Daca o dorim sau nu, globalizarea si globalitatea nu au reusit sa inlature statul national sau sa-i atenueze importanta. Probabil ca apartenenta la o natiune nu poate schimba firea umana, cel putin nu deocamdata. Polaritatea in relatiile internationale exprima felul in care puterea este impartita si exprimata in aceste relatii. Istoria umana a cunoscut toate felurile posibile de a imparti puterea, influenta si resursele planetei intr-un anumit interval de timp istoric. De la unipolaritatea Egipteana (intre 3150 si 1285 î.Hr) la unipolaritatea Elenistica pe timpul lui Alexandru Macedon (intre 331 si 323 î.Hr) si in sfarsit la unipolaritatea reprezentata de Republica si Imperiul Roman (in perioada dintre 188 î.Hr – 395 d.Hr). Ultima perioada de unipolaritate (eu zic aparenta) a fost reprezentata de Statele Unite intre 1991 si 2001. Egipteni, Asirieni, Fenicieni, Eleni sau Romani – toti si-au impus regulile, au acaparat pietele de bunuri si au facut comert in umbra puterii lor militare. Este o intamplare ca majoritatea “multinationalelor” la sfarsitul secolului al XVIII si al XIX-lea apartineau puterilor maritime-coloniale (Regatul Unit sau Olanda) sau cele ale anilor ‘60-‘70 din secolul XX s-au format in jurul unui nucleu american? Nicidecum. Entitatile comerciale de acest gen s-au format in jurul si cu sustinerea puterilor vremii.
Globalizarea si cautarea “dusmanului” comun
Ceea ce s-a intamplat in ultimii 30 – 40 de ani a fost ca evolutia acestor entitati a depasit de multe ori puterea statelor de origine sau cele cu care faceau afaceri, impunandu-si regulile direct s-au indirect – alterand definitiv felul in care se facea politica intr-o democratie occidentala.
Globalizarea este un fenomen generat de piete libere intr-un sistem capitalist. Sistemul capitalist este lucrativ si corect numai dacă la el poate lua parte o majoritate masiva a societatii. Sistemul capitalist nu mai este fezabil atunci când devine o jucărie a pieţelor manipulate si instabile. În timp ce guvernele injectează miliarde de euro în pieţe pur şi simplu pentru a nu contraria faimosul Dow Jones, prestaţiile sociale se evaporă.
Sumele evaporate pe pieţele de valori sunt o nimica toată faţă de slăbirea legăturilor sociale. De aici si marea problema a sistemului economic la care tinteste globalizarea.
Deodata fenomene care disparusera dintr-un sistem integrat global si care sunt absolut fenomene anti-globaliste apar si se dezvolta in forta cam peste tot in lume. Experienta istorica ne arata ca unitatea dintre natiuni (sau state) a fost produsa prin aliante impotriva unui “dusman comun”. Mult mai simplu este sa implementezi “dusmanul dusmanului meu, prietenul meu” decat cea de-a X-a porunca a decalogului biblic („Să nu poftesti casa aproapelui tău; să nu poftesti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”). Pana acum cateva decenii era foarte facil sa gasesti un dusman comun unificator. De cand cu “globalizarea / globalitatea capitalista” este greu de gasit un dusman comun “unificator”.
Multinationale sau transnationale?
Globalizarea, asa cum am mentionat, se manifesta prin consolidarea activitatilor economice, comerciale sau financiare prin aceste “multinationale”. De fapt ceea ce numim noi in limba romana “compania multinaţională” este de fapt o “companie transnaţională.” Terminologia care se foloseste de numele “multinaţional” implica de fapt o prezumtie falsa, care sugereaza un proprietariat multinational, de fapt proprietariatul este de obicei “national” si apartine unor entitati inregistrate in tari straine.
Fenomenul firmelor multinaţionale, care de fapt sunt transnaţionale, nu este nou; el a fost inaugurat pe la inceputul secolului XX si aplicat pentru prima data firmelor care exploatau materii prime in tari straine (majoritatea lor colonii, dominioane sau state cu o independenta limitata). Daca acest prim val de globalizare economica a fost malefic, al doilea val de multinaţionale-transnaţionale a fost mai pozitiv si a transferat de multe ori tehnologie si facilitati de productie. Acest val ne-a ajuns si pe noi in perioada interbelica si postbelica. Renault-Dacia este un exemplu al succesului acestui val. Al treilea val, care ne-a atins pe noi, este cel de dupa ’89, care de fapt a exportat consumerismul occidental si in special cel american pe meleagurile noastre. Aici sunt extrem de rezervat de utilitatea si de beneficiile nationale ale acestui val. Chiar nu vad care ar fi aportul MacDonald sau Ikea la economia Romaniei.
Bineinteles, acest val a fost insotit si de beneficii – firme ca IBM, Microsoft sau Oracle si-au adus si isi aduc aportul in modernizarea Romaniei. Din nefericire, mult mai limitat decat s-ar fi putut. Daca nu gresesc, numai Oracle are un centru de cercetare si dezvoltare in Romania.
Al patrulea val al “multinaţionalelor- transnaţionalelor” a fost in intregime financiar-bancar. Poate dl Isarescu sa vorbeasca pana maine despre BCR,BRD, BancPost, etc. ca de banci roamnesti, de fapt ele nu prea sunt, daca ar fi fost nu ar fi fost necesare “aranjamentele” de la Viena in contractul cu FMI. Aici s-au facut, din nefericire, multe greseli, care ar putea umple multe pagini, nu am nici un chef sa le umplu!
Sunt sigur ca un mare numar de privatizari au fost impuse si pana la urma au fost pretul acceptarii noastre in UE, totusi o gandire si regandire a relatiilor Romaniei cu entitati transnaţionale ar fi necesara. Interesant daca CSAT se ocupa cu asa ceva si/sau exista un document public pe acest subiect. Parerea mea, ca ar trebui!
