9 ianuarie, 2025

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, și ministrul Energiei, Sebastian Burduja, au depus o sesizare penală la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) împotriva unor persoane care ar fi propagat în mod intenționat informații false privind demolarea barajelor din România, inclusiv a celor cu rol hidroenergetic.

Acțiunea vizează protejarea interesului național, contracararea campaniilor de dezinformare și sancționarea celor care, prin astfel de acțiuni, afectează securitatea națională, explică un comunicat al Ministerului Mediului.

Ce s-a propagat în spațiul virtual

„Sesizarea penală vine ca urmare a unor știri false, publicate începând cu data de 6 ianuarie 2025, care pretindeau că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis un ordin prin care se prevede demolarea barajelor, inclusiv a celor cu rol hidroenergetic, ca urmare a unor presupuse directive și regulamente europene. În plus, aceste informații au fost amplificate pe rețelele sociale de diverși utilizatori, ceea ce a generat panică și confuzie în rândul opiniei publice. În realitate, proiectul de Ordin NTLH-033 reglementează exclusiv gestionarea barajelor ieșite din uz, fără a afecta barajele hidroenergetice sau alte infrastructuri strategice”, se menționează în comunicat.

Despre ce era vorba, în realitate, în Ordinul respectiv


Ministerul de resort precizează că proiectul de Ordin supus dezbaterii publice în decembrie 2024 are scopul de a asigura o gestionare eficientă și sigură a barajelor care nu mai sunt utilizate, prin proceduri de conservare, post-utilizare sau, în cazuri excepționale, abandonare, fără a prevedea demolarea construcțiilor funcționale.

Acest proiect respectă legislația națională și nu are legătură cu reglementările europene invocate eronat în articolele de presă.

„Barajele sunt infrastructuri esențiale pentru securitatea națională și pentru protecția populației împotriva riscurilor precum inundațiile. În calitate de ministru al Mediului, resping ferm orice tentativă de manipulare a opiniei publice prin diseminarea de știri false. Aceste campanii de dezinformare sunt nu doar o insultă la adresa autorităților, ci și o amenințare directă la adresa stabilității țării noastre. Fanii unor lideri populiști nu vor reuși să intoxice poporul român cu minciuni. De fiecare dată vom răspunde prompt, prin mijloace legale, pentru a proteja interesul public și integritatea instituțiilor statului”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, citat în comunicat.

La rândul său, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a arătat că hidroenergia este unul dintre pilonii securității energetice ai României, iar barajele joacă un rol vital în menținerea stabilității sistemului energetic și în protecția împotriva inundațiilor. „Fiecare zvon fals, diseminat de indivizi iresponsabili, nu face altceva decât să slăbească încrederea populației în autorități și să alimenteze tensiunile sociale. Acești propagatori de fake news trebuie să înțeleagă că nu vom tolera asemenea atacuri la adresa României. Securitatea națională și energia pentru cetățeni vor fi mereu apărate cu fermitate. Așa cum am colaborat excelent cu ministrul Fechet pentru deblocarea și accelerarea investițiilor în hidrocentralele începute înainte de 1989, așa facem echipă și pentru combaterea știrilor false și sancționarea celor care le propagă, la comanda celor care nu doresc ca România să aibă energie sigură, accesibilă și curată, produsă aici, în țara noastră”, a precizat ministrul Energiei.


Niciun baraj hidroenergetic din România nu va fi demolat, au precizat cei doi miniștri.

(Citește și: MApN reacționează după o nouă dezinformare în online privind apărarea spaţiului aerian al României)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului 2024, anulate și amânate

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: