Europa nu are un „glonț de argint”, ea intră cu un handicap major în era AI / Interviu cu Carl Frey, Universitatea Oxford

1 octombrie, 2026

Europa nu pierde cursa tehnologică din lipsă de talent sau de bani, ci din cauza propriilor reguli, susține economistul Carl Frey, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători ai impactului tehnologiei asupra economiilor, într-un interviu acordat revistei CRONICILE, NR. 69.
Expertul afirmă că fragmentarea pieței digitale, dependența de finanțarea bancară, reglementările care împovărează start-upurile și lipsa unor ecosisteme de inovare comparabile cu Silicon Valley au făcut ca Europa să rateze revoluția software și să intre cu un handicap major în era inteligenței artificiale.

Frey avertizează că modelul european de politică industrială favorizează prea mult companiile consacrate și prea puțin firmele inovatoare, în timp ce competiția tehnologică devine tot mai mult o chestiune de securitate și geopolitică.
Soluția, spune el, stă în mai puțină birocrație, piețe de capital mai dezvoltate și o strategie agresivă de atragere a talentului și a companiilor din întreaga lume, inclusiv din SUA.

Publicăm mai jos fragmente din interviul pe care Carl Frey – economist și și unul dintre cei mai influenți cercetători ai impactului tehnologiei asupra economiei și pieței muncii. Este profesor la University of Oxford – l-a acordat revistei exclusiv print CRONICILE CursDeGuvernare Nr. 69:

***

A fost membru al Global Future Council on the New Economic Agenda al Forumului Economic Mondial, al Bretton Woods Committee și al Global Partnership on Artificial Intelligence (GPAI), inițiativă a OCDE. A fost consultant pentru G20, OCDE, Comisia Europeană, ONU și mai multe companii din topul Fortune 500, și scrie frecvent pentru Financial Times, Foreign Affairs, Scientific American și Wall Street Journal.

***

CRONICILE: În ultimele decenii, Europa pare să fi trecut de la statutul de lider tehnologic la cel de urmăritor. Pierde Europa teren și, dacă da, care sunt principalii factori care stau la baza acestui fenomen?

Carl Frey: Cred că Europa pierde teren și cred că adevărata enigmă nu este atât de ce Europa nu este lider în inovație, cât faptul că nici măcar nu reușește să recupereze decalajul.
Dacă ne uităm la perioada postbelică, vedem o convergență destul de puternică între Europa și Statele Unite. Statele Unite au avut o creștere foarte puternică între sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și șocurile petroliere din anii 1970.

Dar creșterea Europei în acea perioadă este chiar mai puternică. Și o mare parte din asta se datorează eforturilor concertate de transfer al tehnologiei dezvoltate în Statele Unite – pentru a construi alianțe și a proteja Europa de influența sovietică, America a împărtășit relativ liber tehnologia cu aliații săi în acea perioadă.

Programul de productivitate, de exemplu, a făcut parte din ajutorul Marshall, iar directorii europeni mergeau în Statele Unite, studiau practicile de management din fabrici, importau tehnologii pe baza unor împrumuturi subvenționate din Statele Unite. Dar ceea ce vedem începând cu anii ’70 este, în primul rând, o încetinire generalizată a productivității. Astfel, sistemul de producție de masă care a alimentat creșterea în perioada postbelică începe să se prăbușească, iar tehnologiile celei de-a doua revoluții industriale își pierd avântul.

Iar ceea ce este necesar pentru creștere atunci este ceva nou. Acel lucru nou este revoluția calculatoarelor. Iar revoluția calculatoarelor decolează cu adevărat în Statele Unite. Dar, la câteva decenii de la începutul revoluției calculatoarelor, beneficiile acesteia în Statele Unite s-au atenuat la începutul anilor 2000. Iar noi încă nu am văzut cu adevărat beneficiile revoluției calculatoarelor la scară largă în Europa.

