28 iulie, 2026

Angajaţii din Sănătate au declanșat, marți, în întreaga ţară, greva generală pe perioadă nedeterminată, invocând proiectul legii salarizării bugetarilor, care în opinia sindicaliștilor perpetuează inechităţile și scade veniturile mai multor categorii din sistemul public de sănătate.

Conform Federației Sanitas, greva generală are loc în aproximativ 400 de spitale din România, adică în majoritatea spitalelor publice.

Conform reglementărilor, ei trebuie trebuie să asigure prezența la muncă a unei treimi din personal prezentă la serviciu și asigurarea serviciilor urgente, inclusiv a a intervențiilor chirurgicale de urgență.

În intervalul grevei generale, salariații nu pot părăsi unitățile medicale.

În ambulatoriu vor fi reprogramate toate serviciile amânate.

„Pe întreaga durată a grevei vom respecta obligaţiile legale privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale şi a serviciilor esenţiale, astfel încât pacienţii să nu fie lipsiţi de îngrijirile de care au nevoie”, a anunțat Federația Sanitas.

Protestatarii cer Guvernului să refacă proiectul salarizării, după consultări cu sindicatele

Sindicaliștii amenință continuarea grevei până când Guvernul va relua dialogul cu reprezentanții lucrătorilor din domeniu și va elabora un nou proiect al legii salarizării, „construit împreună cu partenerii sociali, care să respecte principiile echităţii, transparenţei şi recunoaşterii reale a muncii depuse de toţi salariaţii din sănătate şi asistenţă socială”.

Noul proiect ar trebui să nu mai conțină prevederile ce duc la scăderea veniturilor prin reducerea sporurilor.

De asemenea, ei solicită renunțarea la disponibilizările din sistemul de sănătate.

„Guvernul Bolojan a decis reducerea cu 14.000 a numărului de paturi din spitale până în 2028. (…). Apoi, a venit rândul veniturilor angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială. Guvernul Bolojan a scos din sertare un proiect de lege a salarizării bugetare care duce la scăderi de venit pentru mai bine de jumătate din categoriile de personal. Guvernul continuă să blocheze angajările în sistem, în condiţiile în care, la sfârşitul anului 2025, deficitul de personal era estimat la aproximativ 25.000 de posturi, iar între timp a ajuns la 30.000. Totul în numele unei reforme şi a unor obligaţii asumate prin PNRR! Pe 28 iulie, nu facem grevă împotriva pacienţilor, şi nici împotriva spitalelor în care lucrăm. Facem grevă pentru ca aceste spitale să mai aibă oameni care să lucreze în ele. Facem grevă pentru apărarea sistemului public de sănătate. Facem grevă pentru că am ajuns la limită!”, precizează Sanitas, într-un comunicat.

Săptămâna trecută, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, anunţa, după întâlnirea cu liderii sindicali din Sănătate, organizată de Ministerul Muncii pe tema proiectului noii Legi a salarizării din sectorul bugetar, că părţile au căzut de acord, printre altele, asupra creşterii sporului pentru gărzile din structurile de urgenţă şi a introducerii unui program-pilot de salarizare a personalului medical pe criterii de performanţă.

De asemenea, a mai fost acceptată propunerea privind revizuirea modului de acordare a sporurilor pentru condiţii periculoase.

Sanitas acuză presiuni asupra sindicaliștilor, din partea conducerilor unor spitale

Federația Sanitas susține că a primit informații din spitale potrivit cărora conducerile unor instituții cer liste cu numele salariaților care și-au exprimat acordul pentru participarea la grevă, ca să le fie suspendate contractele individuale de muncă încă de luni, 27 iulie.

„Considerăm că asemenea demersuri, făcute înainte de declanșarea efectivă a grevei, pot fi interpretate drept instrumente de presiune și intimidare a angajaților care și-au exercitat un drept recunoscut de lege.

Spunem foarte clar: semnarea pentru declanșarea grevei nu înseamnă că salariatul se află deja în grevă și nu justifică suspendarea anticipată a contractului individual de muncă.

Cu alte cuvinte, un contract individual de muncă nu poate fi suspendat pentru participarea la o grevă care încă nu a început. Suspendarea poate interveni numai din momentul în care salariatul participă efectiv la grevă și numai pentru perioada în care acesta se află efectiv în grevă. ÎCCJ arată, de altfel, că momentul relevant este cel al încetării lucrului, suspendarea producându-se pe durata grevei”, a transmis luni federația Sanitas.

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: