Ministrul interimar al Apărării și Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat marți dimineață că nivelul Dunării a crescut cu doi centimetri față de ziua anterioară, în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ca efect al detonării controlate a stâncii Pârjoaia de pe Brațul Bala, intervenție ce a avut loc la aproximativ 60 de kilometri de centrală.
”Vești bune: la centrala nucleară de la Cernavodă, nivelul apei a crescut cu 2 cm față de ziua trecută. Ținând cont de faptul că prognoza indica o scădere cu 2 cm, putem spune că operațiunea de ieri a adus un câștig net de cel puțin 4 cm, adică alte 2 zile de funcționare în plus doar din etapele de până acum. Felicitări, ANAR (Administrația Națională Apele Române), pentru soluție!”, a scris Miruță pe pagina sa de Facebook.
Operațiunile de creștere a nivelului apei Dunării în zona centralei de la Cernavodă au scopul de a oferi mai multe zile de funcționare pentru Reactorul 2 al centralei, în contextul crizei energetice regionale cauzate de seceta severă și scăderea debitului Dunării la cel mai redus nivel din ultimii 40 de ani, care a scos din funcțiune capacități de 4.000 de MW în toată regiunea. Reactorul 1 al centralei de la Cernavodă a fost oprit controlat și deconectat de la Sistemul Energetic Național marțea trecută.
Punctul critic era o scădere de 15 cm până la 9 august, care ar fi făcut foarte dificilă funcționarea Reactorului 2 – centrala mai primește câteva zile de operare
Luni seară, directorul centralei Romeo Urjan a afirmat la Antena 3 că Unitatea 2 de la Cernavodă mai poate funcționa aproximativ cinci zile, dacă nivelul Dunării va continua să scadă, iar măsurile pregătite de autorități ar putea prelungi această perioadă cu alte câteva zile.
„Bazat pe prognoza pe care o avem acum și scăderea prognozată de 2-3 centimetri pe zi, debitul pe care îl avem, noi prognozăm cinci zile de funcționare în momentul de față”, a declarat directorul centralei nucleare de la Cernavodă, Romeo Urjan, la Antena 3 CNN.
Romeo Urjan a precizat luni seară că efectele detonării controlate a stâncii Pârjoaia de pe Brațul Bala nu au putut fi evaluate imediat la Cernavodă, deoarece intervenția a avut loc la aproximativ 60 de kilometri de centrală.
Potrivit estimărilor prezentate de director, această măsură ar putea determina o creștere a nivelului apei cu aproximativ șapte-opt centimetri.
„Noi spunem că ar mai aduce câteva zile de funcționare suplimentar față de prognoza pe care o avem în momentul de față”, a afirmat Romeo Urjan.
Centrala de la Cernavodă s-a mai confruntat cu o situație similară în anul 2003, când Unitatea 1, singura aflată atunci în funcțiune, a fost oprită aproximativ o lună din cauza nivelului scăzut al Dunării.
Reactorul 1 al centralei de la Cernavodă a fost oprit controlat și deconectat de la Sistemul Energetic Național marțea trecută
Unitatea 1 a fost deja oprită controlat din cauza debitului foarte scăzut al Dunării, în timp ce Unitatea 2 continuă să funcționeze în parametri normali.
„Unitatea 2 funcționează la parametrii normali. Nu facem compromisuri, funcționăm în condiții de securitate nucleară, siguranță pentru populație, pentru mediu, pentru angajați și pentru echipamente”, a spus directorul centralei.
Autoritățile pregătesc și amplasarea a patru barje care să reducă debitul de apă către Brațul Bala și să direcționeze o cantitate mai mare spre Dunărea Veche și Centrala Nucleară de la Cernavodă.
Debitul Dunării la intrarea în țară continuă să scadă – va ajunge în 10 august la 1.400 mc/s, sub minimul din 2003
Romeo Urjan a mai precizat că parametrii sunt monitorizați permanent, iar conducerea operativă a centralei se reunește zilnic în cadrul unui comandament. Sunt urmărite în timp real atât nivelul apei la aspirația pompelor și în bazinele de răcire, cât și vibrațiile la pompe.
„Parametrii pe care îi măsurăm noi, și anume nivelul Dunării la aspirația pompelor, se măsoară instantaneu, deci măsurarea este disponibilă online și la Unitatea 1, și la Unitatea 2, atât în aspirație, cât și în bazinele de răcire pentru pompe. Deci indicațiile sunt în permanență. Măsurăm nivelul. În afară de nivel, mai măsurăm vibrațiile la pompe, care ne pot duce la concluzia că nivelul a scăzut prea mult și atunci va trebui să luăm măsura de reducere putere sau de oprire. În momentul de față nu avem motive de îngrijorare. Centrala, după cum am spus, funcționează în condiții normale de funcționare, în parametrii care au fost stabiliți prin proiect”, a subliniat directorul.
(Citește și: Dacia și Ford opresc producția până pe 19 august din cauza crizei energetice – Guvernul pregătește o HG pentru limitarea consumului marilor industrii – Ilie Bolojan: „Debitul Dunării e cel mai mic din ultimii 40 de ani, deficit regional de 4.000 MW”)
(Citește și: Armata a detonat stânca Pârjoaia pentru a redirecționa apa Dunării către Centrala Nucleară Cernavodă – Ce urmează)
(Citește și: Ungaria va închide duminică singura sa centrală nucleară, pentru prima dată în cei 44 de ani de funcționare ai acesteia)
(Citește și: Ministrul Miruță: Proiectul care ar fi putut preveni situația de la Cernavodă este blocat de trei ani; autoritățile continuă intervențiile pentru devierea urgentă a Dunării)
(Citește și: Guvernul declară stare de alertă în energie pentru luna august. Un braț al Dunării va fi deviat pentru a menține în funcțiune Unitatea 2 de la Cernavodă/ România cere sprijin de urgență din Ucraina)
(Citește și: Apele Române: Nivelul Dunării la Cernavodă scade cu 2-3 cm pe zi. Centrala mai poate funcționa la limită încă patru-cinci zile în condițiile actuale)
(Citește și: Nuclearelectrica anunță că Reactorul 2 de la Cernavodă rămâne deocamdată în funcțiune, dar poate fi oprit „în orice moment”)
***