Deci ce s-a schimbat? Ei bine, cred că parte din explicație ține de politica americană – Uniunea Sovietică nu mai există. Iar ca urmare, nu mai există un motiv politic imperios pentru a transfera pur și simplu tehnologie către Europa, așa cum au făcut SUA în perioada postbelică.

Un al aspect important este faptul că unele dintre premisele necesare pentru inovația în domeniul digital lipsesc. Nimeni nu ar spune că Europa este în urma Americii în ceea ce privește automobilele, produsele farmaceutice, chimicalele sau utilajele electrice.

Deci, în privința bunurilor manufacturate, Europa s-a descurcat destul de bine, deși există unele îngrijorări legate de competitivitatea europeană și germană în domeniul bunurilor manufacturate în raport cu China în zilele noastre – dar aceasta este o discuție separată. Deci de ce a reușit Europa să reducă decalajul în domeniul bunurilor manufacturate, dar nu și în cel digital, dincolo de transferul de tehnologie? Pentru că, la urma urmei, poți cumpăra toate aceste produse gata făcute. Sunt bunuri de consum.

Și cred că parte din explicație este că Europa nu are cu adevărat o piață unică armonizată pentru servicii și domeniul digital, așa cum are pentru bunurile manufacturate. Randamentul inovației va fi plafonat de dimensiunea pieței.

(………………………………………………)

Și, în plus, contractele de împrumut sunt preocupate în esență de riscul de scădere – vrei să minimizezi riscul. Nu împarți și partea de creștere. Câștigul este practic fix. Cu capital propriu (equity), participi la creșterea potențială.

Deci, dacă îți asumi mai mult risc, împarți și acea creștere potențială. Dacă banca îmi împrumută bani și eu investesc acei bani într-o afacere foarte riscantă, iar banca doar îmi acordă un împrumut, își asumă o mare parte din risc fără nicio parte din câștigul potențial. Așa că Europa, cred, trebuie să se îndrepte de la un sistem financiar mai bazat pe bănci către piețe de capital propriu mai profunde.

Cred că un al treilea aspect important ține de reglementare și barierele la intrare. GDPR este un exemplu grăitor. După majoritatea aprecierilor, inclusiv cercetările noastre proprii, GDPR a crescut costurile de conformitate. Acestea au fost suportate relativ ușor de firmele mari, care au departamente de conformitate și care au reușit practic să compenseze aceste costuri. Firmele tinere și start-upurile, care nu au un departament de conformitate, s-au chinuit să se adapteze la aceste realități. Regulile și reglementările din Europa reprezintă un cost pentru firmele noi care vor să inoveze, în special.

Și apoi mai este aspectul restructurării. Legile muncii din Europa sunt mai stricte decât regulile americane privind forța de muncă. Meta poate investi resurse în metavers, poate decide că metaversul nu a fost o investiție bună și poate pivota către inteligența artificială, angajând și concediind pentru a elibera resurse.

Firmele europene nu pot face acest lucru în același mod, cu unele excepții. Poate ar fi o idee bună să se extindă modelul danez, prin care ai flexibilitate pe piața muncii.

(…………………………………………………)

Nu există un singur glonț de argint aici. Sunt mai multe lucruri.

Cercetătorilor americani le place mult Europa, dar nu le place să li se șteargă un zero din salariu

CRONICILE: Auzim adesea că în Europa există excelență științifică și că problema ar fi mai degrabă legătura cu partea comercială – transformarea cercetării sau a unui produs ori serviciu inovator în ceva cu valoare comercială reală. Credeți că așa stau lucrurile?

Carl Frey: Da, cred că există ceva adevăr în asta, dar nu cred că ar trebui să trecem cu vederea faptul că Statele Unite au un avantaj semnificativ și în ceea ce privește cercetarea și inovația științifică.

