Romania, sau o alta tara oarecare, nu trebuie privita de catre cetatenii ei ca fiind ceea ce au mostenit de la stramosi ci, inainte de toate, ca fiind ceea ce au imprumutat de la generatiile viitoare. Nu imi apartine aceasta caracterizare dar sunt intru totul de acord si cred ca este un inceput bun pentru un rationament sanatos.
Transpus in termeni economici, realizarea bunastarii acum prin ignorarea necesitatii de consolidare a stabilitatii financiare si a perspectivelor economice, este echivalent cu imprumutarea bunastarii generatiei viitoare fara un “ contract ”, pe incredere, fara garantii si cu unicul obiectiv de a ne fi bine noua acum. Pe ceilalti, cei ce vor veni, ii priveste.
Profund gresit. Pentru a face un pas bun in viitor trebuie sa fi facut inainte un pas bun in trecut si unul in prezent, pe care trebuie sa ii pastrezi in memorie si sa ii transmiti mai departe ca invatatura.
Este adevarat ca “omul nu poate descoperi noi oceane, cata vreme nu are curajul de a pierde din vedere tarmul” precum spunea Andre Gide (1869-1951) insa Henry Coanda (1886-1972) pare a fi mai actual in ceea ce ne priveste cand spune ca “multi indivizi din societatea moderna sunt ca barcagii: trag la vasle dar stau cu spatele la viitor”.
Anul 2015, asteptat a fi anul consolidarii revenirii economiei romanesti, a fost inainte de toate un an al promisiunilor politice discutabile din punct de vedere al fundamentului, angajamentului si perspectivelor. Totodata, cred ca a fost un an in care rationamentele au avut la baza preferintele pentru moment inaintea necesitatilor pe termen lung. De ce ? Deoarece pe fondul unei libertati generale interpretata la nivel de individ si, din nou, nu asa cum este necesar ci asa cum se prefera, lipseste viziunea de perspectiva.
Abraham Lincoln (1809-1865) spunea, vorbind despre libertate, ca „nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine” iar Nicolae Iorga (1871-1940) completeaza definitia data de Lincoln libertatii, cu o conditie aparent simpla „pentru a fi in adevar om, trebuie sa te gandesti la doua lucruri: ca atatia oameni au fost ca sa fii tu si ca tu insuti esti ca sa fie dupa tine atatia oameni”. In aceasi perioada Gustav Le Bon (1841-1931), publica Phihologia maselor (1895, prima editie). Gustav Le Bon analizeaza comportamentul demos, element fara de care democratia nu este posibila. O guvernare care ignora masele (demos) sau incearca sa se opuna acestora este o actiune cu abateri mari, fara legatura cu sistemul de guvernare democratic, care nu poate sta la baza unei constructii functionale si durabile.
Acum, politica este din nou cea care genereaza framantari, temeri, calcule si fragilitate. Politica, nu economia. Chiar daca in ultimii ani a fost vizibila o decuplare a mediului economic de cel politic, functionalitatea si stabilitatea factorului politic este esentiala pentru dezvoltarea mediului economic. Economia poate merge din inertie o perioada, insa o perioada limitata si sub potential.
Cat despre economie, totul pare a fi perfect. Cea mai mare crestere economica din UE, o datorie publica de invidiat, un deficit extern nesemnificativ, un deficit bugetar mic si o dinamica negativa a preturilor. In ecuatie mai trebuie introdus doar factorul elector. Din acest moment lucrurile se complica. Avem o ecuatie simpla cu doua necunoscute (factorul politic si factorul elector) si o cunoscuta (factorul economic). In mod traditional cele doua necunoscute ajung sa fie cunoscute in cadrul procesului electoral prin aducere la numitor comun. Dar daca, am fost intrebat, nu este posibil? Ambele necunoscute (factorul politic si cel elector) au asteptari. Imposibilitatea gasirii numitorului comun poate surveni fie pe fondul neacceptarii ofertei politice, si in acest caz oferta poate fi ajustata (situatie comuna), fie pe fondul neacceptarii ofertantului politic, caz in care ajustarea ofertei este irelevanta (situatie exceptionala). In aceasta situatie de exceptie se poate ajunge atunci cand in cadrul procesului de aducere la numitor comun lipseste increderea si poate fi remediata prin schimbarea factorului politic. Daca factorul politic este un partid politic factorul elector se poate indrepta spre un alt partid politic existent (situatie comuna), insa daca factorul politic este clasa politica atunci alternativa factorului elector nu poate fi decat un nou partid politic, nou din toate punctele de vedere (situatie exceptionala).
Factorul economic
Dar sa revenim la factorul economic, cunoscuta din ecuatia noastra. Fara a intra in detalii elaborate putem observa cateva lucruri simple care in urma unei interpretari obiective ne vor ajuta sa obtinem o imagine mai realista. Avem o datorie publica de invidiat (40% din PIB) insa este de circa 3.5 ori mai mare fata de cea existenta inainte de criza. Asigurarea stabilitatii datoriei publice necesita un deficit structural de 2% din PIB insa conform prognozei de toamna a Comisiei Europene vom ajunge la un deficit structural de 3.8% din PIB si o datorie publica de aproape 43% din PIB, in anul 2017.
Anuntam o crestere economica de 3.5 – 4% in 2015 dar nu observam ca 63% din cresterea economica a anului 2014 a fost data de consumul intern (care, conform prognozei de toamna a CE, va continua sa creasca la un ritm mai mare decat cel al PIB in perioada 2015-2017). Sa mai amintim si faptul ca nu in anul 2014 ci in anul 2016 (un an electoral) se va resimti impactul major al relaxarii fiscale.
Dar de ce sa blamam consumul, este bun, este un semn al cresterii bunastarii populatiei, ar putea sa spuna cineva. De acord, doar ca ceea ce consumam este din import si nu din productia interna iar cresterea bunastarii este ”imprumutata” de la generatia viitoare.
Cu un deficit comercial care este prognozat (prognoza de toamna a CE) sa depaseasca din nou 5% din PIB si un deficit de cont curent care va ajunge la 2% din PIB, in anul 2015, nu este deloc exclus ca in circa 2-3 ani sa discutam din nou despre vulnerabilitatea pozitiei externe. In treacat fie spus, incercati sa va imaginati solutiile pentru o astfel de problema intr-un context in care Romania ar fi adoptat euro si ar dispune doar de parghiile fiscale controlate de factorul politic. Va asigur ca orice exercitiu de imaginatie conduce la un rezultat imposibil de evitat: reformele structurale. Ce, cum si cat din ceea ce este necesar am facut pana acum?
Astfel, ne intoarcem la ceea ce prognozam si mai aruncam o privire la constructia, evolutia si sustenabilitatea dezvoltarii economice a Romaniei. Observam ca intre actiunile pe care o entitate (familie, companie, comunitate, guvern) le poate face pentru a-si consolida bunastarea in viitor, sunt si investitiile. Investitiile atrag dupa sine dezvoltarea. Investitiile in infrastructura, intr-un sistem de invatamant si cercetare performant, intr-un sistem de sanatate functional etc. Cu alte cuvinte investitiile pentru cresterea competitivitatii.
Investitiile publice sunt in scadere constanta incepand cu anul 2008 ceea ce explica nivelul de competitivitate scazut. Ceea ce este insa greu de explicat, este exportul (sau exodul) consistent de profesionisti romani in strainatate. Profesionisti competenti si apreciati in alte economii dar necompetitivi si ineficienti in economia romaneasca. Un alt lucru greu de explicat este nivelul de dezvoltare crescut incorporat in promisiunile electorale in contextul unei interconectari deficitare la nivelul economiei. Ma refer la reteaua de infrastructura de transport si implicit la caracteristica acesteia de liant al dezvoltarii uniforme, cu un nivel de polarizare redus si care implica un nivel de bunastare mai echilibrat in economie.
Prin urmare, ne confrumtam cu o oferta politica putin credibila, o dezvoltare economica neuniforma, polarizata, discutabila din punct de vedere al “motoarelor” care o sustin si lipsita de o strategie de dezvoltare pe termen lung. Acesta este, in linii mari, contextul in care trebuie construit un guvern de pasaj.
Formula, limitele si competentele acestui guvern precum si asteptarile de la acest guvern sunt in discutie acum. Sa fie politic (al unei majoritati sau de coalitie) sau tehnocrat ? Sa aiba competente limitate la mentinerea echilibrelor existente sau sa poata implementa si formule de ajustare a economie si sustinere a mediului economic? Sa avem de la acest guvern asteptari mari sau sa ne pastram asteptarile pentru perioada post-electorala de anul viitor ? Sa fi uitat oare ceva sau am spus tot ? Nu, nu am spus tot. Nu am spus nimic despre ceea ce trebuie in primul rand sa i sa acorde si in acelasi timp sa i se pretinda acestui nou guvern: incredere si buna credinta. Cu aceste elemente trebuie sa inceapa lista “drepturilor si obligatiilor” noului guvern de pasaj pe care nu il numesc nici politic si nici tehnocrat, ci guvernul civic. Este drept, toate sunt sau trebuie sa fie asa, civice, dar experienta ne arata ca exista si scapari.
Solutiile posibile discutate pana acum vizeaza fie alegeri anticipate, fie o guvernare de pasaj cu un guvern de tehnocrati sau un guvern de coalitie. Alegerile anticipate sunt o solutie pe cat de dorita pe atat de nefunctionala. Necesita timp si trebuie respectata o procedura care, ambele, justifica renuntarea la aceasta solutie.
Sa ne amintim insa, tehnocratul este definit ca fiind specialistul intr-un anumit domeniu si/sau adept al tehnocratiei. Tehnocratia, ca orientare in sociologia si politologia contemporana sustine ca rolul in conducerea societatii trebuie sa revina specialistilor, iar ca sistem de guvernare sustine ca expertii tehnici si tehnicienii trebuie sa controleze sistemul de guvernare si nu factorii politici. Duncan McDonnell si Marco Valbruzzi au definit (“Defining and classifying technocrat-led and technocratic governments”, 2014, European Journal of Political Research, Vol. 53, No. 4, pp. 654-671) ca fiind technocrat un prim ministru sau un ministru daca la momentul numirii intruneste simultan trei conditii:
1) nu a detinut niciodata o functie publica cu sustinerea un partid politic,
2) nu este membru al niciunui partid politic si
3) detine si ii este recunoscuta experienta politica dobandita in afara unui partid, relevanta pentru rolul in guvern pentru care este propus.
Altfel spus, dupa McDonnell si Valbruzzi calitatea de tehnocrat nu se poate pierde de mai multe ori si, implicit, nu se poate redobandi.
Un guvern politic (majoritar sau de coalitie) are avantajul sustinerii politice insa eficienta scazuta si un grad mare de erodare care poate surveni intr-o perioada scurta si poate aduce dezavantaje de imagine si competitivitate in alegerile de anul viitor formatiunii politice care il va sustine.
Mai mult, dialogul dintre societatea civila si acutala clasa politica a ajuns la un nivel minim datorita lipsei increderii. Mesajele transmise din strada samptamana trecuta indica o probabilitate minima pentru deschiderea unui dialog si o necesitate maxima pentru reformarea/schimbarea partenerului politic.
Un guvern de tehnocrati fara sustinere politica nu poate avea aspiratii prea mari iar cu sustinere politica ar putea obtine anumite rezultate insa limitate si compromise politic.
Guvernul de tehnocrati (asa cum este el definit in acceptiunea si intelegerea majoritatii electoratului roman) ar putea acorda o perioada de respiro si refacere clasei politice preluand tensiunile si criticile sau chiar atenuindu-le, dar fara a controla actul de guvernare. Astfel, probabil ca cea mai facila solutie este una mixta. Un guvern civic cu sustinere politica, compus din tehnocrati. Oricum, indiferent de solutie, cei ce vor intra vor avea o sarcina dificila dar nu imposibila.
Cat priveste viitorul clasei politice ar fi de mentionat cateva elemente esentiale, de minima decenta, pentru a recastiga increderea societatii : responsabilizarea membrilor ei, construirea modelelor si traditiei politice, descurajarea oportunismului si a migratiei politice cel putin pe parcursul unui mandat acordat de cetateni. Politicienii trebuie sa inteleaga ca generatia noua gandeste altfel, alege altfel, intelege altfel schimbarea si este mai ferma. Este inspre binele tuturor.
***
Florian Libocor este economistul-șef al BRD
Urmărește-ne pe Google News
