Referendumul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost influențat de o serie de statistici care conduc spre concluziii potențial eronate. Unul dintre specialiștii de marcă ai prestigioasei London School of Economices, Iain Begg, aduce argumente în acest sens, considerând că modul de prezentare și, uneori, chiar cifrele în sine, au fost eronate.
Vom menționa, pe scurt, două dintre ele.
Cum spunea dramaturgul grec Eschil, adevărul este prima victimă în cazul unui conflict
Pe 7 februarie 2016, Sunday Times publica pe prima pagină un articol care susținea că șase din zece parlamentari conservatori susțin Brexit-ul. Dar, în continuarea de la pagina 2, se arăta că din cei 238 de parlamentari contactați, doar 144 au răspuns. Dintre aceștia, numai 66 s-au arătat a fi că pentru ieșirea din UE în timp ce 50 au declarat că sunt hotărâți pentru a rămâne.
Ori, 66 din 238 înseamnă 28% iar 66 din 144 dă doar 46%. Adică nici vorbă de cei 60% anunțați în titlul articolului. Importanța acestei statistici derivă din faptul că însăși ideea referendumului a fost, în fapt, un pariu riscant lansat de David Cameron pentru a reduce tensiunile din partid pe această temă și a-și întări poziția de lider politic.
În secolul V, generalul chinez Sun Tzu afirma că războiul este bazat pe dezinformare
În ajunul Anului Nou, ziarul The Times anunța că, de la data aderării sale la UE în 1973, Marea Britanie a plătit peste 500 de miliarde de lire sterline drept contribuții la bugetul comunitar. Însă metodologia utilizată a fost aceea de a amplifica sume relativ mici achitate în urmă cu zeci de ani cu inflația din întreagul interval 1973 – 2015.
De pildă, contribuția de doar 187 milioane lire sterline din 1973 devenea astfel una de aproape 2 miliarde de lire sterline în banii actuali. Ori, deși teoretic procedeul este corect, el reclamă o acuratețe maximă a datelor primare utilizate. Ori, datele utilizate de tabăra care dorea ieșirea din UE nu a utilizat corect datele disponibile.
Bugetul UE se situează de mai mulți ani undeva în jur de 1% din PIB-ul Uniunii iar punctul de plecare pentru a stabili câți bani dă fiecare stat este tot 1% din PIB-ul național. Ori, din 1985 încoace, Marea Britanie a beneficiat de un rabat, astfel încât contribuția reală a Marii Britanii este, de fapt, cifra ipotetică de dat minus sumele restituite potrivit tranzacțiilor consemnate de Trezorerie.
Prin urmare, suma plătită de Marea Britanie de-a lungul anilor, deși considerabilă, este în realitate mult mai mică decât s-a afirmat în mod public pe canalele de comunicare favorabile ieșirii din UE.
Un studiu intitulat ‘Who pays for the EU and how much does it cost the UK?’ (”Cine plătește pentru UE și care este costul pentru Marea Britanie” – n.r.) arăta că cifra avansată a fost supraevaluată cu 110 miliarde lire sterline, fiind cu aproape 30% mai mare decât în realitate. Mai mult, raportat la nivelul de prosperitate al țării, Marea Britanie este statul care a plătit de-a lungul timpului cea mai mică contribuție la bugetul comun.
Suma corectă de plată netă pe săptămână a Marii Britanii ajunsese, astfel, în mod curent, la 188 milioane de lire sterline pe săptămână și nu de 350 milioane lire sterline, așa cum figura public pe un celebru autocar de culoare roșie, utilizat de tabăra pro-Brexit. Că acești bani nu se vor duce automat spre sistemul național de sănătate britanic cum au lăsat să se înțeleagă liderii care au susținut Brexit-ul e partea a doua.
Ce ar fi de învățat din lecția britanică
Dincolo de avantajele sau dezavantajele imediate pentru România ale deciziei luate de electoratul britanic (care au, desigur, importanța lor, dar destul de limitată dacă o raportăm la relațiile cu celelalte mari puteri economice ale UE), poate că ar trebui să fim atenți la lecția britanică din perspectiva cifrelor nefondate și aruncate de o anumită manieră în lupta politică, după cum slujesc anumite interese.
Circumspecția față de senzațional și un nivel ceva mai ridicat de disponibilitate pentru înțelegerea evoluțiilor economice ar putea face mai mult decât s-ar părea la prima vedere pentru a preveni greșelile la nivel național și pentru a obține o creștere a un nivelului de trai sustenabilă pe termen lung.
3 răspunsuri
Intrucit avantajele raminerii Marii Britanii in UE nu prea existau si nu pot fi prezentate, se va recurge la inventarierea pina la saturatie a pierderilor datorate exitului.Fiind o constructie birocratica – departe de a fi o uniune economica – UE va pastra pe membri sai, numai prin spaima pierderilor ca urmare a unui eventual exit.
Niciun politician occidental, si cu atat mai putin poticienii britanici, nu a avut curajul sa spuna propriului electorat doua adevaruri simple:
1. Bogatia pe care vreti acum sa o pastrati fie si prin iesirea din UE a fost construita PENTRU CA ATI FOST PARTE DIN UE! Daca nu ar fi existat UE ati fi fost mult mai putin bogati, deci nu ati fi avut ce sa pastrati.
2.Imigrantii fac muncile pe care VOI nu vreti sa le faceti, munci fara de care bogatia VOASTRA si privilegiile voastre sociale nu ar putea sa existe.
Excelente remarcile dumneavoastra! Si daca UK vrea in continuare sa pastreze avantajele economice, trebuie sa se supuna regulilor si regulamentelor UE fara sa aiba vreun cuvant de spus. Daca refuza va fi tratata ca oricare alta tara non-UE, si isi va pierde toate avantajele. Abia atunci vor vedea britanicii ce au pierdut.