Chiar acum sunt mulți oameni de știință, mulți academicieni, care nu sunt mulțumiți de actuala administrație din Statele Unite. Le place calitatea vieții în Europa. Le plac orașele pietonale și multe dintre facilitățile la care au acces.

Dar nu le place să li se șteargă un zero din salariu. Iar aceasta este practic ordinea de mărime a diferenței salariale dintre europeni și americani la universitățile de top.

Așa că America a reușit să atragă unele dintre cele mai bune talente din lume. Nu au doar salarii mai mari, au și bugete de cercetare substanțial mai mari. Iar acest lucru este atractiv pentru mulți oameni de știință și academicieni din întreaga lume.

În cea mai mare parte, universitățile europene nu au autonomia necesară pentru a rivaliza cu asta. Nu putem egala salariile, nu putem egala bugetele de cercetare. Iar ceea ce vedem este că, în locurile unde s-au introdus unele reforme pentru a acorda o autonomie mai mare universităților, acest lucru a dus la rezultate bune în ceea ce privește producția științifică și deciziile de angajare. Așa că cred că Europa este dezavantajată și în această privință.

Pe lângă asta, cred că întârzierea Europei în domeniul inteligenței artificiale este, în mare măsură, rezultatul întârzierii Europei în domeniul software-ului, la bază.

Ce se întâmplă adesea este că, atunci când ai o descoperire importantă într-un loc precum Silicon Valley, aceasta atrage apoi mai mult talent, atrage mai multe resurse financiare, cel puțin pe termen scurt – aglomerare. Și acest lucru nu este valabil doar pentru software.

(……………………………………………………………)

Europa nu a reușit cu adevărat să genereze o astfel de aglomerare în jurul acestor tehnologii, iar inovația este o parte importantă din asta. Europa nu are cu adevărat dinamismul pe care îl au Statele Unite.

CRONICILE: Avem totuși unele avantaje în anumite tehnologii-cheie, în care am putea încerca să investim mai mult sau pe care am putea încerca să le aducem în prim-plan?

Carl Frey: Ei bine, în mod clar Europa se descurcă în continuare destul de bine în multe dintre tehnologiile celei de-a doua revoluții industriale – produse farmaceutice, chimicale, utilaje electrice, automobile.

Dar așa cum am menționat, industria auto este pusă sub presiune de concurență, în special din partea Chinei.

Europa are câteva firme care fac parte din lanțul tehnologic – ASML este un astfel de exemplu. Deci nu este ca și cum Europa nu ar avea nimic. Dar când vine vorba de domeniul digital, situația pare destul de firavă în comparație cu Statele Unite. Câteva puncte luminoase, dar nu foarte multe.

În China are loc o concurență politică pentru sprijinirea economiei, or, în Europa nu poate funcționa asta

CRONICILE: Statele Unite se bazează în mare măsură pe capital privat. China, pe de altă parte, a urmat o strategie industrială finanțată și direcționată de stat. Credeți că Europa trebuie să aleagă între unul dintre aceste două modele? Vedem că se direcționează tot mai multe fonduri publice în această căutare a competitivității, în politici industriale și în diverse fonduri de inovare.

Carl Frey: În primul rând, Europa cheltuiește cam la fel cât Statele Unite în ceea ce privește fondurile publice pentru cercetare-dezvoltare.

Marea diferență este că Statele Unite par să obțină mai mult din acele fonduri de cercetare-dezvoltare și că sectorul privat cheltuiește mult mai mult pentru cercetare-dezvoltare decât omologul său european.

În privința Chinei, este adevărat că cheltuiește sume extraordinare. Dar cred că există o narațiune legată de capitalismul de stat chinez, care este nefolositoare. Dacă te uiți la domeniile în care China se descurcă cel mai bine, nu sunt sectoarele dominate de întreprinderi deținute de guvernul central.

