Elvețienii au respins duminică, în mod categoric, propunerea de a impune o taxă de 50% pe moșteniri și donații pentru averile ce depășesc 50 de milioane de franci elvețieni (62 de milioane de dolari), cu 78% din totalul voturilor exprimate. Este un rezultat peste estimările analiștilor, care anticipaseră că elvețienii vor ca țara lor să rămână o destinație atractivă pentru cei cu venituri mari.
Inițiativa consultării publice pe acest subiect aparține Partidul Tinerilor Socialiști, care a propus ca veniturile obținute din acest impozit să fie utilizate pentru finanțarea măsurilor de combatere a crizei climatice și a unei restructurări largi a economiei.
Respingere categorică
În timpul dezbaterii politice din perioada premergătoare referendumului, inițiativa s-a confruntat cu o opoziție puternică din partea guvernului elvețian, a parlamentului federal, a majorității partidelor politice și a asociațiilor de afaceri.
S-au exprimat îngrijorări cu privire la faptul că un impozit atât de ridicat ar putea submina atractivitatea Elveției ca loc de reședință pentru persoanele înstărite într-un mediu internațional din ce în ce mai competitiv.
Votul decisiv din weekend reflectă scepticismul generalizat față de propunerile fiscale radicale ce vizează persoanele înstărite, propuneri care uneori au căpătat caracterul unei lupte de clasă, în opinia Deloitte.
Votul a fost urmărit atent de sectorul bancar, fiind considerat un test al apetitului elveţienilor pentru politici de redistribuire a averilor într-o perioadă în care alte ţări, precum Norvegia, au întărit taxele pe avere sau dezbat propuneri similare.
(Citește și: Taxarea suprabogaților ar putea aduce apărării europene circa 67 mld. euro – analiză Observatorul fiscal european)
****