La patru ani după ce Uniunea Europeană a lansat planul de eliminare a dependenței sale de petrolul și gazele naturale importate din Rusia și de accelerare a tranziției „verzi”, un audit prezentat miercuri de Curtea de Conturi Europeană (CCE) arată că rezultatele sunt departe de cele așteptate.
„În opinia noastră, alți factori au contribuit, de fapt, la scăderea consumului de gaze – și, în consecință, a importurilor energetice, fără legătură cu REPowerEU. Cauzele au fost iernile blânde blânde, precum și reducerea consumului în gospodării și industrie ca reacție la facturile tot mai mari la energie”, se arată în raportul CCE.
Sabotajul conductei Nord Stream 1 și 2 din 2022, care a distrus o rută majoră de transport a gazului rusesc spre Europa a accelerat și mai mult eforturile UE de a își diversifica sursele de aprovizionare și a expus vulnerabilitatea infrastructurii de combustibili fosili a UE.
Auditorii CCE recunosc scăderea importurilor de petrol și gaze rusești, dar îndeamnă la prudență în a atribui aceste progrese „green deal-ului” REPowerUE, inițiat în 2022 pentru a atinge obiectivul „net zero”, fără importuri de hidrocarburi din Rusia.
Comisia Europeană estimase iniţial că renunţarea la energia rusească va necesita investiţii de aproximativ 300 de miliarde de euro, sumă pusă la dispoziţie prin bugetul UE. Până acum, însă, statele membre au angajat doar 54,3 miliarde de euro.
Comisia rămâne optimistă
Totuși, comentând raportul CCE, un purtător de cuvânt al Comisiei a susținut că REPowerEU „a contribuit la o reducere drastică a importurilor UE de gaze naturale rusești, care au scăzut de la 152 de miliarde de metri cubi în 2021 la 36 de miliarde de metri cubi în 2025, reducând ponderea importurilor de gaze rusești de la 45% la 12%”.
Deși Comisia a permis până acum importurile de GNL din Rusia, de la 1 ianuarie 2027 trebuie să intre în vigoare interdicția totală iar de la 1 septembrie 2027 se va închide robinetul și pentru excepțiile de import de gaze din Rusia prin conducte.
Energie curată și rețele
CCE a semnala, de asemenea, capacitatea instalată insuficientă de energie „verde”, care este descrisă în raport ca fiind o cantitate „neglijabilă” față de obiectivul ambițios al Comisiei de 103 GW. Este vorba și de rețeaua de transport energie electrciă, în special conexiunile transfrontaliere, considerată a fi cea mai slabă verigă a planurilor de tranziție energetică.
Deși UE a adăugat peste 200 GW de capacitate solară și eoliană între 2022 și 2024, auditorii CCE au declarat că capacitatea regenerabilelor puse în funcțiune în cadrul programului REPowerEU a fost neglijabilă în raport cu obiectivul de 103 GW.
Raportul avertizează că UE riscă să înlocuiască o formă de dependență energetică cu alta, renunțând la combustibilii fosili rusești fără a construi o industrie energetică „curată” proprie și rețelele necesare pentru a o transporta la consumatori.
Europa în criză energetică
Comisia și mai multe țări ale UE, precum Portugalia și Spania, au semnalat în mod constant această ultimă problemă ca fiind un obstacol major în calea stabilirii unui sistem energetic complet integrat la nivelul întregului bloc comunitar.
Auditorii recomandă Comisiei Europene să intervină mai activ pentru a se asigura că că statele membre respectă calendarul renunţării la energia importată din Rusia.
Avertismentul vine într-un moment dificil pentru securitatea energetică europeană, pe fondul războiului cu Iranul şi al presiunilor asupra aprovizionării globale.
Depozitele de gaze ale UE sunt în prezent pline în proporţie de doar 67%, comparativ cu aproximativ 80% în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor Gas Infrastructure Europe.
Nivelul redus al stocurilor ar putea expune ţările europene la creşteri puternice ale preţurilor în timpul iernii, mai ales în condiţiile în care UE urmează să interzică toate importurile de gaze naturale lichefiate din Rusia de la 1 ianuarie 2027.
Executivul comunitar a precizat că va analiza şi va da curs recomandărilor Curţii de Conturi.
Cititi si: UE caută soluții temporare pentru scăderea facturilor la energie în marja Green Deal-ului
***