Sorin Grindeanu i-a repetat președintelui Nicușor Dan că PSD nu mai acceptă un guvern condus de Ilie Bolojan, în cadrul scurtei discuții pe care cei doi au avut-o joi, la Palatul Cotroceni, conform surselor TVR Info.
Social-democrații s-ar fi pregătit minuțios pentru înlăturarea Guvernului Ilie Bolojan, cu două scenarii posibile:
- prin votarea de către unii parlamentari PSD a moțiunii AUR, după mijlocul lunii mai. În cazul în care guvernul minoritar condus de Ilie Bolojan va continua să funcționeze, social-democrații nu exclud susținerea acestei moțiuni de cenzură.
- la votarea unui nou Cabinet Bolojan, ce trebuie format în 45 de zile de la ieșirea PSD din executiv și apoi prezentat în Parlament
Aranjarea la linia de start a unei crize tot mai probabile
Conform surselor din interiorul PSD, social-democrații ar fi decis deja ieșirea de la guvernare, pentru a forța înlocuirea lui Ilie Bolojan, mișcare ce ar fi urmată de revenire odată cu numirea unui alt prim-ministru liberal.
Oficial, anunțarea oficială a retragerii sprijinului pentru Bolojan va avea loc după 20 aprilie, când PSD finalizează consultarea internă privind ieșirea de la guvernarea.
Momentul va fi stabilit în cadrul unei reuniuni interne. Miniștrii social-democrați vor fi trimiși să-și înregistreze demisiile deja pregătite.
Pe de altă parte, pregătiri pentru declanșarea scenariului PSD au fost făcute și în tabăra cealaltă. Miercuri seara a avut loc o întâlnire între premier și președintele Dan în care s-a discutat reacția la grava criză politică ce se va declanșa imediat după ieșirea social-democraților de la guvernare.
În timp ce PSD mizează pe trădarea unor liberali aflați în conflict deschis cu Ilie Bolojan (precum președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma), majoritatea membrilor PNL ar strânge rândurile în jurul premierului.
Scenariul pe care ar fi pariat PSD
Demisiile nu ar fi depuse imediat, ci ar urma să fie folosite ca instrument de presiune pentru ca premierul să își dea singur demisia, prin înregistrarea simultană a demisiilor, conform surselor TVRinfo.
În cazul în care PSD își retrage sprijinul, partidul i-ar putea cere președintelui Nicușor Dan să constate că nu mai există o majoritate parlamentară și să convoace consultări cu partidele politice pentru formarea unei noi majorități.
Evoluția depinde de decizia șefului statului, iar partidele își pregătesc scenariile în funcție de variantele de răspuns ale acestuia.
Premierul Bolojan se pregătește de un guvern minoritar
Premierul Ilie Bolojan a transmis deja că nu intenționează să demisioneze. În cadrul unei întâlniri cu liderii PNL București, el a spus că ia în calcul varianta continuării guvernării printr-un guvern minoritar.
Un scenariu similar este discutat și în USR, unde liderii partidului susțin că un executiv format din PNL, USR și UDMR ar putea continua guvernarea dacă PSD decide să iasă din coaliție.
În acest caz, portofoliile rămase libere ar urma să fie redistribuite în funcție de ponderea parlamentară a partidelor rămase la guvernare.
Premierul Ilie Bolojan a mers miercuri seară la sediul PNL București, unde i-a anunțat pe liberali că nu-și va da demisia din fruntea Guvernului, a anunțat consilierului general PNL Silviu Feroiu. Vizita a avut loc cu câteva zile înainte de consultarea PSD privind sprijinul lui Bolojan, unde e așteptată retragerea susținerii politice.
Feroiu a spus că discuțiile „au fost deschise și directe”: „Majoritatea dintre noi i-am transmis clar că nu ne dorim să își dea demisia iar răspunsul lui a fost la fel de ferm: nu o va face”.
Schimbări în Guvern și în eșalonul doi
Dacă PSD părăsește executivul, ar urma să fie înlocuiți toți oficialii social-democrați din Guvern, inclusiv cei din poziții importante precum secretarul general al Guvernului.
Rămâne însă de văzut dacă schimbările vor viza doar miniștrii sau și funcțiile din eșalonul doi, ținând cont că oamenii PSD ocupă numeroase poziții în ministere.
UDMR, actor important în reușita oricărui scenariu
Un rol important în acest scenariu îl va avea UDMR. Liderul formațiunii, Kelemen Hunor, a declarat anterior că varianta unui guvern minoritar nu ar fi neapărat cea mai potrivită pentru partid.
Cu toate acestea, PNL și USR încearcă să convingă UDMR să rămână în executiv, pentru a asigura funcționarea unui eventual guvern minoritar.
Momentul T0 – luni, 20 aprilie
Luni, la ora 10:00, va avea loc o ședință decisivă în PSD, înaintea Consiliului Politic Național. În cadrul acesteia va fi stabilită întrebarea care va fi adresată celor aproximativ 5.000 de lideri ai partidului, privind sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan.
Escaladarea atacurilor publice – războiul de imagine
Susținătorii principalelor două personaje aflate în conflict, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, au crescut tonul acuzațiilor lansate din cele două tabere.
Ciprian Ciucu, către PSD: Veţi da foc la ţară. Bolojan nu este o marionetă, cum v-aţi obişnuit în trecut. Nu îşi va da demisia! Facem scut în jurul lui!
Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu avertizează PSD, într-o postare pe Facebook, că va da foc la ţară” în cazul în care va decide să iasă de la guvernare.
Principalele declarații:
- ”Să vă fie clar: Ilie Bolojan nu este o marionetă, aşa cum v-aţi abişnuit în trecut. Nu îşi va da demisia! Mai mult, larga majoritate a Partidului Naţional Liberal va face scut în jurul lui Ilie Bolojan. Pentru că este omul care în acest moment poate duce guvernarea mai departe”.
- ”Vă asumaţi şi voi, vreodată, ceva? Să te apuci să vorbeşti despre starea economiei după ce ai aruncat deficitul bugetar în aer, ajungând cel mai mare din Uniunea Europeană, punând în pericol atragerea miliardelor de euro alocate României, după ce ai venit în ani electorali cu măsuri care au pus economia într-o zonă de risc major, mi se pare culmea neasumării. Culmea iresponsabilităţii!”.
- Social-democraţii care ”au un preşedinte fix din echipa care a pus bugetul in piuneze” îl critică pe liderul PNL, Ilie Bolojan, ”un preşedinte integru, fără scandaluri de corupţie”. ”Şi l-au găsit ei vinovat pe Bolojan! Ei, care au un preşedinte fix din echipa care a pus bugetul in piuneze. Noi, liberalii, măcar ne-am ales un preşedinte credibil, cu rezultate în judeţul şi în oraşul lui, care vor dăinui peste generaţii. Un preşedinte integru, fără scandaluri de corupţie, care a muncit pentru oameni şi cu fapta, nu doar cu trăncăneala. Noi ne-am ales un lider asumat! Am ales un lider care a recunoscut greşelile propriului partid şi şi-a dedicat apoi viaţa profesională, politică, să le îndrepte! Şi le-a îndreptat, în timp ce voi l-aţi atacat, subminat şi blocat zi de zi, săptămână de săptămână! Şi cu toate acestea a reuşit un minim de reforme care ne ţin astăzi pe linia de plutire!”.
- ”Nu ar trebui să mă mai mir, istoria se repetă. Dar totuşi mă mir, nu mă pot abişnui cu modul acesta iresponsabil de a face politică. Veţi da foc la ţară. Să nu spuneţi că nu aţi fost avertizaţi! Tot ce am reuşit până acum, aş spune totuşi, împreună va fi anulat (inclusiv scăderea dobânzilor înainte de războiul din Golf). Nu va avea cine să atingă ţintele din PNRR şi banii europeni nu vor mai veni. Funcţionarii ministerelor, în lipsa autorităţii politice, se vor demobiliza şi vom rata reforme importante. Acelea puse acolo, anul trecut, în programul de guvernare al Coaliţiei”.
- ”Nu exportaţi propria criză de identitate politică din partidul vostru în toată ţara! Nu aveţi niciun plan, aţi pariat greşit pe faptul că Partidul Naţional Liberal îl va trăda pe Ilie Bolojan. PNL şi-a regăsit sufletul, democraţia internă, şi ne place! Nu vom redeveni marionetele voastre. Putem colabora, dar de pe poziţii demne şi cu respect reciproc. Nu aveţi un plan, nu aveţi o viziune pentru ţară, nu aveţi nimic. Doar privilegiile şi interesele pentru care sunteţi dispuşi să faceţi rău ţării pentru ca să vi le păstraţi”.
Claudiu Manda: Primul gest de responsabilitate este aşteptat de la premier. Dacă nu pleacă, ne retragem miniştrii
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat joi că se conturează ideea unei singure întrebări în cadrul consultării interne din PSD, despre a păstra sau a-i retrage sprijinul politic premierului Bolojan.
Dacă va fi o majoritate clară, primul gest pe care PSD îl aşteaptă de la premier este demisia într-un termen foarte scurt, de 24 de ore sau 72 de ore. Dacă premierul nu pleacă din funcţie, PSD îşi retrage miniştrii din guvern.
Principalele declarații:
- ”Eu zic că Ilie Bolojan trebuie să plece. Eu am un vot şi eu, după data de 20, voi vota sigur pentru retragerea sprijinului politic. Rămâne totuşi să vedem ceilalţi colegi ai noştri cum se poziţionează şi rămâne să vedem ce se întâmplă şi după data de 20”.
