fbpx

18 martie, 2025

Atât economia Statelor Unite, cât și cea globală sunt așteptate să înregistreze o creștere a PIB mai redusă decât se estima anterior, ca urmare a tarifelor comerciale propuse de administrația președintelui american Donald Trump asupra importurilor în SUA, potrivit celor mai recente estimări ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Reducerile nu sunt semnificative, însă ele s-ar putea accentua în cazul în care țările vizate de tarife răspund cu măsuri de retorsiune, iar per total se manifestă o tendință de scădere abruptă a comerțului internațional.

„Creșterea PIB-ului global este prognozată să încetinească de la 3,2% în 2024 la 3,1% în 2025 şi 3,0% în 2026, din cauza barierelor comerciale mai ridicate în mai multe economii din G20 și a incertitudinii geopolitice şi politice crescute, care afectează investițiile și cheltuielile gospodăriilor”, a precizat OCDE, într-un raport asupra evoluției economiei globale, conform CNBC.


Economia SUA este aşteptată să îşi reducă ritmul de creştere la 2,2% în 2025 şi 1,6% în 2026, după ce anterior OCDE prognozase o creştere de 2,4% pentru 2025 şi 2,1% pentru 2026.

Mathias Cormann, secretarul general al OCDE, a declarat că incertitudinea în privința politicii comerciale este un factor-cheie care influențează aceste proiecții.

„Există un nivel semnificativ de incertitudine în acest moment și este clar că economia globală ar beneficia de o mai mare stabilitate în ceea ce privește reglementările comerciale”, a declarat Cormann pentru CNBC.

Impactul tarifelor asupra economiei globale. Mexicul ar intra în recesiune

Raportul OCDE se bazează pe ipoteza că tarifele bilaterale dintre SUA și Canada, precum și dintre SUA și Mexic, vor fi majorate la nivelul de 25 de puncte procentuale pentru totalitatea importurilor de mărfuri, începând din 2 aprilie. Până acum, tarifele au fost amânate în mai multe rânduri sau aplicate doar parțial.

Dacă aceste majorări vor fi mai mici sau aplicate unui număr mai restrâns de bunuri, economiile ar putea avea performanțe mai bune decât cele estimate, iar inflația ar putea fi mai redusă. Cu toate acestea, OECD avertizează că chiar și în acest scenariu, creșterea globală ar fi mai slabă decât se anticipase anterior.


Canada și Mexicul, țări afectate direct de tarifele impuse de SUA, au înregistrat cele mai mari revizuiri negative ale prognozelor economice:

  • În Canada, creșterea economică este acum estimată la +0,7% pentru 2025, față de prognoza anterioară de +2%.

  • Pentru Mexic, economia este prognozată să se contracte cu -1,3%, comparativ cu estimarea anterioară de +1,2%.

Prognoza inflației şi riscurile pentru politica monetară

OCDE și-a actualizat și estimările privind inflația, avertizând că prețurile vor continua să crească mai mult decât se anticipase, dar că încetinirea economică va contribui la temperarea acestui fenomen.

„Inflația va continua să scadă, dar acest proces va fi mai lent decât se estima anterior”, a declarat Cormann.


În SUA, inflația este acum prognozată la o rată anuală de 2,8% în 2025, față de estimarea anterioară de 2,1%. În economiile G20, prognoza inflației a fost majorată de la 3,5% la 3,8%.

OECD avertizează că inflația de bază ar putea rămâne peste țintele băncilor centrale în multe țări până în 2026, inclusiv în SUA.

Tensiuni comerciale şi incertitudine economică

Raportul OCDE atribuie în mare parte revizuirea prognozelor economice incertitudinii şi tensiunilor comerciale la nivel global, dominate în ultimele luni de anunțurile privind tarifele comerciale impuse sau amenințate de administraţia Trump.

„O serie de măsuri de politică comercială recent anunțate vor avea implicații asupra perspectivei economice dacă vor fi menținute”, a declarat OCDE.

Deși președintele Donald Trump a afirmat recent că „nu va ceda deloc” în privința tarifelor comerciale, OECD avertizează că astfel de măsuri ar putea afecta activitatea economică globală, veniturile populațiilor și încasările fiscale obișnuite ale guvernelor.


„Dacă tarifele comerciale anunțate vor fi menținute, noile taxe bilaterale vor aduce venituri suplimentare guvernelor care le impun, dar vor afecta creșterea economică globală, veniturile populației și vor majora costurile comerciale”, a subliniat OCDE.

În ceea ce privește argumentul lui Donald Trump că tarifele vor produce „suferință pe termen scurt, dar beneficii pe termen lung”, Cormann a avertizat că încetinirea creșterii globale și creșterea inflației ar putea avea „consecințe semnificative” pentru economia SUA.

„Dacă tarifele comerciale ar fi inversate, impactul asupra economiei globale și implicit asupra economiei SUA ar fi pozitiv”, a concluzionat secretarul general al OCDE.

(Citește și: ”Crește riscul de recesiune în SUA – Ministrul american al finanțelor vrea o perioadă de „dezintoxicare pentru economie”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: