Prefectul de Timiş, Paul Finta, a anunțat marți reducerea salariului primarului municipiului Timişoara, Dominic Fritz, cu 10% timp de 6 luni, după ce a fost găsit în conflict de interese, în procesul cu ANI. PSD contestă ordinul și cere constatarea încetării mandatului de primar al lui Dominic Fritz.
„Am semnat ordinul pentru aplicarea sancţiunii disciplinare de diminuare a indemnizaţiei cu 10 la sută pe o perioadă de 6 luni, domnului Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara”, a declarat prefectul într-o conferinţă de presă.
Reamintim că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut în iunie hotărârea Curţii de Apel Timişoara prin care primarul municipiului, Dominic Fritz, a fost găsit în conflict de interese administrativ.
„Este o practică a Instituției Prefectului Județului Timiș de diminuare a indemnizației în cazul unui conflict de interese, mai există o decizie similară luată anterior. În cazul conflictului de interese, nu se dispune încetarea mandatului primarului găsit într-o asemenea situație. Lăsăm legea să vorbească. Am mers pe sancțiunea maximă permisă de lege. Nu trebuia să așteptăm redactarea motivării Înaltei Curți de Casație și Justiție la decizia de respingere a contestației domnului Fritz”, a explicat prefectul.
Decizia prefectului a fost luată ca urmare a hotărârii definitive, însă există controverse privind interpretarea prevederii din Codul administrativ referitoare la aceste cazuri.
Prefectul a declarat că a solicitat un punct de vedere de la ANI, dar nu a primit un răspuns, pentru a lămuri controversele privind conținutul ordinului de prefect emis după o decizia precum cea din cazul lui Dominic Fritz.
„Ieri, ANI a publicat un comunicat în care spune că au 122 de cazuri de conflict de interese în lucru şi în niciunul nu s-a dispus încetarea mandatului de primar”, a adăugat prefectul Finta.
PSD cere ANI, MAI şi Parchetului să conteste ordinul prefectului de Timiş
PSD a solicitat, marţi, Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI) să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul prefectului de Timiş prin care primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a fost sancţionat disciplinar, dar şi Parchetului să deschidă o anchetă penală împotriva reprezentanţilor USR.
„Este un abuz în serviciu scandalos, comis în dispreţul legilor şi deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Ele prevăd clar că în situaţia lui Dominic Fritz mandatul alesului local încetează de drept din momentul în care instanţa a confirmat definitiv şi irevocabil conflictul de interese. În Decizia 74/2020, ÎCCJ arată că ‘pentru aleşii locali (primar, preşedinte al consiliului judeţean, consilier local sau judeţean), în privinţa cărora, printr-un raport de evaluare definitiv, s-a constatat a fi în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, legiuitorul a prevăzut că mandatul lor încetează de drept, conform art. 160, 193 şi 204 din Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, norme preluate din Legea nr.215/2001, situaţie juridică ce este constatată prin ordin al prefectului’”, acuză social-democraţii, într-un comunicat transmis marți, după emiterea ordinului prefetului Finta.
Aceştia invocă aceeaşi decizie a ÎCCJ pentru a susţine că prefectul avea strict obligaţia „de a constata, respectiv de ‘a lua act’ de încetarea mandatului de primar (…) fără a se substitui unei instanţe judecătoreşti în înfăptuirea justiţiei”.
„PSD solicită Agenţiei Naţionale de Integritate şi Ministerului Afacerilor Interne să intervină urgent împotriva acestui abuz şi să conteste la instanţa de contencios ordinul ilegal al prefectului de Timiş. De asemenea, PSD solicită parchetului să declanşeze o anchetă penală împotriva reprezentanţilor USR pentru utilizarea abuzivă a funcţiilor şi demnităţilor publice cu scopul de a-l scăpa pe condamnatul Dominic Fritz de sancţiunile legale, ce-i sunt aplicabile în urma constatării definitive a conflictului de interese”, menţionează comunicatul de presă.
Dominic Fritz acuză o campanie a PSD împotriva sa. Social-democrații au un amendament în proiectul Legii integrității special pentru a-l îndepărta din funcție pe primarul Timișoarei
„Azi am primit sancțiunea oficială pentru ”conflictul de interese” din 2020 constatat de ANI. Prefectura Timiș a emis ordinul prin care mi se taie 10% din salariu pentru următoarele 6 luni. Așa spune legea.Iau act de această sancțiune cu capul sus. Dreptul și dreptatea nu sunt întotdeauna același lucru. Fapta imputată este că am supus la vot în Consiliul Local un PUZ care a fost elaborat în întregime înainte să ajung primar”, a spus Dominic Fritz după anunțul prefectului.
Primarul reclamă ”campania dusă de PSD, care controlează ANI şi o parte din justiţie, împotriva votului timişorenilor pentru primar”. ”Nu voi ceda. Nu voi abandona nici Timişoara, nici lupta pentru o Românie dreaptă”, a subliniat el.
Reamintim că luni, proiectul Legii integrității a fost votat de plenul Camerei Deputaților, cu 184 voturi pentru, 2 au împotrivă, 16 abțineri și 68 de voturi neexprimate.
Forma trimisă Senatului conține amandamentul PSD ce îl vizează direct pe liderul USR, Dominic Fritz, deși acesta neconstituțional, întrucât instituie aplicare retroactivă a legii.
Amendamentul prevede:
„Persoana prevăzută la alin.1 (are interdicția de a mai ocupa o funcție sau demnitate publică ori eligibilă, dintre cele prevăzute de prezenta lege, pe o perioadă de până la 3 ani, care operează de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești, moment de la care este decăzută din funcție„.
Dacă va fi atacată al CCR și Curtea va declara neconstituțională legea, din cauza amendamentului PSD, România riscă să piardă aproape 800 de milioane de euro reprezentând Jalonul 431 din PNRR.
(Citește și: Amendamentele PSD și AUR la Legea integrității, considerate neconstituționale de către PNL și USR, au fost adoptate în Comisia juridică a deputaților. E vizat Dominic Fritz)
****