joi

8 decembrie, 2022

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket
, Dana Dunel Stancu

2 martie, 2022

Am explicat, în analizele anterioare, cum imensa majoritate (95%!) a creșterilor de preț la energie (gaz, energie electrică) ajunge la buget : prin suprataxare, redevențe, impozit pe profit, dividende.

Am explicat și cum Guvernul este principalul beneficiar și al inflației ca instrument (perfid !) de taxare și ajustare a valorii pensiilor și salariilor în plată (crescute iresponsabil în ultimii 3 ani), prin reducerea valorii datoriei asumate prin legi.

Am explicat de-a lungul timpului și cum suprataxarea producției de gaz (onshore, pentru că cea a gazelor din Marea Neagră a fost blocată prin Legea nr. 256/2018, pentru cine știe câți ani, în contextul războiului din Ucraina), a făcut ca investițiile în exploatarea gazului (atât în zăcămintele existente cât și în noi zăcăminte), să nu mai poată fi făcute (80% impozit pe venit, fără posibilitatea de a deduce valoarea investițiilor).


Am explicat și răul făcut prin OUG nr. 3/2022 firmelor care fac ca energia să ajungă la priză sau la plită încălcându-se legislația românească și a UE în vigoare, aruncând practic problemele actuale în viitor, cu costuri dificil de estimat în acest moment pentru bugetul național.

Acum se pare că se pregătește o nouă OUG care va spulbera pur și simplu întreg lanțul de companii care asigură furnizarea la consumatori, tradingul, distribuția și chiar producția, destructurând un sistem care totuși funcționează și făcând pur și simplu extrem de dificil, pentru oricine, să investească în producție sau în rețelele de distribuție.

Atasament – draftul OUG (LINK)

Sună grav ? Da, pentru că exact așa și este…

Ce vrea guvernul cu această (nouă) enormitate ?

Declarativ, printre altele: «asigurarea unei mai bune funcționalități a pieței de energie și a unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor cu privire la practicile comerciale ce pot aduce atingere intereselor economice ale acestora, printr-o protecție sporită a consumatorilor».


Suna bine, nu ?! NU ! Mie îmi sună a «divide et impera», a instigare a unei părți (semnificative) a populației (consumatori, casnici sau non-casnici) împotriva unei alte părți (producători, distribuitori, dar mai ales furnizori și traderi de energie). Cam cum a fost în trecutul recent și cu «taxa pe lăcomie», desenată de infamii Dragnea și Vâlcov împotriva întregului sistem bancar (dușmanul public la acea vreme), taxa «îndulcită» rapid după ce s-au trezit că nu își mai pot finanța deficitul alimentat tot de ei prin creșteri de pensii, salarii sau privilegii fiscale…

Cum vrea să facă asta onor guvernul nostru, într-un moment extrem de delicat, în care avem război la graniță, război pornit tocmai de cel ce a pus gaz pe focul creșterii de prețuri  folosind prima lui armă, gazul? Analizăm în cele ce urmează și explicăm impactul unor potențiale modificări legislative despre care se vorbește din ce în ce mai mult:

  1. Plafonarea prețului pentru consum, pentru 1 an, începând cu 1 aprilie (păcăleală ?) 2022, după cum urmează :
  • la 0,68 lei/KWh (TVA 19% inclus ?), pentru energie electrică, în cazul clienților casnici care consumă între 30 și 100 KWh;
  • la 0,80 lei/KWh (TVA 19% inclus ?), pentru energie electrică, în cazul clienților casnici care consumă între 100 și 300 KWh;
  • la 1 leu/KWh (TVA 19% inclus? Dar aici nu ar conta, că e deductibil), pentru energie electrică, în cazul consumatorilor non-casnici (companii, indiferent de cât sunt de mari sau de profitabile) ;
  • la 0,31 lei/KWh (TVA inclus ?), pentru gazele consumate de clienții casnici, care în 2021 au avut un consum maxim de 10 MWh ;
  • la 0,37 lei KWh (TVA inclus, dar deductibil?) pentru clienții non-casnici, care în 2021 au avut un consum de maxim 28.000 MWh.

În război, e o vorba: nu lăsăm pe nimeni în urma! Păi și atunci, de ce amărâții care consumă sub 30KWh sau pe cei din clasa mijlocie care consumă peste 300 KWh nu îi ia în calcul aici onor. guvernul nostru? Ce face guvernul cu cei care, în 2021, au consumat mai puțin sau mult decât au stabilit domniile lor ? Îi lasă pradă evoluțiilor din noua piață de după plafonări…  

S-a gândit totuși puțin și la ei, la art. 5 introducând o prevedere care obligă furnizorii să le ofere preț fix pentru 6 luni. Cât de fix? Exact atât de fix cât vrea furnizorul să fie ! Ce vom face dacă suntem în această situație și furnizorul ne urcă prețul fix la cer ? Evident, fiind piața liberă, găsim noi un furnizor care să nu ne jupoaie… Sau poate nu ?!