Dacă iei industria aviatică, de exemplu, este unul dintre domeniile în care China încă este mult în urmă. Există o întreprindere de stat, COMAC, care este practic monopolistul chinez în acest domeniu, iar rezultatul a fost o inovație și un progres tehnologic întârziate.

Acolo unde China s-a descurcat bine este acolo unde există capital privat sau capital străin – firmele cu investiții străine din China sunt, în general, mai inovatoare decât omologii lor chinezi. Este adevărat că guvernele locale oferă adesea un sprijin foarte semnificativ campionilor lor locali, și este de asemenea adevărat că aceste firme beneficiază de costuri mai mici, chiar mai mult decât câștigă din subvenții.

Și apoi, ceea ce are China și Europa nu poate replica este un sistem cu un singur partid, în care guvernatorii provinciali concurează pentru promovare în cadrul acelui sistem. Modul în care cineva este promovat în cadrul PCC a fost, din punct de vedere istoric, prin atingerea unor obiective de creștere și prin depășirea concurenței, adică a celorlalți guvernatori provinciali. Deci ceea ce ai practic este o competiție, prin care guvernatorii de stat au un stimulent să atragă și să sprijine firmele inovatoare. Acele firme sunt apoi în competiție cu alte firme sprijinite de alte guverne locale. Este o concurență foarte intensă, și asta a dus la unele dintre succesele pe care le vedem.

În Europa nu îi poți avea pe Merz, Macron și Sánchez concurând între ei pentru a fi președintele Europei pe baza subvenționării unor firme locale care apoi concurează între ele.

Un alt aspect, reînarmarea Germaniei, de exemplu – resursele merg în mod covârșitor către firme precum Rheinmetall. Achizițiile de stat și apărarea în Europa sunt mult mai orientate către firmele consacrate decât în Statele Unite, de exemplu.

(……………………………………………………….)

Acum, Europa a avut unele succese în trecut — Airbus este, în mod clar, unul dintre ele. Dar a fost înființat într-o perioadă în care tehnologia aeronautică era relativ matură.

În domeniul semiconductorilor, Europa a fost, de asemenea, tentată să construiască industrii proprii prin diverse inițiative, dar acestea au eșuat de cele mai multe ori. Cred că o mare parte din motiv este că semiconductorii sunt mult mai dinamici — nu a existat o țintă statică față de care să recupereze. Iar inteligența artificială este chiar mai dinamică decât semiconductorii.

Cred deci că o politică industrială de sus în jos va fi foarte greu de realizat pentru Europa în domeniul inteligenței artificiale, din aceste motive.

Europa alocă o nimica toată pentru atragerea de talente

CRONICILE: Practic ce spuneți este că politicile care funcționează pentru a susține companii precum Rheinmetall nu poate ajuta Europa să dezvolte un campion tehnologic – cineva capabil să concureze cu Nvidia sau Microsoft?

Carl Frey: Nu funcționează în același mod în domeniul tehnologiei. Așa este.

CRONICILE: Tehnologia devine tot mai mult o chestiune de geopolitică și securitate națională, mai degrabă decât doar de competitivitate economică. Intrăm într-o eră în care leadershipul tehnologic va conta mai mult decât leadershipul comercial sau industrial?

Carl Frey: Cred că da. Așa cum am menționat mai devreme, tehnologiile revoluției calculatoarelor pot fi practic cumpărate gata făcute. Faptul că America era lider în software, cloud și alte tehnologii-cheie era mai puțin o problemă atât timp cât aveai acces la ele – dar implicațiile de securitate națională și îngrijorările legate de securitatea cibernetică fac ca nu mai fie deloc sigur că Europa va avea acces la cele mai avansate modele pe viitor. Decizia Administrației Trump de a restricționa temporar accesul la cele mai recente modele ale Anthropic subliniază, cred, această îngrijorare.

Aceasta s-a dovedit a fi o măsură temporară, dar este perfect posibil ca, pe măsură ce tehnologia AI evoluează și în funcție de cine se află la Casa Albă, să vedem ceva similar întâmplându-se mai des sau chiar permanent.

CRONICILE: Țările din Europa Centrală și de Est s-au integrat cu succes în lanțurile valorice industriale ale Europei, dar multe rămân în principal centre de producție. Ce ar trebui să facă aceste țări dacă vor să devină creatoare de tehnologie, în loc să fie doar adoptatoare sau producătoare? Ce avantaje competitive au?

Carl Frey: La urma urmei, resursa rară atunci când vine vorba de inovație este talentul, iar atragerea talentului din întreaga lume ține de multe lucruri diferite. Am văzut, de exemplu, că odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, care avea mult talent științific, acei inventatori și oameni de știință nu s-au stabilit oriunde – s-au stabilit acolo unde cotele de impozitare marginale erau favorabile.

Așa că sistemul fiscal contează, indiferent dacă ne place sau nu, pentru locul unde se stabilește talentul. Ceea ce mai contează pentru locul unde vor oamenii să trăiască este calitatea vieții, în sens mai larg. Cred că Europa are, în general, acest lucru, iar partea estică a Europei nu face excepție.

Apoi mai este întrebarea legată de apropierea de alte talente, pentru că tinzi să obții efecte de aglomerare – a face parte dintr-un departament universitar cu adevărat bun, alături de alți cercetători de top, îți aduce multe beneficii, iar apropierea de alți ingineri calificați te avantajează în același mod. Așa că a încerca să creezi un mediu care atrage talente-cheie poate deveni un proces auto-întreținut, în sensul că primul val de sosiri poate atrage următorul val.

Acum există o oportunitate de a profita de un mediu în care, în Statele Unite, mulți din mediul academic simt că nu mai aparțin locului respectiv și se simt înstrăinați de unele dintre politicile administrației – și de faptul că Europa și țările europene individuale nu fac foarte mult pentru a atrage acel talent. Cred că este o oportunitate pentru practic orice țară.

(……………………………………………………….)

CRONICILE: Credeți că Europa simte o urgență de a acționa în această zonă și de a pune în practică reforme? Vedem că germanii cer reducerea birocrației și a reglementărilor care împiedică afacerile. Credeți că se va întâmpla cu adevărat, sau rămân aceste apeluri fără răspuns? Doar 15 la sută din reformele menționate în raportul Draghi au fost implementate în ultimii doi ani.

Carl Frey: Cred că este percepută, dar nu se acționează în consecință, așa cum spuneți.

Nu îmi amintesc sumele exacte, dar cred că fondul înființat pentru a atrage talent european era de aproximativ 500 de milioane, ceea ce este practic o nimica toată. Iar asta sugerează foarte clar cum stau lucrurile.

Interviul integral poate fi citit în numărul 69 al revistei exclusiv print CRONICILE Curs De Guvernare, publicație cu un conținut diferit de al portalului cursdeguvernare.ro.

Carl Frey este economist și unul dintre cei mai influenți cercetători ai impactului tehnologiei asupra economiei și pieței muncii. Este profesor la University of Oxford, unde conduce programul privind viitorul muncii în cadrul Oxford Martin School. Cercetările sale se concentrează asupra efectelor automatizării, inteligenței artificiale și schimbărilor tehnologice asupra productivității. Este autorul volumului The Technology Trap, în care arată că marile revoluții tehnologice generează prosperitate pe termen lung, dar și costuri sociale și politice pe termen scurt.
A fost membru al Global Future Council on the New Economic Agenda al Forumului Economic Mondial, al Bretton Woods Committee și al Global Partnership on Artificial Intelligence (GPAI), inițiativă a OCDE. A fost consultant pentru G20, OCDE, Comisia Europeană, ONU și mai multe companii din topul Fortune 500, și scrie frecvent pentru Financial Times, Foreign Affairs, Scientific American și Wall Street Journal.