miercuri

24 aprilie, 2024

27 decembrie, 2011

Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a subliniat, marţi, după o discuţie cu premierul Emil Boc, că modalitatea de adoptare a viitoarei legi a sănătăţii se va stabili la nivel politic, în coaliţia de guvernare, relatează Agerpres.

Întrebat dacă în urma discuţiei pe care a avut-o marţi la guvern cu premierul s-a vorbit şi despre posibilitatea ca legea să fie adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului sau în urma dezbaterii în Parlament, Ritli a răspuns: „Asta e deja o altă decizie, nu iau eu această decizie”.

Ministrul Sănătăţii a precizat că va prezenta miercuri, în şedinţa de Guvern, proiectul legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate, dar a menţionat că nu el va decide cât timp va menţine Guvernul în dezbatere publică textul legislativ.


„Nu ştiu, nu e decizia mea, probabil că timp suficient”, a declarat, pentru AGERPRES, Ritli, întrebat cât timp va sta în dezbatere proiectul. „Important este că mâine trebuie să prezint proiectul, la şedinţa de guvern”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

De asemenea, el a susţinut că Ministerul Sănătăţii nu a întârziat lansarea proiectului de lege în dezbatere publică.

„A fost o desfăşurare normală a lucrurilor, ca să surprindem toate dezbaterile”, a arătat ministrul Ritli.

Guvernul va discuta miercuri, în şedinţă, proiectul noii legi privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, după care textul va fi supus dezbaterii publice, a informat marţi Executivul, în urma unei întrevederi avute de premierul Emil Boc cu ministrul Sănătăţii.


„Premierul Emil Boc şi ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, au discutat pe marginea proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România. Acest proiect de lege va fi discutat în şedinţa de guvern convocată pentru mâine, urmând să fie ulterior supus dezbaterii publice”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Într-un interviu acordat TVR 1, pe 21 decembrie, preşedintele Traian Băsescu a spus că nu doreşte adoptarea rapidă a noii legi a sănătăţii, ci intrarea ei în dezbatere publică.

„Ce doresc eu nu este o adoptare rapidă a legii sănătăţii, pentru că este o lege fundamentală în procesul de reformă a statului, ci doresc o lansare a acestui proiect în dezbatere publică. Cu sau fără aceste observaţii (ale FMI şi Băncii Mondiale – n.r.) introduse, ele pot fi puse lângă proiect pe site-ul Ministerului Sănătăţii, să începem dezbaterea publică”, a spus şeful statului.

Preşedintele a apreciat că există voinţă politică pentru dezbaterea şi adoptarea noii legi a sănătăţii. „Ministrul este un om deschis la reformarea sistemului. Ministrul ăsta nu are nimic de politruc. Înainte să vină ministru al Sănătăţii a lăsat bisturiul jos şi a venit la minister”, a spus Băsescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: