Dupa o corectie macroeconomica de mari proportii ai zice ca se creeaza premise decisive pentru crestere economica. Cifrele arata un deficit bugetar (ESA) sub 3% din PIB si un deficit de cont curent probabil sub 3,8% din PIB in 2012. Dar lucrurile sunt mai complicate daca avem in vedere contextul international neprietenos, deleveraging-ul din industria financiara, carente mari ale procesului investitional intern; ma refer la ineficienta investitiilor, risipa de resurse, slabiciunea unor segmente importante ale sectorului privat (nu numai IMM-uri), starea de spirit generala in lumea afacerilor. Drept este ca randamentele cerute la obligatiunile suverane ale Romaniei au scazut dramatic pe piete, ca urmare a formarii unui guvern cu mare sprijin parlamentar, evitarii derapajului bugetar in an electoral. Si leul s-a apreciat. Dar aceste fapte nu invalideaza o intrebare legitima: ce pistoane de crestere sunt in 2013, in anii ce vin. Intrucat unele premize nu sunt favorabile.
Absorbtia fondurilor europene are rolul de a sprijini puternic investitii publice si private. Toti speram ca 2013 va marca o cotitura din acest punct de vedere, mai ales ca bugetul public mizeaza pe cresterea absorbtiei de fonduri europene. O absorbtie intensa poate deveni un instrument eficace de transformare a administratiei publice, de crestere a capacitatii de a gestiona proiecte. Am putea trai, pe aceasta filiera, o ameliorare a utilizarii banului public in general. Dar absorbtia de fonduri UE trebuie incadrata in combinatia de politici.
Mix-ul de politici, intr-o acceptie limitata, priveste imbinarea politicii bugetare cu cea monetara; in acceptie extinsa se refera la o gama mai larga de politici/instrumente. Dialogul autoritatilor cu partenerii externi (CE, FMI si BM) abordeaza reforme structurale, chestiuni inclusiv de ordin social si juridic. Partenerii discuta si cu sindicate, banci si alte companii private. Totul se cuvine sa fie judecat din perspectiva unui ansamblu de politici, care sa ajunga in maruntaiele economiei. Cum stabilitatea preturilor nu asigura automat stabilitate financiara, tot astfel bugetul public depinde de functionarea companiilor de stat, de eficienta utilizarii banilor publici –adica nu este suficient sa te ocupi de echilibrarea “contabila” a veniturilor cu cheltuielile. Daca, de pilda, o asemenea operatiune se face prin taiere drastica a cheltuieilor cand economia este in recesiune, usor se intra in cerc vicios. Vedem importanta combinatiei de politici, cum intra in relatie bugetul public cu politica monetara si de curs de schimb, cu masuri de reforma structurala intr-o economie deschisa ce depinde de mediul extern fiind si parte a UE, a “pietei unice”.
Cum stam cu mixul? La ajustarea macro un pas mare s-a facut in 2012 si in acest an apare un echilibru primar al bugetului consolidat. Notabil este ca nivelul cheltuielilor publice va fi mai mare decat in anul trecut in termeni reali, in pofida unei corectii a deficitului si in 2013. Deci executia bugetara va sustine activitatea economica. Nu putini neglijeaza ca in conditiile in care sectorul privat este anemizat si cand inclinatia spre investitie este redusa cheltuielile publice au rol augmentat; de ele depind afaceri ale privatilor (crowding in). Unii analisti remarca scaderea cheltuielilor cu bunuri de capital in ultimii ani inferenta fiind ca astfel se loveste in cresterea potentiala a economiei. Este util sa retinem insa cateva aspecte: investitiile publice au revelat o risipa enorma de-a lungul anilor, ceea ce sugereaza ca cu mai putin se poate obtine mai mult daca se valorifica rezerve mari de eficienta si se prioritizeaza; in 2013 proiectele cu finantare europeana plus cheltuieli cu bunuri de capital nu sunt inferioare celor din anul trecut; distinctia cheltuieli curente vs. cheltuieli de capital nu este lamuritoare daca admitem ca salariilor profesorilor si medicilor sunt menite sa reproduca stocul de capital uman de care depinde mersul economiei (mai ales ca in Romania cheltuielile pentru asistenta medicala si educatie sunt intre cele mai reduse (ca % in PIB) in UE). Observatia lui Florin Catu ca ponderea cu cheltuieli fixe (fata de cheltuieli variabile) este prea mare este justa partial, intrucat ea deriva din incasari fiscale foarte mici. Cresterea acestor incasari este o miza extraordinara in anii ce vin, inclusiv pentru a mari spatiul fiscal. As mai observa ceva: un caz in care 35% din PIB sunt cheltuieli publice si rentele necuvenite din buget reprezinta, sa zicem 6% din PIB, inseamna mai putin ca impact pozitiv pentru economie decat cheltuieli publice de, sa zicem 33% cand rentele sunt 3% din PIB. Si daca adaugam chestiunea eficientei analiza unui buget public trebuie facuta mai adanc.
Fondurile europene pot deveni o parghie importanta in modernizarea administratiei publice, pot induce cresterea eficientei investitiilor. Exista insa un pariu major din intentia ca orice investitie publica eligibila pentru finantare europeana sa se realizeze din aceasta sursa. Bugetul public trebuie sa aiba flexibilitate, sa poata pre- si co-finanta ritmic nevoile. Pe de alta parte, nereguli in executie pot atrage sanctiuni (s-a intamplat deja), ceea ce ar perturba echilibrul bugetului public. De aceea este necesara o foarte buna conclucrare intre Ministerul Fondurilor, MFP, principalele ministere care au proiecte. Responsabilitatea este imensa din acest punct de vedere.
Relatia executiei bugetare cu conduita politicii monetare si politica de curs are o insemnatate aparte din mai multe ratiuni: desi nivelul cheltuielior publice creste economia privata da semne firave de relansare; “linistirea” apelor in zona euro face ca moneda unica sa se aprecieze fata de alte valute de rezerva, ceea ce, ca o ironie, nu ajuta exporturile in afara UE; o apreciere a leului este de citit intr-un registru similar, in sensul descurajarii exporturilor nete; eficacitatea aprecierii ca mijloc dezinflationist este indoielnica; fundamentele economiei nu s-au modificat chiar daca macro stam mai bine. Concluzia: un leu “intarit” nu este favorabil pentru economie, mai ales daca se combina cu o apreciere a euro. Are sens sa fie utilizate instrumente astfel ca leul sa nu capete “aripi” ce fac mai mult rau. Si daca un asemenea demers conduce la acumulari de rezerve valutare cu atat mai bine avand in vedere platile pe care BNR le face catre FMI in 2013. Pentru economie, cum o depreciere brutala a leului este rea (efect bilantier in lant, din cauza euroizarii) tot astfel este maligna o apreciere semnificativa (sa ne amintim cand leul mersese sub 4 pentru 1 euro). Exista un posibil cost al sterilizarii, atenuat insa de preferinta pentru stocarea de lichiditate.
Mix favorabil in 2013, in esenta, ar fi: o executie bugetara prudenta, dar cu crestere a nivelului cheltuielilor publice si o mai buna utilizare a resurselor, corelarea cu nevoile absorbtiei fondurilor UE; politica monetara si de curs ce tine cont de deficitul de cerere agregata (output-gapul) si de nevoia de a nu descuraja exporturile nete; reforma companiilor de stat care sa diminueze drenarea banului public; o diplomatie economica agresiva. Un an agricol bun ar fi un bonus.
***
(Daniel Dăianu este Profesor la SNSPA, fost ministru de Finanțe)
Un răspuns
1.Corectiile macroeconomce sint obligatorii, „contabilitatea” tarii neputind fi diferita de cea a intreprinderii sau a gospodariei personale, care nu pot cheltui mai mult decit produc.
Corectia 2010-2012, facuta prin impozitari si cu pretul taierii masive de salarii si drepturi sociale(ca si una familiala cu pretul infometarii copiilor) nu poate insemna nicidecum dezvoltare, ci transferul esecului economic national, catre domeniul social (sau personal).
2.Desi vremurile s-au schimbat, iar resursele dezvoltarii(capitalul financiar,forta de munca,capitalul tehnologic si stiintific,etc.) nu mai au apetenta „nationala”, deplasindu-se acolo unde se pot valorifica cel mai bine,Romania ramine la fel de lipsita de viziunile si tehnicile necesare pentru a le atrage (de unde sint disponibile) si utiliza national.
Piata romaneasca s-a „globalizat” dupa 2000,pierzindu-se toate atuurile nationale, care faceau pina acum, ca dezvoltarea sa se produca de la sine, urmare a preferintei de valorificare a resurselor nationale sau straine de dezvoltare.
Existenta intrepriderilor straine a devenit ceva firesc si necesar pe teritoriul national, nefireasca fiind prezenta redusa a acestora, ele ocupind cu locuri de munca, abia 20 la suta din forta de munca activa.Restul acesteia migreaza fie asteapta minunile Guvernului Ponta!
3.Solutii exista, prima fiind dispnibilitatea clasei politice (in speta a USL), pentru asi asuma o crestere economica (autoimpusa) de 3-4 la suta pe an,necesara pentru ajungerea din urma a fostelor tari comuniste.
Aceasta asumare presupune totodata, „organizarea” dezvoltarii economice, exprimata sintetic,prin indicele de competitivitate economica nationala,pe care l-au imbunatatit mereu „tigrii asiatici” – mai saraci si mai inapoiati in anii 80 – decit Romania de azi.Ponta a grest CAPITAL, eliminind din programul de guvernare,acea crestere de 3 la suta pe an,promisa in campania electorala.
Ea ar fi obligat clasa politica si administrativa sa-si bata capul, la nivel central si local,sa o aduca la indeplinire.Fara a pune „presiune” si fara asi asuma o crestere economca minimala, clasa politica si administratia vegeteaza, fara rezultate economice,de 23 de ani!
Fara indoiala,ca motorul bugetar nu poate fi neglijat,dar fata de dimensiunea sa financiara, are forta unei motociclete,obligata sa traga o garnitura de tren.
Adevaratul „motor” al dezvoltarii in epoca actuala, este implicarea intregii clase politice si administrative intr-un efortul de dezvoltare (concret si asumat),simultan cu o cuprindere a ansamblului „societatii economice romanesti”, in proiectul (procesul organizat) de dezvoltare economica.
Astfel, alaturi de preocuparea(fireasca) pentru interesul personal si de partid, clasa politica va avea interesul(si raspunderea)dezvoltarii si a progresului general.
4.Lasat singur,”motorul bugetar” mereu mai anemic, duce tara spre faliment si spre saracia nationala, denumita politic „reforma structurala”!
Fara a fi valorificat motorul „politic si administrativ” national, in procesul dezvoltarii, care sa fie interesate in constructia unui „capital institutional” performant, Romania saraca este lipsita de forta de a iesi din fundatura in care a bagat-o „dezvoltarea bugetara”, coruptia si iresponsabilitatea clasei politice.
5.Urmare a pierderii resuselor energetice nationale si a obligatiei liberalizarii preturilor acestora, scumpirile vizate accelereaza procesul de dezindustrializare.
In aceasta situatie, analiza, dezbaterea si identificarea de solutii de reindustrializare pe domenii „prelucrative”, in locul celor energointensive, dobideste o importanta deosebita, pentru ca modelul de dezvoltare bugetar sa poata fi completat cu cel de tip asiatic, axat pe cresterea competitivitatii si functionalitatii mediului economic national.
In caz contrar,nu vor putea fi atrase masiv capitalul si tehnologiile care pot inlocui domeniile aflate azi in declin: chimia si siderurgia, Romania devenind in citiva ani,un adevarat desert economic.