Germania reduce prognozele de creștere economică pentru 2021
marți

30 noiembrie, 2021

Germania taie din prognozele de creștere pentru 2021

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

28 octombrie, 2021

Guvernul Germaniei, cea mai mare economie din zona euro, și-a redus estimarea de creștere economică la 2,6% din PIB pentru acest an, de la o prognoză de 3,5% din PIB anterior, scrie Reuters.

Pe de altă parte, blocajele de pe lanțurile de aprovizionare sunt așteptate să se estompeze până anul viitor, așa încât executivul de la Berlin și-a îmbunătățit perspectivele pentru 2022 de la 3,6% estimarea din aprilie la 4,1%.

În 2023, creșterea economică ar urma să se normalizeze și să revină la nivelul de 1,6% din PIB.


”Creșterea din acest an va fi mai mică decât ne-am imaginat cu toții”, a declarat Peter Altmaier (foto), ministrul Economiei, pentru postul public de radio ARD, potrivit DW.

”Va fi în continuare una dintre cele mai puternice rate de creștere din Europa, dar multe mărfuri nu sunt livrate pentru că există o lipsă de materii prime în multe zone și asta pur și simplu are un efect”. a adăugat el.

Prețurile mai mari la energie sunt, de asemenea, un factor care a stat la baza actualizării prognozelor de creștere, a mai precizat oficialul.

Lipsa semiconductorilor și a altor bunuri intermediare, cauzată de întreruperile lanțului de aprovizionare din cauza pandemiei de COVID-19 și de creșterea cererii de cipuri într-o lume din ce în ce mai digitalizată, se resimte puternic la nivelul industriei producătoare din Germania.


Pe lângă problemele de aprovizionare cu componentele electronice, companiile se luptă să răspundă cererii mari generată de penuria de materii prime.

Blocajele larg răspândite în producție, împreună cu cererea neobișnuit de mare, duc la creșteri ale prețurilor și de aceea guvernul german se așteaptă ca inflația să crească la 2,9% în acest an, a declarat o sursă pentru Reuters.

Îți mulțumim că citești cursdeguvernare.
Abonează-te la newsletter aici.

Perspectivele mixte de creștere vin după ce institutul Ifo a anunțat luni că încrederea mediului de afaceri s-a deteriorat pentru a patra lună consecutiv în octombrie și a atins un minim al ultimelor șase luni.

De asemenea, noua prognoză este în acord cu cea mai recentă evaluare a băncii centrale, care a anunțat luni că creșterea economică va încetini brusc în trimestrul al patrulea.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

A apărut nr. 88 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare: Din cele 192 de pagini, 22 sunt alocate unei serii de analize care focalizează pe marea problemă...

rrr