4 iunie, 2026

Guvernul a aprobat un memorandum prin care compania Electrocentrale București (ELCEN) este exceptată de la obligația de a distribui minimum 90% din profitul net aferent anului 2025 sub formă de dividende, urmând să repartizeze către acționari doar 50% din profitul realizat.

Decizia reprezintă o derogare de la mandatul general aprobat de Executiv în aprilie 2026 pentru societățile cu capital integral sau majoritar de stat, care prevedea distribuirea unei cote minime de 90% din profitul net către acționari sau către bugetul de stat.

Potrivit memorandumului, reprezentanții statului în Adunarea Generală a Acționarilor ELCEN vor fi mandatați să voteze repartizarea unei cote de 50% din profitul net realizat în 2025 sub formă de dividende, diferența urmând să rămână la dispoziția companiei pentru finanțarea unor investiții.

Măsura a fost solicitată de ELCEN pentru a asigura resursele financiare necesare realizării proiectului de racordare directă a CET Vest la Sistemul Național de Transport al gazelor naturale, operat de Transgaz.

Investiția are o valoare estimată la 73,2 milioane de lei și este inclusă în Programul multianual de investiții al companiei pentru perioada 2026-2030. Implementarea proiectului este prevăzută pe o durată de 36 de luni.

Conform documentului aprobat de Guvern, aproximativ 33,16 milioane de lei – reprezentând diferența dintre distribuirea a 90% și cea de 50% din profitul net – vor rămâne în companie și vor fi utilizați exclusiv pentru finanțarea racordării CET Vest la conducta Sistemului Național de Transport al gazelor naturale.

Executivul arată că investiția va contribui la creșterea siguranței în alimentarea cu gaze naturale, reducerea costurilor și a vulnerabilităților în situații de criză, posibilitatea achiziționării combustibilului la prețuri mai avantajoase, precum și la modernizarea infrastructurii energetice existente.

ELCEN este principalul producător de energie termică pentru București, asigurând agent termic pentru aproximativ 560.000 de apartamente, echivalentul a circa 8.500 de blocuri și imobile în care locuiesc aproximativ 1,5 milioane de persoane. Compania furnizează, de asemenea, energie termică pentru aproximativ 5.400 de instituții publice, obiective sociale și agenți economici și deține o cotă de aproximativ 4% din energia electrică livrată în Sistemul Energetic Național.

În paralel, compania derulează trei proiecte majore de cogenerare de înaltă eficiență la centralele Grozăvești, Progresul și București Sud, finanțate prin Fondul de Modernizare, investiții a căror valoare cumulată depășește 4,2 miliarde de lei.

Potrivit Guvernului, măsura urmărește consolidarea securității energetice a Capitalei, susținerea investițiilor strategice în infrastructura de producere a energiei termice și creșterea sustenabilității sistemului centralizat de alimentare cu energie termică.

(Citește și: ”Guvernul, acord de principiu pentru transferul Elcen către Primăria Capitalei”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: