Șefa grupului Renew din Parlamentul European a cerut marți, scrie Politico, ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa instituției europene pentru a răspunde întrebărilor privind rolul platformei în alegerile prezidenţiale de duminică din România.
Victoria din primul tur a ultranaţionalistului şi pro-rusului Călin Georgescu a declanşat o undă de şoc cu privire la traiectoria politică a ţării membre UE şi NATO, multe preocupări concentrându-se pe modul în care o campanie pe TikTok a reuşit să propulseze din anonimat un candidat necunoscut, scrie publicația.
”România este un semnal de alarmă”
„Facem apel la CEO-ul TikTok să vină să vorbească în această cameră şi să se asigure că platforma sa nu a condus la nicio încălcare a DSA”, a declarat marţi Valérie Hayer, şefa grupului liberal Renew Europe, referindu-se la Digital Services Act, regulamentul european pentru conţinutul online.
„România este un semnal de alarmă: radicalizarea şi dezinformarea se pot întâmpla peste tot în Europa, cu consecinţe dăunătoare”, a adăugat Hayer, o aliată a preşedintelui francez Emmanuel Macron.
Apelul lui Hayer vine la doar două zile după victoria şoc a lui Georgescu. Acesta nu avea sprijinul niciunui partid, iar sondajele nu reuşiseră să surprindă popularitatea sa – deşi experţii se concentrează acum pe o campanie TikTok majoră pe care a condus-o în zilele premergătoare alegerilor.
„Credem că Tiktok a fost folosit în mod abuziv şi a fost canalizat să fie folosit în mod abuziv de el şi de o armată de conturi false, care au fost folosite pentru a servi scopului său”, a declarat Bogdan Manolea, director executiv al Asociaţiei pentru Tehnologie şi Internet din România.
Premierul român Marcel Ciolacu a declarat marţi că trebuie verificată finanţarea campaniei lui Georgescu pe TikTok. „Este un sistem, nu ştiu cât de legal este, am înţeles cum a fost folosit sistemul. Sursa de finanţare, în opinia mea, trebuie urmărită, follow the money”, a spus Ciolacu.
Cu toate acestea, în acest stadiu, nu există nicio dovadă a implicării Rusiei sau a altor actori statali. Manolea a adăugat că TikTok ar fi trebuit să verifice „valul de mii de conturi false”, iar compania ar trebui să fie responsabilă pentru acest lucru, în temeiul DSA.
Nemulțumirile politice la adresa TikTok au apărut în 2023
Deşi publicitatea politică plătită nu este permisă în termenii şi condiţiile TikTok, de data aceasta, regula a fost „în mare parte ineficientă”, a declarat Keith Kiely, coordonator al Observatorului bulgaro-român pentru media digitale. Platforma a avut o „influenţă semnificativă” în alegeri, a adăugat el.
Nu este prima dată când TikTok, care este deţinută de compania Bytedance din China, este criticată în UE. În 2023, Macron a numit TikTok de o „naivitate înşelătoare” şi o cauză a unei „dependenţe reale” în rândul utilizatorilor, deşi UE nu a aplicat încă nicio amendă sau sancţiune majoră împotriva platformei.
„Aceste rapoarte extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare, deoarece majoritatea candidaţilor au stabilit o prezenţă TikTok, iar câştigătorii şi-au făcut campanie şi pe alte platforme digitale în afară de a noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al TikTok, Paolo Ganino.
TikTok precizează că a creat un centru electoral în cadrul aplicaţiei pentru a furniza informaţii electorale fiabile şi a încheiat un parteneriat cu un ONG local pentru a stimula alfabetizarea digitală şi a contracara dezinformarea, precizează Politico.
(Citește și: ”CNA cere Comisiei Europene să investigheze Tiktok pentru modul în care permis campania lui Călin Georgescu”)
***