Nu sugerăm aici că plafonarea este o soluție, pentru că nu e. Ce spunem este exact ce spune și Constituția:  în fața legii, toți cetățenii trebuie să fie egali, fără privilegii sau discriminări. Or, stabilind aceste praguri (mici, mari, nu contează), guvernul exact asta face, discriminează între cetățeni (și companii), în funcție de consum…

Să mai spunem și că prețul pentru consum, așa cum este stabilit și în proiectul de OUG atașat mai jos are următoarele componente :

  • componenta de achiziție (adică prețul energiei achiziționate de furnizor) ;
  • componenta de furnizare (adică ce rămâne furnizorului pentru a-și achita cheltuielile proprii – salarii, chirii, dobânzi, etc., și poate profit – că nu e alt motiv pentru care cineva și-ar asuma să facă o afacere) ;
  • componentele reprezentate de tarifele reglementate (adică …)
  • componentele reprezentate de taxele, contribuțiile, impozitele datorate (adică …)

2. Mai departe, se dorește să fie introdus un mecanism – deloc subtil – prin care penalizează furnizorii/operatorii de distribuție diligenți (care au încheiat din timp contracte de achiziție, la prețuri considerate bune astăzi), stabilind că valoarea componentei de achiziție se determină lunar ca diferența între prețul final facturat clienților finali (adică prețul ăla plafonat, ce include și o groază de taxe impuse de stat/reglementator) și

  • contravaloarea energiei achiziționate și livrate lunar clienților finali, plus
  • contravaloarea dezechilibrului realizat lunar, dar nu mai mult de 5% din contravaloarea de la (i).

Componenta de achiziție (diferența dintre prețul efectiv de vânzare al energiei sau al gazului și prețul efectiv de achiziție, fără componenta de furnizare, tarife reglementate, taxe, etc. și prețul plafonat de vânzare) este foarte importantă pentru că, dacă aceasta ar fi negativă, statul, prin Ministerul Energiei, ar veni și ar compensa corespunzător furnizorii, la cerere, lunar, în maxim 30 zile. Am văzut însă recent și că nu prea e așa, deci vreo 2 luni (cu noroc) protecția sociala și a companiilor se face pe banii altora…

Să revenim însă la paragraful anterior.

La ce se referă «dezechilibrul» și de ce el are o «contravaloare»? Energia electrică nu poate fi stocată, de aceea producția trebuie să țină cont de consum, altfel rețeaua («grid») nu preia ce produci și produci degeaba. Pentru a prelua abaterile în plus față de consumul mediu, există capacitați de producție «în rezervă», pornite  atunci când e nevoie. Să ții ditamai mastodonții în rezervă costă, iar furnizorii care trebuie să cumpere energie pentru a echilibra consumul clienților finali, trebuie să plătească preturi spot, adică, în general, de peste 5 ori mai mult decât energia contractată de pe piețele la termen, energie pe care o cumpără în avans și la prețuri semnificativ mai mici, generate nu doar de oferta de pe piață, ci și de cerere. Creșteri de consum peste estimat pot apărea din multiple cauze, naturale sau pur și simplu o fabrica primește comenzi suplimentare și accelerează lucrul.  Contravaloarea dezechilibrelor sunt o componenta a costului furnizorului, de care acesta trebuie să țină cont atunci când își stabilește prețul de vânzare.

În anumite situații, se întâmplă ca furnizorii să nu reușească să echilibreze prin acțiunea lor consumul clienților lor și atunci dispecerul sistemului național realizează echilibrarea sistemului, «penalizând»  furnizorul sau producătorul al cărui client final care a determinat dezechilibrul. Acum onor Guvernul vrea să vina și să limiteze această componentă din prețul la consumator la 5% din contravaloarea energiei achiziționate de la producători, adică undeva în jur de 1% din cantitate.

Ce se va întâmpla dacă apar dezechilibre mai mari? Furnizorul fie le va suporta din buzunarul propriu, fie va cumpăra spot (scump) pe banii lui și va vinde plafonat, fără să poată recupera diferența.

Cum furnizorii nu sunt nici ei nebuni să plătească ca să muncească, și nu sunt nici armata salvării ca să susțină pe banii lor măsurile de protecție socială ale statului, întâmplări deja întâmplate se pot întâmpla din nou, la o cu totul altă scală, însă mult mai mare: vor exista furnizori care renunță la licență și consumatori care se apucă de altă treaba, poate în alta parte.

Ce te faci, tu, consumator, dacă furnizorul tău se cere afară din joc ? Te duci la un FUI (Furnizor de ultimă instanță), care are obligația să te preia de client. La ce preț ? Tot la cel plafonat. Cum FUI nu te luase în calcul, se va duce pe piața spot și va cumpăra energie la prețurile uriașe de azi, dar nu va avea o problemă, pentru că va fi compensat integral de la buget (spre deosebire de actualul furnizor), onor guvernul având totuși grija să nu limiteze componenta dezechilibrului lunar și pentru FUI.

Oare de ce a apărut această reglementare (art. 3(3)) în proiectul de OUG anexat)? Să fie oare pentru că autorul și-a luat în calcul, de la început, ca pentru mulți furnizori (în special cei medii și mari), în special cei cu capital românesc cu acces mai greu și scump la finanțare se vor sufoca, iar mulți consumatori vor fi preluați de FUI (în general companii foarte mari, cu capital străin și acces la finanțări mult mai ieftine, dar și statul, Hidroelectrica intrând și pe piața furnizării) ?  Dacă ținem cont și de modul în care este reglementată componenta de furnizare, începe să pară crimă cu premeditare…

3. Componenta de furnizare acoperă costurile necesare desfășurării activității (ce vor lua în calcul nu ne spun, probabil înțelepții trebuie să mai muncească și la niște norme) și o cotă de profit de 5% din aceste costuri, fără ca totalul să poată depăși 73 lei/MWh pentru activitatea de furnizare energie electrica și 12 lei MWh la furnizarea de gaze.

Cu 5% marja de profit (la costurile tale de operare, nu la prețul tău de vânzare !!!), apare întrebarea cum te poți descurca chiar și dacă 1% dintre clienți întârzie plata sau pur și simplu nu mai plătesc, intrând în insolvență?  Orice furnizor sănătos la cap va refuza să accepte un asemenea risc (risc care e mai degrabă certitudine în actualele circumstanțe economice și politice) și se va opri din furnizare înainte să fie prea târziu, adică înainte să vina insolvența și falimentul.

O primă concluzie se impune aici. 

Guvernului nu îi plac deloc furnizorii, că prea i-a cășunat să curețe piața… Astfel, piețele de energie și gaze vor deveni oligopol, în care vor supraviețui câțiva furnizori uriași (inclusiv statul) care vor face cam ce vor în piață. Gata concurența, trecem la centralizare ! 

Că tot sunt unii care se uită cu nostalgie la perioada de dinainte de 1989…

4. Mai spre sfârșitul proiectului de act normativ la care ne referim, la art. 12, se mai găsește o prevedere „interesantă” care, consideram că trebuie tradusă: pe perioada în care acest act normativ ar fi în vigoare (aprilie 2022 – martie 2023), tarifele pentru serviciile de transport și distribuție de energie și gaze naturale sunt înghețate la nivelul celor de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe. În plus, spune legea că acele costuri suplimentare generate de creșterea prețului la energia/gazele necesare consumului propriu al operatorilor de rețele sunt recunoscute și se vor amortiza în următorii 7 ani.

Ce rezultă de aici ? Că investițiile noi în transport și distribuție (care erau recunoscute în tarife și nu mai sunt, că tarifele sunt plafonate și doar costurile suplimentare cu consumul propriu de energie pot fi deduse, ulterior) vor fi făcute de companiile de transport și distribuție din banii acționarilor, fără a mai putea fi incluse până la 01 Aprilie 2023 în tarifele pentru serviciile de transport și distribuție prestate.

Cine e nebun să facă asta, chiar și numai timp de un an (deși nu e nicio garanție că măsurile nu vor fi prelungite) ???

Concluzia : zero investiții noi în rețea și distribuție!

Să avem noi acum o rețea de transport și distribuție atât de bine pusă la punct încât guvernul să decidă că nu mai avem nevoie de investiții noi ? Să fi fost deja extinse rețelele astfel încât oricine să se poată racorda ?

Evident ca nu e așa! Fără investiții noi în rețea, exclus să putem avea investiții noi în producție.

Iar fără investiții noi în producție, cum crede cineva că preturile pot scădea?

5. Să vorbim un pic și despre producători, mulți dintre ei companii aflate în proprietatea statului. Există vreo plafonare la prețurile la care aceștia vând producția? Nicidecum ! Producătorii pot crește prețurile oricât, deși pe acest lanț (producător – transportator – distribuitor – furnizor/trader), producătorul are structura costurilor de producție cea mai stabilă. Onor guvernanții noștri nici nu se gândesc să plafoneze prețurile la producție (nu zic că asta ar fi soluția !), că doar încasările producătorilor de energie din sursele convenționale ajung în mare parte înapoi la stat. Se va face, însă, altceva : se va impozita cu 80% venitul din vânzarea de energie electrică (inclusiv cea verde !) la un preț mediu ce depășește 300 lei/MWh. La gaze impozitul ăsta există deja de 3 ani, iar rezultatul a fost unul cât se poate de clar : blocarea investițiilor și declinul producției.

Aceeași rețetă «de succes» pentru România a fost folosită și pentru blocarea investițiilor în Marea Neagra, deci e clar că funcționează negreșit în a bloca investițiile. De ce am avea nevoie de investiții în noi capacități de producției de energie electrică și gaze? Ca să scadă prețul la producătorii actuali?

Să spunem totuși că există și excepții de la acest impozit:

  • producătorii de energie electrică pe baza de combustibili fosili (respectiv cărbune, deci energie scumpă), inclusiv cogenerare și biomasă;
  • Producătorii de energie electrică, pentru capacitățile noi puse în funcțiune (care au însă nevoie de rețea, care nu poate fi dezvoltată decât pe banii acționarilor, tarifele fiind înghețate… Și de stabilitate legislativă).

Cine va mai investi însă în producție? Companiile prezente în piață suferă deja pierderi semnificative ca urmare a aplicării OUG 118/2021 cu modificările ulterioare, iar bruma de lichiditate rămasa va trebui folosită pentru a finanța diferențele de preț rezultate din plafonarea prețului la consumatori, deci nu prea mai au de unde să investească.

În plus, încrederea – vitală pentru orice investiție pe termen lung – așa cum sunt cele din energie, a fost distrusă cu consecvență în ultimii ani (supra-impozitare crescută de la 60% la 80% pentru producătorii de gaz onshore, supraimpozitare de 30 -70% a producției de gaz offshore, blocată, supraimpozitare 80% pentru producătorii de energie electrică). Ce garanție pot oare avea investitorii în capacități noi de producție că nu vor fi și ei impozitați în viitorul apropiat? Niciuna…

6. Nici traderii nu au scăpat nebăgați în seamă în acest proiect de OUG: vor avea de plătit un impozit de 10% din valoarea tranzacțiilor. Un astfel de impozit (pe venit, nu pe profit) va avea efectul unei bombe nucleare: vor dispărea pur și simplu cu toții din piață, piața în care aveau și ei rolul lor…

Să nu uităm, totuși, că rolul traderilor este de a asigura lichiditate în piață și accesul echitabil al tuturor consumatorilor la energie și gaze la prețuri determinate ca medie între cel mai mare preț de pe piață și cel mai mic preț pe care îl poate asigura un producător. Acesta nu e puțin lucru într-o țară în care cărbunele, gazele, apa, soarele și vântul acoperă fiecare câte o cotă remarcabilă din consum. În plus, să ne gândim și la energia importată: e greu de crezut că vor mai exista importuri în condițiile acestea de piață sau dacă vor exista vor fi la prețuri și mai mari. Să nu uitam și că România a ajuns – urmare a lipsei de investiții în unități noi de producție, importator net de energie.

Pe scurt, lipsa traderilor de pe piață ar face ca nivelul compensărilor de la bugetul de stat sa fie mult mai mari deoarece diferența dintre prețul de achiziție și componenta de achiziție din prețul plafonat pentru consumator va fi mai mare.

Ce ar putea fi după 31 martie 2023? Cum va arăta piața de furnizare ? Nu știm, dar ne putem închipui…

Există vreo logică în această abordare? Nu o văd, dar la fel nu am înțeles logica din spatele războiului pornit în urma cu o săptămâna la granițele noastre…  Ce se așteptau oare guvernanții noștri să se întâmple în anul ce va urma? Cum va arăta piața de energie după, când orice concurență va fi fost eradicată, iar piața va fi dominată de un oligopol restrâns ? Ce vor avea de câștigat consumatorii – în interesul cărora guvernul declară acum că ia aceste măsuri ?

À la guerre, comme à la guerre ! Victime directe, victime colaterale…

*

Gabriel Biriș și Dana Dunel Stancu, Avocați

***

Articole recomandate:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pocket

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

În timp ce România negociază cu Austria  – prin vizita ministrului Bode la Viena  –  un vot favorabil pe 8 decembrie pentru primirea în spațiul Schengen, nici compania

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: