Președintele american Donald Trump ia în calcul extinderea sprijinului militar acordat Ucrainei, pentru a ajuta forțele armate ucrainene să obțină progrese pe câmpul de luptă, potrivit unor oficiali europeni citați de Financial Times (FT).
Financial Times a relatat, după summitul NATO, citând oficiali europeni, că tonul vizibil mai favorabil al lui Trump față de Ucraina a fost una dintre cele mai mari surprize ale reuniunii și i-a făcut pe aliații europeni să creadă că Washingtonul s-ar putea orienta către un sprijin mai puternic pentru Kiev.
Un oficial a declarat pentru Financial Times că Trump a transmis „clar” că Statele Unite vor oferi un sprijin suplimentar Ucrainei și că analizează măsuri suplimentare pentru a ajuta forțele ucrainene să străpungă apărarea rusă.
Întâlnire pozitivă între Trump și Zelenski – Ucraina a primit de la Trump licențe de producție pentru rachete interceptoare Patriot și discută un acord pe drone
Schimbarea a intervenit după întâlnirea dintre Trump și președintele Volodimir Zelenski, în marja summitului. Liderul american a lăudat îmbunătățirea relației dintre cei doi și a anunțat că Ucraina va primi o licență pentru producerea rachetelor interceptoare pentru sistemele Patriot.
„Este greu de crezut, nu-i așa, de la întâlnirea din Biroul Oval până acum… Cred că am dezvoltat o relație foarte bună”, a spus Trump.
Publicația a comparat această întrevedere cu confruntarea tensionată dintre cei doi lideri din Biroul Oval, din februarie 2025, când Trump l-a acuzat pe Zelenski de lipsă de recunoștință și a spus că Ucraina „nu are cărți în mână”.
Diplomații europeni intervievați de FT au pus schimbarea de atitudine a lui Trump pe seama evoluțiilor recente de pe câmpul de luptă.
„Lui Trump îi plac învingătorii. Iar Ucraina, în ultima vreme, a început să câștige”, a declarat un diplomat NATO.
Ucraina a schimbat schimbat dinamica războiului după ce a făcut un pas tehnologic major
Raportul arată că loviturile ucrainene în adâncimea teritoriului Rusiei, atacurile asupra logisticii militare și infrastructurii petroliere, precum și creșterea sprijinului financiar european au consolidat poziția Kievului în ultimele luni.
Orysia Lutsevych, directoare adjunctă a Programului pentru Rusia și Eurasia din cadrul Chatham House, a declarat că decizia lui Trump ar putea obliga Moscova să își reevalueze strategia.
„Trump ar putea face această mișcare pentru a schimba calculul lui Putin, potrivit căruia poate distruge Ucraina la nesfârșit, și pentru a-l determina să oprească războiul”, a spus ea.
Aceasta a adăugat că acordarea posibilității ca Ucraina să producă rachete Patriot ar putea neutraliza în cele din urmă unul dintre avantajele militare rămase ale Rusiei — atacurile cu rachete balistice.
Statele NATO s-au angajat să ofere 140 mld. $ Kievului, în 2026 și 2027, ca sprijin militar și asistență,
FT a mai relatat că Trump consideră că președintele rus Vladimir Putin se află sub o presiune tot mai mare.
„Exercităm o presiune mare asupra președintelui Putin. Nu cred că îi place ceea ce se întâmplă”, a spus Trump, adăugând că termenii Moscovei pentru încheierea războiului par să devină „puțin mai buni”.
Deși Trump a criticat public mai mulți aliați NATO în timpul summitului, inclusiv în privința cheltuielilor pentru apărare, oficialii europeni au spus că schimbarea sa de poziție față de Ucraina a devenit principalul rezultat al reuniunii.
Un alt oficial a descris comportamentul lui Trump în discuțiile cu ușile închise drept „decent și serios”, iar cancelarul german Friedrich Merz și premierul britanic Keir Starmer au salutat ceea ce au descris drept o atmosferă mai pozitivă și mai unită între aliați.
Summitul NATO de la Ankara a avut loc în contextul în care Ucraina și-a intensificat loviturile cu rază lungă asupra logisticii militare ruse, Crimeei ocupate și infrastructurii energetice, în timp ce solicită sprijin militar occidental suplimentar.
Înainte de sosirea în Turcia, Trump a criticat mai mulți aliați NATO pentru nivelul cheltuielilor de apărare și a pus sub semnul întrebării unele aspecte ale angajamentelor SUA față de Europa. Tonul său s-a schimbat însă după întâlnirea cu Zelenski, când președintele american a semnalat un sprijin mai puternic pentru Ucraina și a sugerat că Washingtonul este pregătit să aprofundeze cooperarea în domeniul apărării, în timp ce Kievul încearcă să își mențină avansul pe câmpul de luptă.
(Citește și: Declarația finală a Summitului NATO: Angajament pentru Articolul 5 – Achiziții militare de 50 mld. $ – Investiții în noile tehnologii – Susținere pentru Ucraina – 140 de mld. $ va primi Kievul în 2026 și 2027, în echipamente militare și asistență)
(Citește și: ”Ucraina primește licențe pentru producția de sisteme americane Patriot – Donald Trump: ”Lucrăm la un pachet de securitate care va asigura că Ucraina nu va fi atacată din nou””)
(Citește și: Contracte majore de armament, semnate la summitul NATO de la Ankara de țările europene -România a semnat două inițiative comune, Europa se va implica mai mult în apărarea continentului, crește rolul Turciei în regiune)
***