- ”Cred că se conturează ideea să avem o singură întrebare. Adică, nu vrem să intrăm în discuţii de genul intrăm în opoziţie, rămânem la guvernare într-o coaliţie. Este o întrebare despre a păstra sau a-i retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Rămâne să vedem cum va fi formulată această întrebare”.
- ”Dacă jumătate din cei care te-au susţinut să fii prim-ministru, 45% ca să nu spunem jumătate, vin şi spun că nu mai doresc să mai continui, corect, logic, normal, ca să nu duci ţara într-o criză (..) corect ar fi să spui am înţeles, mulţumesc de colaborare, asta este, vedem ce facem de aici încolo. Dacă domnia sa nu doreşte, cred că va fi un termen de, nu ştiu, 24, 48 de ore, 72 de ore, pentru că, repet, noi nu vrem să venim aşa, ne-am supărat şi dăm foc la ţară, de asta am şi făcut discuţii cu sindicatele, de asta am făcut şi discuţii cu patronatele, de asta am mers împreună şi la Bruxelles şi am vorbit cu familia noastră socialistă şi cu ceilalţi dintre liderii europeni, spunându-le că s-ar putea să apară un astfel de moment în care PSD-ul nu mai doreşte să mai continue cu domnul Bolojan, că nu vrem să ne retragem din această coaliţie pro-europeană, că nu vrem să fugim de responsabilitate, dar sigur că, dacă se pune problema continuării în formula aceasta de patru partide pro-europene, ar trebui să se regăsească mai mult şi măsurile noastre pe care le-am propus, să ne găsim într-o situaţie de dialog, unul care nu e de dialog, din punctul nostru de vedere, să reevaluăm inclusiv mecanismul de decizie în cadrul coaliţiei”.
- Întrebat ce se întâmplă dacă premierul nu renunţă la funcţie, Manda a răspuns: ”Noi ne retragem miniştrii din guvern. (..) În momentul în care domnul Bolojan doreşte să rămână în continuare la guvernare, foarte bine, nu cu noi. Că vrea să rămână 45 de zile, că vrea să rămână printr-un vot pe care să-l obţină de la AUR, că vrea să rămână printr-o manevră, combinaţii cu AUR, gen, nu bagă AUR moţiune, nu votează AUR moţiune, rămâne aşa, provizoriu, este treaba domniei sale şi atunci vorbim de cine ţine şi întreţine şi provoacă criza”.
(Citește și: Premierul Bolojan i-a anunțat pe liberali că nu demisionează – Planul PSD e retragerea miniștrilor din Guvern)
****
2 răspunsuri
Ce ar fi sa publicati o lista cu cei mai importanti pesedisti care nu mai pot cu Bolojan si sa vedem si realizarile lor de pana acum.
Duceti va invartindu va. Nu exista oameni msi mizerabili ca in acest PSD. Va dati seama cat de cretin trebuie sa fii ca, SA ACCEPTI IN SEDINTE TOATE MASURILE, APOI, IN FILMARI SA COMENTEZI CA BOLOJAN ESTE VINOVAT DE ASTA SI DUPA CE S A REDRESAT CAT DE CAT TARA, SA APARI ACUM CA NU SUNT BUNE MASURILE DI NOLOJAN TREBUIE DAT JOS. TOTI STIM CA PSD, IN SPETA CIOLACU ULTIMII ANI A DISTRUS TARA. CA NISTE VIPERE AU CRESCUT PESTE MASURA PENSII, SALARII LA STAT SA PARA EI BUNI SAMARITENI. DE FAPT AU MITUIT CETATENII, CEI MAI MULTI ANALFABETI. SA I ALEAGA. ACEST INDIVID. GRINDEANU CU MULTI ALTI( FIREA ETC) TREBUIA SA MEARGA LA PUSCARIE. CFR MARFA. ACUM ESTE DESFIINTATA, GRINDEANU. MONISTRU AL TRANSPORTURILOR NU NUMAI CA NU A FACUT NIMIC CA SOCIETATEA SA DEA PROFIT CI A SUSTINIT TOTI HOTII DE LA ACEASTA SOCIETATE . STATUL, ADICA NOI, OAMENI BUNI I AM PLATIT. SI NU ESTE SINGURUL EXEMPLU . NU SUNT FAN BOLOJAN DAR SIPER ESTE ASEMANAREA PSD ISTILOR CU SOBOLANII SPETIATI DE BECUL APRINS. PANA CE SI CETETENII DE LA TARA SI AU DAT SEAMA DE MIZERIILE SI MINCIUNILE PSD. CATA NESIMTIRE SA AI CA SI IN AL 12 LEA CEAS SA VII TOT CU VICLENII SI MINCIUNI??? OARE CUM AR FI ARATAT TARA,INTR O ASA CRIZA MONDIALA, CU DANCILA, CIOLACU. DRAGNEA,NEISPRAVITUL DE PONTA, STANESCU,ETC CARE, RETINETI. 36 DE ANI DE ZILE, AU DISTRUS TOTUL?????