Cinci dintre cele mai mari rețele europene de plăți interne au anunțat miercuri înființarea Rețelei Europene de Plăți, o societate mixtă cu sediul la Madrid, menită să interconecteze sistemele lor și să ofere tranzacții transfrontaliere independente de giganții americani din domeniul cardurilor, Visa și Mastercard.
Rețeaua Europeană de Plăți (ENP), care va deveni operațională începând cu 2027 ca rețea interconectată, va face ca plățile digitale în interiorul și între cele 13 țări europene să fie mai rapide, mai simple și mai ieftine, relatează IlSole24ore.
Fondatorii
Fondatorii ENP – Bancomat din Italia, Bizum din Spania, compania paneuropeană EPI Company/Wero, SIBS-MB WAY din Portugalia și Vipps MobilePay din Scandinavia – deservesc împreună aproximativ 130 de milioane de utilizatori din 13 țări europene, acoperind peste 70% din populația UE și a Norvegiei, relatează Reuters.
Compania va opera un hub comun de interoperabilitate care va conecta sistemele de plăți participante printr-un sistem tehnologic comun, construit pe baza standardelor europene, și va permite transferuri instantanee de la cont la cont.
Inițiativa urmează unui memorandum de înțelegere semnat de parteneri în februarie 2026, iar lansarea etapizată va începe cu plățile transfrontaliere de la persoană la persoană, urmate de tranzacțiile de comerț electronic și de la punctele de vânzare, rețeaua urmând să fie operațională începând cu 2027.
La baza inițiativei, presiunile geopolitice
Europa a luat măsuri pentru a-și reduce dependența de infrastructura de plăți din SUA, pe fondul temerilor că administrația Donald Trump ar putea restricționa accesul la rețelele financiare americane.
În prezent, Visa și Mastercard gestionează aproape două treimi din plățile cu cardul din Uniunea Europeană, iar Banca Centrală Europeană a prezentat la începutul acestui an o foaie de parcurs menită să consolideze suveranitatea în domeniul plăților, urmărind în același timp introducerea unui euro digital, în 2029.
Rețelele cu sediul în SUA procesează în continuare peste 60 % din tranzacțiile cu carduri din Europa, 13 dintre cele 21 de state membre ale zonei euro bazându-se exclusiv pe sistemele internaționale de carduri. Strategia BCE vizează consolidarea autonomiei strategice și a rezilienței Europei prin reducerea dependenței de un număr restrâns de furnizori non-europeni, protejând în același timp ecosistemul plăților împotriva riscurilor geopolitice și a amenințărilor cibernetice, conform Payments Journal, care preZintă datele BCE.
„Această inițiativă marchează un pas concret către un sistem european de plăți mai integrat și mai autonom”, a declarat Fabrizio Burlando, director general al Bancomat, într-o declarație preluată de Il Sole 24 Ore. El a adăugat că ENP va combina „inovația, interoperabilitatea și reziliența”, consolidând în același timp rolul băncilor europene în domeniul plăților digitale.
Europa vrea ca infrastructura financiară a continentului să nu depindă de furnizori străini
Partenerii fondatori vor deține cote egale în noua entitate și vor colabora pentru extinderea atât a funcționalității, cât și a numărului de membri. Baza de acționari a Wero include deja instituții de credit europene importante, precum BNP Paribas, Deutsche Bank, ING Group și Société Générale, alături de procesatorii de plăți Nexi și Worldline.
Alte sisteme de plăți europene sunt invitate să se alăture, iar fiecare rețea participantă își va păstra propria marcă și propria experiență de utilizare.
Inițiativa are de parcurs un drum lung pentru a ajunge la amploarea operatorilor tradiționali, dar factorii de decizie europeni o consideră parte a unui efort mai amplu de a se asigura că infrastructura financiară a continentului nu depinde de o mână de furnizori străini.
„Având în vedere climatul geopolitic, Europa este îngrijorată de dependența față de companiile cu sediul în SUA”, a declarat Don Apgar, directorul departamentului de plăți comerciale la Javelin Strategy & Research. „UE a primit un semnal de alarmă în ceea ce privește relațiile cu SUA. Nu că ar căuta în mod activ să renunțe la Visa și Mastercard, dar, în cazul în care ceva ar merge prost, UE nu vrea să rămână fără nicio rețea de plăți.”
Mizând pe plățile A2A
Documentul BCE pune un accent reînnoit pe plățile A2A ca piatră de temelie a viitoarei infrastructuri de plăți a Europei. Cunoscute și sub denumirea de „pay-by-bank”, plățile A2A permit transferul direct de fonduri între conturi bancare, reducând costurile de tranzacție (elimină comisioanele mari) și facilitând decontarea în timp real.
A2A (Account-to-Account sau Plăți de la Cont la Cont) reprezintă o modalitate de transfer direct de bani din contul bancar al plătitorului în contul bancar al beneficiarului, fără a mai folosi intermediari financiari tradiționali precum rețelele de carduri (Visa, Mastercard) sau procesatorii de plăți terți.
Un utilizator va putea folosi aplicația sa locală de pe telefon (ex. Bizum sau MB WAY) pentru a trimite bani direct către un cont/număr de telefon din altă țară europeană fără bariere sau proceduri speciale.
Permite atât transferuri rapide între persoane (P2P), cât și plăți la casă sau online în magazine din întreaga Europă.
Plățile A2A ar putea contribui la diversificarea opțiunilor de plată, sporind posibilitățile de alegere ale consumatorilor și îmbunătățind în același timp încrederea și fiabilitatea generală a sistemului de plăți. Provocarea imediată va fi aceea de a le impune ca o opțiune credibilă și larg adoptată de consumatorii europeni.
(Citește și: Cristine Lagarde: „Pentru orice eventualitate”, UE trebuie să aibă propria infrastructură de plăți digitale, acum totul trece prin infrastructura altora: Visa, MasterCard, PayPal, Alipay)
****