27 iulie, 2026

Guvernul a înființat Comitetul interministerial privind proiecte în parteneriat public-privat (CI3P), un organism consultativ care va coordona pregătirea și monitorizarea proiectelor strategice realizate în sistem de parteneriat public-privat (PPP), potrivit unei decizii a prim-ministrului Ilie Bolojan publicate luni în Monitorul Oficial.

Noul comitet va fi condus de ministrul Finanțelor, iar vicepreședinte va fi secretarul de stat care coordonează Unitatea de management al investițiilor publice din cadrul Ministerului Finanțelor. Din comitet vor face parte miniștrii Transporturilor, Economiei, Dezvoltării, Sănătății, Educației, Muncii, Mediului, Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și secretarul general al Guvernului.

Potrivit actului normativ, CI3P va urmări asigurarea unui cadru coerent pentru dezvoltarea proiectelor de parteneriat public-privat, stabilirea domeniilor prioritare pentru investiții, monitorizarea proiectelor aflate în pregătire, în procedura de atribuire și în faza de operare, precum și promovarea unui cadru predictibil pentru atragerea capitalului privat în completarea investițiilor publice și a fondurilor europene.

Comitetul va avea și rolul de a dezvolta un portofoliu național de proiecte strategice PPP, prin evaluarea gradului de maturitate și bancabilitate al acestora, va aproba propunerile de proiecte care urmează să fie pregătite în acest sistem și va formula recomandări privind studiile de fundamentare și contractele înainte ca acestea să fie supuse aprobării Guvernului. Totodată, organismul va monitoriza impactul proiectelor asupra deficitului bugetar și datoriei publice, în conformitate cu regulile statistice naționale și europene.

Printre atribuțiile noului organism se numără și coordonarea elaborării unui portofoliu național de proiecte strategice, facilitarea dialogului cu investitorii și instituțiile financiare internaționale, organizarea consultărilor de piață (market sounding), promovarea utilizării fondurilor europene în mecanisme de cofinanțare și integrarea proiectelor PPP în strategiile de dezvoltare economică pe termen mediu și lung, inclusiv în domeniile infrastructurii, reindustrializării, tranziției energetice și logisticii.

CI3P se va reuni cel puțin trimestrial și va transmite Guvernului, o dată la șase luni, rapoarte privind stadiul pregătirii și implementării proiectelor de parteneriat public-privat, inclusiv cu privire la clasificarea acestora în interiorul sau în afara conturilor guvernamentale, potrivit metodologiei Institutului Național de Statistică și Eurostat.

Se lucrează la un „pipeline” de proiecte de investiții care să atragă capital privat

Potrivit unor precizări transmise anterior de Ministerul Finanțelor la solicitarea CursdeGuvernare.ro, autoritățile pregătesc o reformă mai amplă a modului în care vor fi dezvoltate și finanțate marile investiții publice. Obiectivul este constituirea unui portofoliu național de proiecte mature, care să poată atrage capital privat și finanțare din partea instituțiilor financiare internaționale.

Primele domenii vizate sunt infrastructura de transport și infrastructura medicală, unde necesarul de investiții depășește resursele disponibile din bugetul de stat și din fondurile europene. Ministerele, autoritățile locale și companiile de stat au fost invitate să propună proiecte care vor fi evaluate și selectate pentru a intra în acest portofoliu.

Procesul va beneficia de asistență tehnică din partea unor instituții precum Banca Mondială, BERD și International Finance Corporation (IFC), atât pentru pregătirea proiectelor, cât și pentru perfecționarea cadrului legislativ și instituțional.

Potrivit Ministerului Finanțelor, un proiect de parteneriat public-privat necesită, în medie, între 18 și 30 de luni pentru pregătire, perioadă în care sunt elaborate studiile de prefezabilitate și fezabilitate, sunt realizate analize juridice și financiare și este testat interesul investitorilor.

În paralel cu înființarea comitetului interministerial, Ministerul Finanțelor dezvoltă și o platformă informatică pentru monitorizarea proiectelor PPP și a riscurilor fiscale asociate acestora. Strategia urmărește crearea unui flux continuu de proiecte „bancabile”, capabile să atragă investitori instituționali și să completeze finanțarea publică, după modele utilizate în alte state europene precum Polonia și Grecia.

(Citește și: ”Parteneriatul Public-Privat (PPP) – domeniile de interes. Grecia și Polonia au profitat la maxim de PPP. Apare un nou comitet interministerial pentru coordonarea la nivel național”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: