Investițiile publice nu pot justifica deficite bugetare foarte mari în mod sistematic, afirmă Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, într-o analiză publicată luni pe site-ul instituției. În analiza sa, Dăianu explică pe larg despre o așa-numită „persistență a unei interpretări eronate” în ceea ce privește relația dintre deficitul bugetar și investițiile publice.
„Am văzut în media o interpretare reluată a relației între deficitul bugetar și investițiile publice, ce este șubredă. Această interpretare este asumată de unii oficiali guvernamentali. Când se ajunge cu deficitul bugetar la 9,28% în 2024 (potrivit metodologiei ESA), când țara este amenințată de scădere de rating și dificultăți mari de acces la finanțare/refinanțare, când cheltuieli permanente consumă foarte mult din bugetul public, ar fi bine să se arate smerenie”, afirmă Daniel Dăianu.
Președintele Consiliului Fiscal explică faptul că deficitul bugetar de 9,28% din 2024 l-a depășit pe cel din anul pandemiei (2020) – când a fost 9,2% din PIB –, deficit ce este „rezultatul unor imprudențe în construcția bugetelor și derapaje considerabile”, dar și al „subestimării necesității de consolidare fiscală”.
„Suita de crize nu poate justifica un asemenea deficit, fiindcă acestea au lovit nu numai țara noastră”, arată Dăianu.
„De ce nu se învață din alte episoade de criză prin care a trecut România?”, întreabă Dăianu – „S-au scăpat hățurile din mână”
Șeful Consiliului Fiscal critică ideea că atât timp cât investițiile publice sunt, ca procent din PIB, în preajma deficitului bugetar, cum ar fi fost relația în 2024, situația nu ar fi dramatică.
„Se consideră și că deficitul primar (ce exclude cheltuielile cu dobânzile) ar fi fost ca procent din PIB sub investițiile publice. Dar ambele comparații folosesc un raționament defectuos, dacă avem în vedere că banii europeni dețin mult din finanțare în investițiile publice. Cum asemenea resurse financiare apar atât pe partea de cheltuieli, cât și la venituri în bugetul public, raportul între investiții publice finanțate din resurse proprii și împrumutate și deficitul bugetar este mult subunitar; a fost subunitar și în raport cu deficitul primar. Această situație are de ce să îngrijoreze, mai ales la un nivel al deficitului bugetar de peste 9% din PIB și când ponderea cheltuielilor permanente (rigide) este foarte mare în cheltuielile totale. Invocarea unor „reguli de sustenabilitate” pentru finanțele publice, ce ar fi respectate, nu are sens. Lucrurile stau altfel. În plus, la deficite foarte înalte, piețele reacționează aproape instinctiv”, explică președintele Consiliului Fiscal.
Dăianu afirmă că investițiile publice ale României trebuie să fie efectuate cu precădere în domenii ce ajută producția de bunuri de export și care pot înlocui importul, mai ales când deficitele externe sunt foarte mari, cum este cazul la noi, iar investițiile publice nu pot justifica deficite bugetare foarte mari în mod sistematic.
„După o asemenea logică, ar însemna că se poate ajunge cu deficite chiar la peste 10% din PIB. Piețele nu ar finanța asemenea deficite. Comisia Europeană îndeamnă la protecția investițiilor publice pentru dezvoltare, dar nu prin practicarea de deficite bugetare nesustenabile. Un buget public are nevoie de venituri proprii adecvate, care să permită finanțarea de investiții publice. (…) O altă întrebare este de ce am ajuns la asemenea deficite bugetare. În politica economică, alegerile implică compromisuri: nu pot fi satisfacute toate solicitările, realizate toate obiectivele, în același timp. Realitatea este că s-au scăpat hățurile din mână, și nu numai pentru că au fost ani electorali. Au lipsit un simț al priorităților și urgențelor, o programare bugetară clarvăzătoare. Este de repetat: succesiunea de crize nu poate justifica creșterea puternică a deficitelor bugetare în ultimii ani”, explică Daniel Dăianu.
În comparație cu România, Polonia, cu deficit bugetar de 6,6%, are surplus de cont curent
Potrivit acestuia, în România, în rândul liderilor politici și a factorilor de decizie la nivelul politicilor economice, a funcționat și teza că deficitele mici împiedică dezvoltarea, ceea ce a condus, între alte cauze, la intrarea în procedura de deficit excesiv (PDE) în 2020 – România fiind singura țară din UE sub această procedură în acel an.
„Această teză subestima rolul fondurilor europene și posibilitatea ca din resurse proprii ale bugetului să se aloce bani pentru investiții. Există și opinii conform cărora aducerea deficitului bugetar în jur de 6% din PIB în 2022 ar fi o dovadă de consolidare bugetară după anul pandemiei; se omite însă că în 2021 producția și-a revenit și veniturile fiscale au crescut, iar în 2022 a survenit „inflația surpriză” (provocată de urcarea brutală a costului energiei, dereglări în lanțuri de aprovizionare), care a umflat mult veniturile nominale ale bugetului. Cu atât mai regretabil este că anii preelectorali și electorali au blocat consolidarea bugetară. Iar contextul internațional în deteriorare acum ne-a prins cu garda joasă. A cui este responsabilitatea?
(…)
Deficitul bugetar din 2024 în România a fost de departe cel mai înalt din UE; după România, mult mai jos este Polonia, cu deficit de 6,6% din PIB în 2024, dar care are surplus de cont curent, în timp ce în România deficitul de cont curent a fost peste 8% din PIB în 2024. Iar circa două treimi din deficitul de cont curent al României a fost finanțat prin împrumuturi. Cei care notează că și alte state au deficite bugetare mari nu judecă tabloul întreg. Am menționat Polonia, care are surplus de cont curent. Mai mult, cheltuielile de apărare în Polonia au fost de 4,7% din PIB în 2024. Dacă nu ar fi crescut cheltuielile de apărare atât de mult, deficitul bugetar în această țară ar fi fost probabil în jur de 4% din PIB. Și Slovacia a avut în 2024 un deficit bugetar peste 5% din PIB, dar este în zona Euro, nu are risc valutar. Și exemplele pot continua”, mai explică președintele Consiliului Fiscal.
Potrivit acestuia, la finele lui 2024, datoria publică a țării a fost de 54,6% din PIB și viteza sa de creștere este rapidă, dacă nu se iau măsuri de corecție a deficitului bugetar.
Corecția deficitului bugetar e complicată acum de mediul internațional nefavorabil
Totodată, starea „precară” a bugetului public al României, cu venituri fiscale – inclusiv contribuții – foarte joase (26-27% din PIB, față de media de peste 40% în UE și media de 34-35% a țărilor din regiune) este un „handicap enorm”, arată oficialul CF.
„Să faci o corecție de mare amplitudine când mediul internațional este mai mult decât nefavorabil, când ești obligat să aloci considerabil mai multe resurse pentru apărare, este o misiune extrem de dificilă. Dar nu avem cale de întors, după greșelile din anii trecuți. Neglijarea necesității de venituri fiscale suplimentare își arată colții acum. (…) Consolidarea fiscală este necesară și fiindcă România suferă de «sindromul deficitelor gemene» (twin deficits); la deficitul bugetar foarte înalt se adaugă unul de cont curent foarte înalt. Deficitul de cont curent al României este între cele mai mari (ca procent din PIB) în UE și este singular în regiune; Cehia, Ungaria, Polonia, ce sunt țări cu care ne comparăm în mod tradițional, au deficite mult inferioare”, mai explică Daniel Dăianu.
Potrivit acestuia, dacă România nu își nu va diminua deficitul bugetar, în mod considerabil, s-ar putea pierde încrederea în leu și am putea asista la ieșiri de capitaluri din țară, presiuni mari pe deprecierea monedei naționale.
„Contextul internațional tot mai nefavorabil complică mult situația economică autohtonă. Trebuie să se înțeleagă că BNR nu poate fi un factotum, că nu poate asigura singură stabilitatea macroeconomică a României, (…), iar noua clauză derogatorie pusă în mișcare de CE (cu referire la cheltuielile de apărare) nu exonerează România de nevoia de consolidare fiscală în anii ce vin, cum ar putea gândi unii. Clauza nu modifică realitatea economică”, afirmă Dăianu.
Dăianu: Suntem în situația de a pierde multe miliarde de euro din PNRR
Șeful Consiliului Fiscal mai avertizeacă că România este în situația de a pierde multe miliarde de euro din PNRR.
„Suntem în situația de a pierde multe miliarde de euro din PNRR. România trebuie să facă tot ceea ce este posibil pentru a recupera cât mai mult din timpul pierdut. BID (Banca Română pentru Investiții și Dezvoltare) poate juca un rol similar în economia românească cu cel al BEI în UE. Absorbția intensă a fondurilor europene poate atenua impactul contracționist al corecției fiscale necesare, ca și șocul produs de războiul comercial, de contextul geopolitic. Și din acest punct de vedere se vede importanța apartenenței la UE. Nici nu se poate concepe o intrare a României în insolvență, având în vedere că este stat membru UE. Dar aceasta nu implică evitarea unei corecții bugetare sever.
(…)
România a căpătat «dependență» de fondurile europene, care se poate întoarce ca un bumerang când aceste resurse se vor diminua drastic în mod inevitabil – după 2026 se termină PNRR, iar banii din CFM se vor reduce în următorul exercițiu financiar. Scăderea masivă a resurselor europene disponibile ar influența execuția bugetară, investițiile publice, balanța de plăți și PIB-ul potențial. Această perspectivă este un argument pentru ca ajustarea macroeconomică să se producă într-un timp rezonabil, prin măsuri credibile”, mai arată Daniel Dăianu, care conchide spunând că „dezbaterea publică are nevoie de mai multă onestitate profesională și mai puțină propagandă, chiar dacă știința economică operează cu aproximări și supoziții, cu concepte adesea controversate”.
Analiza lui Dăianu vine după publicarea, în data de 23 aprilie, de către economistul asociat PSD Cristian Socol, a unei alte analize pe tema sustenabilității fiscal-bugetare a României.
(Citește și: ”România – deficit bugetar de criză în 2024: 9,3% din PIB, cel mai mare din UE”)
***