a consumului, cu 24 de ore înainte, către marile companii consumatoare de energie.

”Mulțumesc tuturor cetățenilor și companiilor care răspund apelului de a reduce consumul de energie în aceste zile. Fiecare măsură de economisire contribuie la diminuarea presiunii asupra sistemului energetic. În zilele următoare vom adopta o hotărâre de guvern care pune în aplicare mecanismul prevăzut de lege pentru situațiile în care reducerea voluntară a consumului nu este suficientă pentru acoperirea necesarului de energie în orele de vârf. Marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte cu privire la limitarea temporară a consumului, în funcție de specificul activității și de posibilitățile Sistemului Energetic Național. Este un mecanism de rezervă, pe care îl pregătim pentru a fi folosit doar dacă situația o va impune”, a transmis Bolojan.

(Citește și: Vești bune de la Cernavodă: nivelul Dunării a crescut cu 2 cm după detonarea stâncii Pârjoaia, Reactorul 2 câștigă câteva zile în plus de funcționare – Urmează amplasarea a patru barje pentru direcționarea apei)

(Citește și: Dacia și Ford opresc producția până pe 19 august din cauza crizei energetice – Guvernul pregătește o HG pentru limitarea consumului marilor industrii – Ilie Bolojan: „Debitul Dunării e cel mai mic din ultimii 40 de ani, deficit regional de 4.000 MW”)

(Citește și: Acciză dinamică la carburanți, introdusă în premieră: Prima zi a sesiunii extraordinare a Parlamentului – Deciziile)

(Citește și: Director Petrom: România înmagazinează gaze la circa 50 de euro/MWh, ceea ce va ține sus prețurile la iarnă – Depozitele europene sunt pline în proporție de doar 58%, deși e luna august. România stă ceva mai bine, cu 61%)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: