sistem de sprijin social
cu semnificaţia redistribuirii veniturilor sau a unui
transfer de venituri realizat prin mecanismele statului.
A.s. utilizează în mod special bugetul de stat şi se
acordă pe baza testării în prealabil a resurselor
individuale. Principiul construirii sistemului a.s. este
dimensionarea nevoii existente. De aceea, sprijinul
material şi/sau financiar va fi în raport cu nevoia
respectivă ca mărime şi intensitate, pe termen scurt
şi/ sau lung. A.s. face parte din categoria sprijinului
social noncontributoriu. Ea cuprinde trei categorii
de asistenţă: ajutorul în bani sau în natură, sub
multiplele forme: (burse, îngrijire sanitară gratuită
pentru categoriile sociale cu venituri scăzute, alocaţii
pentru copii, mese gratuite pentru nevoiaşi);
finanţarea unor instituţii care se ocupă de persoa-
ne care necesită îngrijire specială permanentă (or-
felinate, instituţii pentru copii/maturi handicapaţi sau
pentru vârstnici); furnizarea de servicii specializate
celor care le solicită (suport social şi psihologic,
sprijin terapeutic, plasament familial sau adopţie de
copii, sprijinirea femeilor mame singure, locuinţe
pentru familiile sărace, diferite tipuri de consultaţii
educaţionale, maritale, juridice etc.).