miercuri

27 martie, 2024

Dicționar Economic

ORGANIZAŢIA ŢĂRILOR EXPORTATOAREDE PETROL

joi, 16 ianuarie, 2014

(O.P.E.C.), organism internaţional interguvernamental creat în 1960, cu sediul la Viena, în scopul coordonării politicilor petroliere ale statelor membre, al apărării intereselor lor şi al asigurării unor raporturi echitabile între ţările posesoare de zăcăminte petrolifere şi marile societăţi petroliere. Iniţial, din OPEC  au făcut parte cinci ţări (Irak, Kuweit, Arabia Saudită, Iran şi Venezuela), la ea aderând ulterior încă  şapte state (Gabon, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria  şi Ecuador). Ponderea ţărilor membre ale OPEC în producţia mondială de petrol s-a redus de la 53,5% în anul 1973 la 34% în 1992/1993, dar ele continuă  să deţină controlul asupra unei părţi însemnate din rezervele mondiale ale acestei resurse de energie. Organul de conducere al OPEC este Conferinţa Ministerială, secondată de Consiliul Guvernamental, de Comisia Economică Teritorială şi de Secretariat. Din structura organizatorică  a OPEC  face parte şi Fondul pentru Dezvoltare Internaţională (creat în 1976), ale cărui resurse sunt puse la dispoziţia  ţărilor în curs de dezvoltare, neposesoare de resurse de petrol. Conferinţa Ministerială, formată din delegaţi şi experţi ai ţărilor membre, este autoritatea superioară care adoptă hotărâri  şi răspunde de politica generală  a organizaţiei. Ea este formată din câte un reprezentant al fiecărei  ţări membre. Consiliul Guvernatorilor
este organul executiv al OPEC; el urmăreşte aplicarea în viaţă a rezoluţiilor şi măsurilor stabilite de Conferinţă şi se întruneşte de cel puţin două ori pe an. Comisia Economică este organul specializat, care acţionează în scopul sprijinirii OPEC, al pro- movării stabilităţii preţurilor petrolului pe plan mondial la niveluri echitabile. Secretariatul este un organ economic şi administrativ-executiv care cuprinde o seamă de secţiuni: financiară, economie generală, informaţie, juridică, tehnică şi statistică. În cadrul său funcţionează, de asemenea, o secţie al cărei obiect de activitate este urmărirea evoluţiei cererii şi ofertei de petrol.



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: