Companiile din România au avut nevoie, în medie, de 144 de zile, echivalentul a aproape cinci luni, pentru plata unei facturi de furnizare de bunuri sau servicii în relațiile B2B (cu alte firme), în 2025, potrivit unei analize realizate de ICAP CRIF, lider al pieței de soluții de risc de credit și informații de afaceri în Europa de Sud-Est.
Indicatorul privind durata medie de plată estimează cât timp îi este necesar unei companii să genereze, prin activitatea sa, o valoare echivalentă cu datoriile curente existente la un moment dat. Potrivit ICAP CRIF, indicatorul a fost testat în numeroase situații, iar cele 144 de zile reprezintă capacitatea medie, consolidată, a mediului de afaceri din România de a-și plăti facturile în funcție de veniturile realizate.
„Acest indicator ne permite, de exemplu, să generăm alerte pe domenii și segmente de activitate, chiar și până la un anumit cod de activitate CAEN. Dacă vrei să faci afaceri cu un partener dintr-un anume domeniu, noi putem da o estimare de termen de plată. Dacă se dovedește că poate plăti mai rapid decât media, nu s-a plâns încă nimeni. Dar, în general, acest indicator reduce probabilitatea de surprize negative. Putem face analize extrem de detaliate, pornind de la obiectul de activitate cod CAEN”, a explicat Theodoros Polydoros, director executiv al ICAP CRIF.
Diferențe semnificative între domenii de activitate
Analiza arată diferențe semnificative între domeniile de activitate. Astfel, pentru cele aproape 40.000 de companii din sectorul tranzacțiilor imobiliare, durata medie estimată de plată este de peste 670 de zile. Potrivit ICAP CRIF, această valoare reprezintă capacitatea medie a sectorului de a-și plăti facturile curente raportat la cifra de afaceri consolidată.
La polul opus se află sectorul comerțului și cel al sănătății și asistenței sociale. Cele peste 200.000 de firme din comerț au o durată medie de plată a facturilor de numai 99 de zile, în timp ce cele aproximativ 35.000 de companii din domeniul sănătății și asistenței sociale au un indice de plată a datoriilor de 100 de zile.
„Aceste valori medii, în care recordul pozitiv de plată este de aproape trei luni, dau o parte a perspectivei asupra economiei și mediului de afaceri din România, care trebuie însă completate cu destul de mulți alți indicatori pentru o imagine completă”, a declarat Theodoros Polydoros, director executiv al ICAP CRIF.
Potrivit companiei, indicatorul duratei medii de plată poate fi utilizat pentru generarea unor alerte și estimări de risc la nivel de domeniu, segment de activitate sau chiar cod CAEN. Astfel, companiile pot evalua în avans capacitatea de plată a unor potențiali parteneri comerciali și pot reduce probabilitatea unor surprize negative în relațiile de afaceri.
ICAP CRIF face parte din grupul CRIF, lider al pieței de soluții de risc de credit și informații de afaceri în Europa de Sud-Est, cu expertiză integrată pe piețele din Grecia, România, Bulgaria și Cipru.
Creditul comercial, mai folosit de firmele românești decât creditul bancar
Creditul comercial rămâne una dintre principalele surse de finanțare pentru companiile din România, fiind utilizat mai frecvent decât creditul bancar, potrivit celor mai recente date ale Băncii Naționale a României (BNR).
Sondajul BNR privind accesul la finanțare al companiilor nefinanciare, publicat în iunie 2026, arată că 16,2% dintre firme au apelat la credit comercial în ultimele 12 luni, în creștere cu 1,7 puncte procentuale față de martie 2025. Prin comparație, creditul bancar a fost utilizat de 7,8% dintre companii, iar 8,8% au apelat la descoperit de cont sau linii de credit.
Creditul comercial este utilizat în special de corporații, unde ponderea ajunge la 37,1%, față de 16,1% în cazul IMM-urilor. În agricultură, aproximativ 30% dintre companii folosesc această formă de finanțare.
În același timp, accesul la credit comercial începe să fie mai dificil. În martie 2026, 18,6% dintre firme au raportat o scădere a disponibilității furnizorilor de a acorda credit comercial, față de 17,3% în septembrie 2025. Totodată, 22,5% dintre companii au constatat o diminuare a disponibilității clienților de a cumpăra pe credit, față de 18,7% în urmă cu șase luni.
Fenomenul este strâns legat de întârzierile la plată. Un studiu Atradius arăta în 2024 că 47% dintre vânzările B2B din România erau realizate pe credit, iar 49% dintre aceste tranzacții erau afectate de întârzieri la plată. Aproximativ 5% dintre vânzările B2B pe credit ajungeau în categoria datoriilor neperformante.
Presiunea se transmite în lanțul comercial: 30% dintre companiile analizate de Atradius declarau că amână plata facturilor către furnizori, iar o treime își amânau investițiile din cauza plăților întârziate.
(Citește și: ”Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Companiile românești se finanțează în principal prin credit comercial, au o structură de capital netransparentă, de aici și riscul perceput de finanțatori, la care se adaugă prima de risc a statului român”)
***