luni

22 aprilie, 2024

28 iunie, 2012

Disputa pe problema participării președintelui sau premierului la Consiliul European continuă chiar și după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat, miercuri, în favoarea șefului statului. Rămas la București deși trebuia să fie la Bruxelles – potrivit deciziei Curții Constituționale – la summit-ul Consiliului European, președintele Traian Băsescu a avut, joi, o ieșire publică în care a explicat situația.

Președintele a invocat Constituția  în sprijinul declarațiilor sale.

Premierul Victor Ponta a plecat joi dimineața la Bruxelles, după ce anunțase cu o zi înainte că va merge la summit în ciuda deciziei Curții Constituționale. Premierul a fost primit ca șef oficial al delegației pe care guvernul o transmisese la Bruxelles fără președintele Băsescu.

Declarațiile șefului statului:

  • , E prima oară în 8 ani de mandat când sunt împiedicat să-mi exercit atribuțiile Constituționale
  • , Dacă aș fi mers și eu la Bruxelles ar fi fost o situație stânjenitoare. O dispută internă stânjenitoare între președinte și premier ar fi făcut încionjurul lumii.
  • , E prima oară de la Revoluție încoace când un premier ăși asumă în mod nelegitim prerogativele președintelui.
  • , Prezența României la summit este legitimă, dar reprezentarea ei se face în mod nelegitim.
  • , În această dispută nu încălcarea Constituției este soluția, ci revizuirea ei. dar sunt 2 ani de când cer parlamentului revizuirea Constituției. Premierul a preferat să o încalce.
  • , dacă m-aș fi dus la summit ar fi fost stânjenitor și pentru cei de la Bruxelles, care ar fi trebuit să arbitreze o dispută națională. Ne-am fi stricat imaginea bună pe care am construit-o în Consiliu în ani de zile.
  • , Premierul nu a venit să-mi ceară mandat. M-a anunțat doar că se duce. Abia azi la ora 12,00, premierul Victor Ponta m-a sunat de la Bruxelles să-i dau un mandat de reprezentare. Știind subtilitățile din agebda acestui Consiliu, știu că niciunulo din delegația premierului nu ar fi înțeles mandatul.
  • , Am trimis la MAE lista cu delegația pentru Consiliu pe 28. Ministerul mi-a răspuns că au dispoziție de la premier să nu transmită mai departe, la Bruxelles, delegația președinției. Am mai transmis o dată lista și după decizia Curții Constituționale. Nu au transmis-o la Bruxelles. Am mai transmis-o și aseară, la ora 23,00. Nu au transmis-o.
  • , Nu voi face plângere penală împotriva premierului pentru încălcarea Constituției sau a deciziei Curții Constituționale.
  • ,USL se află într-un grav derapaj democratic. Prin atacurile la Curtea Constituțională, prin atacurile și presiunile asupra Justiției, prin atacurile la CSM.Statul de drept e pus sub semnul întrebării.

Poziția președinției față de agenda aflată în discuție la summit-ul Consiliului European

  • , La Consiliu se discută chestiuni de strategie, care țin de prerogativele președintelui, nu ale primului ministru.
  • , Dacă se discută chestiuni economice atunci de ce din delegație nu face parte și Florin Georgescu? Sau ministrul Economiei?
  • , Agenda la Consiliul de azi e mult mai subtilă decât pare.Se va discuta un document care nu va apărea în concluzii. Este vorba de discuții care țin de cedarea de suveranitate, lucru care ține de prerogativele președintelui. E subtilă pentru că nu se va vorbi de cedarea de suveranitate, ci se va numi altfel: cntrol bugetar, uniune fiscală, planuri europene de investiții.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: