Guvernul a aprobat joi Planul de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, document care stabilește, pentru prima dată, procedurile ce vor fi aplicate dacă România se confruntă cu o criză energetică majoră.
Planul prevede inclusiv posibilitatea limitării temporare a consumului de energie al marilor consumatori industriali pentru evitarea unui blackout, însă consumatorii casnici, spitalele și alte infrastructuri critice sunt exceptați de la aceste măsuri.
Premierul interimar Ilie Bolojan, care este și ministru interimar al Energiei, a afirmat că documentul reprezintă un plan general de pregătire pentru mai multe tipuri de riscuri și că este adoptat în contextul dificultăților generate de secetă asupra producției de energie.
„Am adoptat o hotărâre care aprobă planurile de pregătire pentru riscuri. E un plan general care are în vedere mai multe riscuri – de la cutremure, la războaie, pandemii, inclusiv cel de astăzi de secetă”, a declarat șeful Executivului.
Bolojan a mai precizat că centralele electrice disponibile vor funcționa la capacitate maximă, iar cele de rezervă vor fi pregătite pentru orele de consum mare, respectiv 19:00-23:00. De asemenea, centralele aflate în reparații au fost repornite, iar lucrările de mentenanță au fost grăbite. „Discutăm cu vecinii pentru asigurarea importurilor de electricitate în orele de seară. Avem interconexiuni care ne permit să importăm 4.000 MW”, a mai precizat premierul. În plus, s-a avut în vedere ca exporturile să se facă doar în orele în care există excedent.
Limitarea consumului începe cu marile companii
Cea mai importantă prevedere a planului este introducerea unui mecanism prin care consumul de energie al unor mari utilizatori industriali poate fi redus temporar atunci când funcționarea Sistemului Electroenergetic Național (SEN) este pusă în pericol.
Potrivit anexei la hotărâre, limitarea consumului se face pe baza Normativului de limitări, iar operatorul de transport și sistem, Transelectrica, transmite dispoziția de reducere a consumului către consumatorii racordați direct la rețeaua de transport și către operatorii de distribuție, în funcție de tranșele stabilite. Operatorii de distribuție sunt obligați să îi notifice pe consumatorii afectați cu minimum 24 de ore înainte de aplicarea măsurii și să informeze, în același termen, furnizorii acestora.
Companiile vizate vor trebui să respecte reducerea de putere comunicată pe întreaga perioadă a restricțiilor. Documentul precizează că acestea sunt „direct răspunzătoare de eventualele consecințe ce decurg din nerespectarea dispoziției de reducere a puterii”.
Premierul interimar a anunțat că Executivul va aproba și normativul prin care Transelectrica va putea aplica aceste măsuri.
„Avem în plan limitarea consumului pentru clienții industriali conectați la sistemul național. Mâine vom avea o ședință extraordinară în care să aprobăm aceste tranșe și ca Transelectrica să poată lua aceste măsuri cu o notificare de 24 de ore”, a spus Ilie Bolojan.
Cine nu poate fi deconectat
Planul stabilește expres că „consumatorii exceptați de la aplicarea Normativului de Limitare și a Normativului de Deconectare Manuală sunt clienții finali de tip casnic și rezidențial”.
Premierul a precizat că excepțiile sunt mai largi și includ infrastructura esențială.
„Cetățenii, locuințele, consumatorii casnici nu vor fi deconectați. Sunt exceptați. Inclusiv spitale, sanatorii, stații care alimentează unități de gaze, de țiței nu vor fi incluși în act”, a declarat Bolojan.
Deconectarea manuală, ultima măsură
Dacă reducerea consumului nu este suficientă pentru menținerea echilibrului sistemului energetic, documentul permite aplicarea Normativului de deconectare manuală.
Potrivit anexei, operatorul de transport poate dispune deconectarea temporară a unor categorii de consumatori industriali, urmată de realimentarea acestora la puterea minimă tehnologică. Documentul precizează că această măsură poate fi utilizată „ca ultimă soluție”, doar în situații excepționale care pun în pericol funcționarea Sistemului Electroenergetic Național sau a unei părți a acestuia și numai pentru a preveni propagarea ori agravarea incidentului.
Premierul a făcut apel la reducerea voluntară a consumului pentru evitarea aplicării acestor măsuri.
„Menținerea cât mai redusă a consumului este necesară pentru a nu ajunge la măsuri de limitare a consumului sau de decuplarea manuală a unor consumatori industriali”, a afirmat acesta, mulțumind companiilor care și-au redus deja voluntar consumul.
De ce este nevoie de plan
Documentul identifică nouă scenarii care pot provoca o criză de energie electrică: atacuri cibernetice asupra infrastructurii energetice, valuri de frig, fenomene meteorologice extreme de iarnă, întreruperi în aprovizionarea cu combustibili fosili, greve și proteste în sectorul energetic, pandemii, secetă, cutremure și conflicte militare. Riscurile au fost evaluate în funcție de probabilitate și impact, inclusiv din perspectiva efectelor asupra sistemelor energetice interconectate din Uniunea Europeană.
Potrivit notei de fundamentare, planul urmărește instituirea unor „măsuri planificate sau care urmează să fie întreprinse la nivel național pentru prevenirea crizelor de energie electrică”, astfel încât să fie asigurate „operarea în siguranță a sistemului electroenergetic național și furnizarea neîntreruptă cu energie electrică”.
Documentul stabilește și cine coordonează intervenția într-o astfel de situație. Sunt definite atribuțiile Ministerului Energiei, ale Transelectrica, operatorilor de distribuție și producătorilor de energie, sunt introduse proceduri naționale și regionale de intervenție și este prevăzută organizarea periodică de exerciții și simulări, inclusiv testarea anuală a funcționării Sistemului Electroenergetic Național prin Dispecerul Energetic Național (DEN).
În paralel, premierul a anunțat înființarea unui centru operativ pentru monitorizarea permanentă a situației.
„Vom forma un centru operativ național în sectorul energetic. Acest centru cuprinde reprezentanții principalilor producători și furnizori de energie”, a spus Ilie Bolojan.
Acesta a precizat că autoritățile au discutat cu statele vecine pentru asigurarea importurilor de electricitate în orele de seară și că exporturile vor fi realizate doar în perioadele în care România înregistrează excedent de producție.
Guvernul: scenariul nu este iminent
Întrebat dacă marii consumatori afectați vor primi despăgubiri, premierul a declarat că Executivul nu ia în calcul, în acest moment, acordarea unor compensații.
„Estimăm că în următoarele 5-7 zile nu vom avea consumatori industriali afectați. Dacă intrăm într-o perioadă în care să luăm măsuri de limitare, nici în această perioadă nu se pune problema acordării de compensatorii”, a afirmat Ilie Bolojan.
Șeful Guvernului a subliniat că măsurile au caracter preventiv și urmăresc pregătirea autorităților pentru o eventuală agravare a situației.
„Acest scenariu nu ni-l dorim, nu-l văd iminent, dar având în vedere responsabilitatea pe care o avem este nevoie să ne pregătim”, a spus premierul, adăugând că riscuri suplimentare ar putea apărea dacă unul dintre reactoarele de la Cernavodă ar fi indisponibil sau dacă importurile de energie în orele de seară nu ar mai putea fi realizate.
(Citește și: ”Analiză: Nivelul scăzut al Dunării testează economia României, cu efecte asupra energiei, industriei și transporturilor”)
***