Dama Solar, cel mai mare proiect fotovoltaic din Europa, care se construiește în județul Arad, a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru prima sa fază. Parcul, dezvoltat de compania Rezolv Energy, s-a calificat și la una din licitațiile pentru contracte pentru diferență (CfD) ale statului, prin care proiectele de energie sunt subvenționate, conform E-nergia.ro.
“Autorizație de înființare solicitată de societatea WEST POWER INVESTMENTS S.R.L. pentru realizarea noii capacități energetice Centrala Electrică Fotovoltaică CEF Arad 1”. Aceasta este una dintre deciziile care au fost adoptate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa din 11 august, potrivit datelor publicate pe site-ul instituției.
După eliberarea autorizației de înființare poate începe construcția efectivă
Proiectul autorizat acum este unul major, care se întinde în final pe o suprafață de peste 1.000 de hectare, cu o putere instalată de aproximativ 1.000 MW. Parcul fotovoltaic, care va fi dezvoltat în mai multe faze și care va fi amplasat pe raza comunelor Pilu și Grăniceri, va fi cel mai mare parc fotovoltaic din Europa.
Denumit Dama Solar, proiectul s-a calificat pentru o capacitate de 520 MW la schema CfD a Guvernului României, așadar va beneficia de un contract pentru diferență vreme de 15 ani. Investitorul a câștigat licitație CfD la un preț de 42 de euro/MWh. Parcul ar urma să fie operațional în 2030.
Investiția prevede realizarea și a unui sistem de stocare a energiei în baterii (BESS), cu o putere de operare de 500 MW. Acesta ar transforma parcul într-o centrală electrică hibridă.
Rezolv a pus recent în funcțiune parcul solar St. George de 225 MW din Bulgaria, care e amplasat în același loc cu o baterie de 90 MW/240 megawați-oră
Dama face parte dintr-un portofoliu de peste 2 GW de energie eoliană, solară și baterii care este dezvoltat în România și Bulgaria de compania Rezolv Energy, cu sediul central în Cehia, lansată de Actis în 2022, și la care cunoscutul fond emiratez Mubadala Investment Co. din Abu Dhabi s-a alăturat ca investitor în 2025. Pentru Dama, Rezolv anunțase că se află în negocieri cu Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a asigura finanțarea
În România, Rezolv este aproape de a finaliza construcția parcului său eolian Vifor de 450 MW, care este susținut de contracte PPA (power purchase agreement) cu compania de prelucrare a aluminiului Etem Gestamp Aluminium Extrusions SA, producătorul belgian de sârmă de oțel NV Bekaert SA și compania italiană de utilități A2A SpA.
(Citește și: Succes la a treia licitație de subvenții prin CfD pentru energia verde din România – Toate proiectele au termene de punere în funcțiune în 2028)
(Citește și: ”Piața energiei din România intră în deceniul decisiv – Frână acum, avantaj competitiv în 2030, cu +20 GW de energie verde și 4 GW stocare. Cum vor scădea prețurile în următorii ani”)
(Citește și: ”Siderurgia românească s-a scufundat sub prețurile energiei și a dumpigului din țările non-UE: minus 30% în 4 ani. Exportăm zeci de mii de tone de fier vechi pentru că nu mai e rentabil să-l prelucrăm. Și importăm produs finit”)
(Citește și: ”De la -0,05 la peste 2.100 lei/MWh într-o săptămână: În absența unor capacități suplimentare de 2.000 MW, volatilitatea extremă a prețurilor la energie se va accentua”)
***