Comisia Europeană caută modalități de a convinge China să reducă exporturile către Uniunea Europeană, în încercarea de a diminua deficitul comercial al blocului comunitar cu Beijingul, susține comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič (foto).
„Din punct de vedere mecanic, dacă ne uităm la problema deficitului nostru, ceea ce este necesar este creșterea exporturilor de produse europene către China… De asemenea, trebuie să analizăm cum putem gestiona mai bine exporturile chineze către Uniunea Europeană”, a declarat Šefčovič într-un interviu pentru Politico. „Este foarte clar că cea mai eficientă și cea mai bună cale pentru relația viitoare ar fi ca această problemă să fie abordată din ambele părți”, a adăugat el.
Comisia Europeană este supusă presiunilor din partea liderilor statelor membre pentru a prezenta rezultate concrete în relația cu Beijingul până la jumătatea lunii octombrie. În urmă cu două luni, statele membre au cerut Comisiei să identifice noi instrumente pentru reducerea deficitului comercial al UE cu China, estimat la 1 miliard de euro pe zi.
Presiunile cresc pe fondul dificultăților întâmpinate de producătorii europeni de produse chimice și automobile, care închid fabrici și reduc locuri de muncă în încercarea de a face față importurilor chineze mai ieftine.
Šefčovič a declarat că va discuta prin videoconferință cu omologul său chinez, Wang Wentao, „la jumătatea lunii septembrie”, înainte de a efectua o vizită la Beijing „la începutul lunii octombrie”. O echipă de negociatori ai UE se află în această săptămână în China, unde discuțiile sunt „foarte deschise, foarte dificile”, iar „toate subiectele sunt pe masă”, a spus comisarul european.
„Avem nevoie de rezultate concrete până în octombrie”, a declarat Šefčovič, adăugând că liderii UE caută „rezultate clare”, inclusiv „unele proiecte-pilot” pentru abordarea excedentului de producție al Chinei.
UE vizează creșterea exporturilor către China de produse agricole, dispozitive medicale și automobile
În cadrul acestei strategii, UE ar dori în special să își crească exporturile către China de produse considerate nesensibile, precum produse agricole, dispozitive medicale și automobile.
Schimbarea abordării reprezintă o reacție la creșterea importurilor chineze în Europa și la efectele subvențiilor acordate de Beijing asupra concurenței.
„Este o reacție la realitate, pentru că știm că multe dintre aceste creșteri ale exporturilor nu sunt generate exclusiv de performanța economică sau de logica pură a pieței”, a declarat Šefčovič.
În același timp, limitarea importurilor chineze ar putea crește prețurile pentru producătorii și consumatorii europeni. Inflația din zona euro a ajuns la 2,9% în iulie, peste ținta de 2% a Băncii Centrale Europene.
Măsuri comerciale
În cazul în care negocierile cu Beijingul nu vor produce rezultate, UE ar putea utiliza mai intens instrumentele de apărare comercială și ar putea restricționa accesul produselor chineze pe piața europeană, a declarat Šefčovič.
„Lucrăm la propuneri foarte concrete. Să vedem cum vor reacționa omologii noștri chinezi la ele… Dar dacă pur și simplu nu va exista nicio acțiune, atunci, desigur, ne va fi mult mai dificil să continuăm doar să discutăm despre aceste probleme”, a spus el.
Comisia Europeană intenționează, de asemenea, să ajusteze modul în care utilizează măsurile de salvgardare, instrumente comerciale care permit restricționarea temporară a importurilor atunci când o creștere bruscă a acestora amenință producătorii europeni.
UE a utilizat o versiune actualizată a acestor măsuri la începutul lunii iulie, când a impus tarife pentru o serie de importuri de oțel din afara blocului, provocând nemulțumirea unor parteneri comerciali, în special Brazilia și China.
„Pe de o parte, trebuie să spun că este un instrument foarte eficient. Pe de altă parte, este un instrument foarte dur”, a declarat Šefčovič.
El a precizat că oficialii europeni analizează în continuare cazul oțelului pentru a face viitoarele investigații mai rapide și mai bine calibrate.
Reducerea dependenței Europei de produsele chineze în sectoarele strategice
Bruxellesul lucrează și la un nou „instrument de diversificare”, destinat să încurajeze companiile să achiziționeze produse de la furnizori diferiți atunci când există alternative.
Obiectivul este reducerea dependenței Europei de produsele chineze în sectoarele strategice.
„Desigur, diversificarea implică costuri”, a spus Šefčovič, referindu-se la posibile creșteri de prețuri pentru produse sensibile, precum mineralele critice și tehnologiile verzi.
Unele companii încep însă să constate că „costul diversificării este mai mic decât costul unei întreruperi a aprovizionării”, a adăugat comisarul european.
(Citește și: ”Deficitul comercial al UE cu China atinge un nivel record: 1 mld. € pe zi”)
***