Omul de afaceri Dan Adamescu, deţinătorul Astra Asigurări, a fost pus joi sub urmărire penală, într-un dosar în care este acuzat că a mituit doi judecători de la Tribunalul Municipiului Bucureşti pentru a-i soluţiona favorabil câteva câteva dosare de insolvenţă.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale față de ADAMESCU GRIGORE DAN, om de afaceri, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.
În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile că, în cursul lunii decembrie 2013, suspectul Adamescu Grigore Dan a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 5.000 euro inculpaţilor STANCIU ION şi ROVENŢA ELENA, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb, magistraţii să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era suspectul Adamescu Grigore Dan„, se spune într-un comunicat al DNA emis câteva ore după intrarea omului de afaceri în sediul central al instituţiei.
Potrivit unor surse, fiul său, Alexander Adamescu, ar fi şi el implicat în dosar, însă nu a putut fi audiat de procurorii anticorupţie, deoarece este plecat din ţară.
Cei doi judecători pe care i-ar fi mituit omul de afaceri fac parte din lotul celor patru magistraţi arestaţi preventiv, marţi, în dosarul insolvenţelor.
Procurorii DNA au făcut miercuri percheziţii la locuinţa omului de afaceri Dan Adamescu şi la firmele deţinute de acesta, în dosarul în care patru judecători de la TMB sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare de insolvenţă.
Cei patru judecători de la Tribunalul Municipiului Bucureşti – Mircea Moldovan, Elena Rovenţa, Ion Stanciu şi Sorin Ciprian Viziru, au fost arestaaţi preventiv pentru mai multe fapte de corupţie pe care le-au săvârşit în soluţionarea unor dosare de insolvenţă.
Avocatul lui Dan Adamescu s-a sinucis
Avocatul lui Dan Adamescu, Dumitru George Claudiu, s-a sinucis luni, puţin timp după ce a fost făcută publică informaţia referitoare la cercetarea celor patru judecători TMB, aruncându-se în faţa metroului.
Potrivit avocatului Iulian Urban (fost senator PDL), care a văzut referatul procurorilor în dosarul judecătorilor, Dumitru George Claudiu deţinea calitatea de martor – denunţător în dosarul omului de afaceri.
Dumitru George Claudiu fusese numit preşedinte al Consiliului de Administraţie la Baumaister, aparţinând lui Dan Adamescu, firmă ce a intrat în insolvenţă, în urma cererii a peste 40 de firme creditoare.
Avocatul ar fi intermediat mita dată de omul de afaceri.