ACŢIUNE ASCUNSĂ
formă de manifestare a hazardului moral într-o relaţie contractuală incompletă. Informaţia relevantă din punct de vedere contractual se obţine prin observarea acţiunilor şi a rezultatelor, cele din urmă fiind

titluri pentru care deţinătorii lor primesc nu numai dividendul curent, ci şi alte avantaje la care ceilalţi acţionari nu au dreptul.
titluri de valoare care primesc o apreciere foarte bună din partea instituţiilor autorizate, apreciere bazată pe o calitate deosebită a indicatorilor economici (contabili şi financiari) ai societăţii emitente.
semnat în decembrie 1992 de către S.U.A., Canada şi Mexic, devenit efectiv în ianuarie 1994, prevede eliminarea imediată a barierelor tarifare şi netarifare asupra majorităţii bunurilor produse şi comercializate
document emis de o bancă (emitent), la cererea unui client, prin care emitentul se angajează să efectueze plata contravalorii unor mărfuri, în favoarea beneficiarului. De regulă, a. este
(1) orice obiect (activ tangibil) sau orice creanţă (activ intangibil) care poate fi exprimat în bani şi care aparţine unei persoane fizice sau juridice; (2) acea
active care nu au existenţă de sine-stătătoare, ci sunt considerate ca atare în virtutea unei convenţii sau accepţiuni date prin legi sau alt gen de reglementări
bani, depozite bancare, acţiunile, obligaţiunile, titlurile de valoare care aduc un venit. Cel mai des îmbracă forma de investiţii financiare (v. Active).
acele active care se prezintă sub forma unor imobilizări în patrimoniul unităţilor. A.f. pot fi financiare şi incorporale. Primele se prezintă ca investiţii financiare pe termen lung, sau fără termen, în aşteptarea
obiecte şi/sau creanţe ce pot fi utilizate o perioadă de timp îndelungată de către agenţii economici. A.i. îşi transferă valoarea în mod treptat, în mai multe cicluri de producţie. A.i. pot fi împărţite
acord prin care s-a preconizat realizarea unei zone de comerţ liber în Europa Centrală. Semnat la Cracovia, în decembrie 1992 şi intrat în vigoare la 1 martie
modalitate de garantare parţială a bancnotelor de către banca de emisiune, cu ajutorul unui portofoliu de hârtie de valoare, devize convertibile sau alte valori.
cantitatea de valori relativ certe (aur, valute convertibile, alte active) deţinută în mod obligatoriu de către băncile de emisiune şi exprimată într-un procent din suma totală a emisiunii
înţelegere interstatală, de regulă bilaterală, consemnată într-un document, prin care se stabileşte cadrul juridic al derulării schimburilor comerciale şi al efectuării plăţilor între parteneri. A.c. şi de p. se încheie între guverne
(v. BARTER) Acord de clearing (v. CLEARING) ACORD DE COMERŢ ŞI COOPERARE CO- MERCIALĂ ŞI ECONOMICĂ, acord semnat de România şi forurile Uniunii Europene la 22 octombrie 1990, prin care
înţelegere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional – care are drept scop promovarea unor raporturi de cooperare economică. A. de c.e.i. creează cadrul ge- neral al
înţelegere interstatală prin care se creează cadrul juridic de protejare reciprocă a investiţiilor efectuate de anumite persoane (fizice sau juridice) pe teritoriul altor ţări. În practica contemporană, există a. de g.i. bilaterale şi
înţelegere, consemnată într-un document, între două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) prin care acestea formulează unele drepturi şi obligaţii reciproce, le transmit de la o persoană la alta
înţe- legere între două sau mai multe state – subiecte de drept internaţional privitoare la schimburile comerciale dintre unităţi economice din ţări diferite, la cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică dintre
tratatul prin intermediul căruia Fondul Monetar Internaţional îşi procură şi alte fonduri, în afara celor proprii, pentru activităţile sale. Primul a.g. de î. a fost încheiat, în 1962, între