Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, sosește luni în Arabia Saudită, pentru discuții cu oficialii ruși menite să pună capăt războiului din Ucraina, transmite Reuters.
Discuțiile urmează să aibă loc după ce, săptămâna trecută, Donald Trump a vorbit la telefon cu Vladimir Putin și a ordonat înalților oficiali să înceapă negocierile privind războiul.
Riadul, care este, de asemenea, implicat în discuții cu Washingtonul cu privire la viitorul Fâșiei Gaza, a jucat un rol în primele contacte dintre administrația Trump și Moscova, contribuind la asigurarea unui schimb de prizonieri săptămâna trecută.
Echipele de negociere
Purtătorul de cuvânt al Kremlin, Dmitri Peskov, a confirmat că la discuțiile de la Riad partea rusă va fi reprezentată de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și Iuri Ușakov, consilier pe probleme de politică externă al președintelui Vladimir Putin.
Discuțiile, care încep marți în Arabia Saudită, sunt unele care, oficial, vizează ”restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia” și ”pregătirea pentru posibile discuții de pace” privind Ucraina.
Dmitri Peskov a răspuns cu „nu comentez” când a fost întrebat dacă la discuțiile cu delegația americană va participa și șeful fondului suveran de investiții al Rusiei, Kirill Dmitriev.
De partea americană, la discuții participă alături de secretarul de stat Rubio și consilierul în probleme de securitate naţională, Mike Waltz, şi emisarul special pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff.
Convorbire telefonică Rubio – Lavrov
Șeful diplomației americane, Marco Rubio, care a vorbit la telefon sâmbătă cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, se va întâlni cu oficiali ruși în Arabia Saudită, împreună cu consilierul pentru securitate națională al lui Trump, Mike Waltz, și trimisul Casei Albe pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, au spus un parlamentar american și o sursă Reuters.
Întrebat dacă sâmbătă a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, și despre o eventuală ridicare a sancțiunilor impuse Rusiei, Rubio a evitat să confirme, spunând doar că „nu s-a intrat în detalii”. După convorbirea purtată de cei doi oficiali, Moscova anunța că aceștia au vorbit inclusiv despre eliminarea „barierelor unilaterale” pe care le introdusese administrația Biden în relațiile cu Rusia.
Discuțiile vor fi printre primele la nivel înalt față în față din ultimii ani între oficialii ruși și americani și sunt menite să preceadă o întâlnire între președinții american și rus.
Marco Rubio a afirmat duminică că următoarele săptămâni și zile vor arăta dacă Putin este serios în ceea ce privește încheierea păcii.
(Citește și: ”Bloomberg: O reuniune Donald Trump-Vladimir Putin ar putea avea loc până la sfârșitul lunii”)
***