vineri

29 martie, 2024

Dicționar Economic

DUALISM ECONOMIC

joi, 16 ianuarie, 2014

denumire dată unei economii cu două sisteme economice care se juxtapun şi este caracteristică ţărilor subdezvoltate. În acest sens există un sector tradiţional rural relevant pentru un sistem precapitalist şi un sector modern, evoluat faţă de primul, capitalist sau post-capitalist. Relaţiile dintre cele două sectoare sunt slabe sau inexistente, ceea ce face ca fiecare sector să fie autonom în raport cu celălalt. Se disting în general trei forme de dualism economic: 1. dualismul teritorial sau geografic, caracterizat prin concentrarea polilor din ţara respectivă în opoziţie cu restul teritoriului; 2. dualismul funcţional, care corespunde funcţionării autonome a fiecărui sector prin relaţii cvasitotale numai între unităţile aceluiaşi sector, indiferent de amplasarea lor teritorială: 3. dualismul social, care se concretizează prin existenţa a două societăţi (corespunzătoare sectoarelor respective) care au sisteme de valori şi instituţii proprii. În interpretarea obişnuită, dualismul sau dualitatea structurilor exclude dominaţia, pentru că autonomia sectoarelor, juxtapunerea structurilor şi sistemelor fac dificilă sau chiar imposibilă scurgerea influenţelor de la unul la altul. Or, dominaţia, dimpotrivă, implică o legătură între structura dominantă şi structura dominată. Acest punct de vedere este însă, adesea, criticat pornind de la realităţile economiilor subdezvoltate, unde se observă existenţa relaţiei de dominaţie.



analize cursdeguvernare

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: