3 august, 2026

Incendiile de vegetație și valurile de căldură care mătură Franța, Spania și alte regiuni ale Europei au costat deja peste 3 miliarde de euro anul acesta, potrivit unei analize Financial Times.

Aproximativ jumătate de milion de hectare au ars în primele două luni ale sezonului de incendii, cu un cost economic de 3,1 miliarde de euro doar pentru cele cinci țări din zona euro cele mai afectate, inclusiv Portugalia, Grecia și România. Această cifră depășește semnificativ estimările Comisiei Europene, care indică un impact mediu anual de 2,5 miliarde de euro pentru întreaga UE.

Estimările FT se bazează pe metodologia care stă la baza cifrelor Comisiei și pe calcule similare efectuate de guvernul francez și reprezintă așa-numitul cost de „restaurare” pentru readucerea zonelor arse la starea lor anterioară — un mod de a cuantifica valoarea lor economică. Costul mediu pe hectar pentru replantare și mentenanță variază în funcție de țară, reflectând tipurile de acoperire a solului și vârsta pădurilor.

Impactul total va fi, în final, mult mai ridicat. Asigurătorii, gospodăriile și companiile încă evaluează costurile daunelor asupra proprietăților și culturilor, precum și perturbările din turism în plin sezon estival.

Alte costuri, sub formă de prime de asigurare mai mari sau proprietăți neasigurabile, număr mai mic de vizitatori și necesitatea de a cheltui sume importante pentru echipamente de stingere a incendiilor, vor apărea în timp.

Impactul economic real al incendiilor ar putea fi de peste trei ori mai mare decât media istorică

Calculele nu reflectă, de asemenea, pe deplin incendiile recente din Grecia, unde premierul a declarat că echipe vor interveni rapid pentru a consemna daunele în vederea acordării de sprijin de stat pentru cei care și-au pierdut bunurile.

Separat, costurile legate de secetă nu au început încă să se manifeste pe deplin, în timp ce scăderea nivelurilor apei în râurile Rin și Dunăre provoacă perturbări ale fluxului de mărfuri și reduceri ale producției. Companii chimice germane precum BASF, Covestro și Evonik au unități de producție concentrate de-a lungul Rinului.

Niveluri record scăzute ale Dunării a determinat închiderea centralei nucleare a Ungariei, care furnizează aproape jumătate din electricitatea țării. România a fost, de asemenea, obligată să închidă unul dintre cele două reactoare ale centralei nucleare de la Cernavodă. Ambele preiau apă de răcire din râu.

Sarah Meier, expertă în economie climatică la ETH Zurich, a declarat că impactul economic real doar al incendiilor ar putea fi de peste trei ori mai mare decât media anuală de 2,1 miliarde de euro pierderi de PIB pe care a calculat-o că sunt cauzate de incendiile de vegetație economiilor regionale din Portugalia, Spania, Italia și Grecia în perioada 2011–2018. „Dacă incendiile ajung până în orașe, costurile vor fi mult, mult mai mari”, a spus Meier.

Departamentul Gironde din Franța este un hub pentru industriile de apărare și aerospațiale

Camera de Comerț și Industrie din Gironde afirmă că cel puțin 40.000 de afaceri au fost afectate direct de incendii. Departamentul Gironde din Franța este un hub pentru industriile de apărare și aerospațiale. Incendiile au forțat companii precum producătorul de motoare de avion Safran, constructorul de avioane de luptă Dassault Aviation și producătorul de rachete ArianeGroup să oprească producția și să evacueze personalul.

Regiunea este, de asemenea, renumită pentru producția de vin. Viile celebre din Bordeaux au scăpat în mare măsură până acum, dar nu este clar dacă „gustul de fum” va afecta recolta. Creșterea stridiilor în bazinul Arcachon a fost, de asemenea, afectată, iar turismul, care reprezintă 7% din PIB-ul departamentului, se confruntă cu perturbări continue.

Un incendiu a ars pe o suprafață de 4.800 de hectare în zona Ponteves din Franța.

Camera de Comerț și Industrie din Gironde a declarat că cel puțin 40.000 de afaceri fuseseră afectate direct de incendii, dintre care 19.500 complet închise la 30 iulie, în timp ce între 120.000 și 150.000 de angajați se aflau în sistem de lucru cu timp redus subvenționat de stat la 27 iulie.

Andrew Kenningham, economist-șef pentru Europa la firma de consultanță Capital Economics — care a remarcat că Gironde reprezintă doar 2,5% din producția Franței — a spus că dezastrele naturale pot avea „unele efecte paradoxal pozitive asupra PIB-ului”, care ar putea compensa șocul inițial, deoarece ajutoarele guvernamentale și plățile asigurărilor stimulează cheltuielile pentru reconstrucție.

(Citește și: ”Incendiile de vegetație din Franța și Spania forțează autoritățile să evacueze peste 200.000 de oameni din calea flăcărilor”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: