joi

28 martie, 2024

8 februarie, 2018

Directorul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Bogdan Mîndrescu (foto), a demisionat, după ce în urmă cu câteva zile Corpul de control al ministrului Transporturilor a finalizat raportul cu numeroasele nereguli descoperite în activitatea societății.

Verificările au constatat numeroase nereguli, precum lipsa investiţiilor, falsuri în înscrisuri şi remunerări ilegale, conform documentelor publicate de site-ul aviation-headlines.ro.

Unii directori, angajaţi ai companiei, dar şi funcţionari din minister, şi-au plătit ilegal salarii de mii de euro și deplasări de lux pentru aşa zise programe de formare profesională.


Din 2015 până în 2016, aeroportul a desfășurat programe de formare profesională cât pentru 6 ani. Însă taxele de instruire au reprezentat doar 20 la sută din total. 80 la sută din bani au fost dați pe deplasări în zone exotice – Las Vegas, Statele Unite, în Sydney Australia, sau în Filipine, Tailanda.

Aceste programe nu au fost prevăzute în Planurile Anuale de Formare Profesională, iar procesul de selecţie a fost făcut în mod aleatoriu, fără criterii concrete. În plus, au fost alocate mai multe zile decât dura programul.

“Programele de instruire nu au fost prevăzute în Planurile Anuale de Formare Profesională Externă. Procesul de selecţie a persoanelor a fost făcut în mod aleatoriu, nefiind identificate criterii concrete de selecţie. Au fost aprobate mai multe zile decât durata concretă a fiecărui program”, se arată în Raportul corpului de control al premierului.

Potrivit raportului, chiar şeful Corpului de control al ministrului Transporturilor a fost angajat al unei asociaţii administrate de CNAB şi a primit pentru asta 18.000 lei, ceea ce ridică suspiciunea unui conflict de interese.


Raportul a fost trimis parchetului.

Bogdan Mândrescu (28 de ani) este absolvent al Facultății de Administrație și Afaceri din cadrul Universității București. Apoi, a mai absolvit și Facultatea de Drept și Ştiințe juridice din cadrul Universității Dimitrie cantemir și a precizat în CV-ul său că și-a mai luat un masterat în Integrare și Afaceri Europene. De asemenea, a urmat cursurile Facultății de Management în Agroturism și Dezvoltare Rurală de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară.

El a fost numit la conducerea CNAB anul trecut, după ce a ocupat din 2015 funcția de director de cabinet al unui secretar de stat de la Ministerul Transporturilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: