Sub ochii noștri: sistemul energetic global tocmai trece prin schimbări structurale profunde, determinate de conflicte geopolitice și de fragilizarea rutelor comerciale, avertizează Cyril Widdershoven, expert în geopolitică energetică și maritimă, într-un interviu acordat numărului 70 al revistei (exclusiv print) CRONICILE CursDeGuvenare.
Încrederea în piețele energetice și în comerțul global a fost serios afectată, iar șocurile recente (COVID, războiul din Ucraina, blocaje maritime, tensiuni în Ormuz și Marea Roșie) au demonstrat vulnerabilitatea unui sistem în care 88–90% din comerțul global depinde de transportul maritim.
Această instabilitate va duce, pe termen scurt și mediu, la realocarea fluxurilor energetice și logistice, cu rute mai lungi, costuri mai mari, prime de risc crescute și nevoia de nave suplimentare inexistente în prezent. Pe termen lung, adaptarea infrastructurii (conducte de gaze, spre exemplu) va dura ani și va depinde de modul în care se vor reașeza lucrurile în Orientul Mijlociu.
În paralel, apariția unor noi coridoare energetice este fezabilă (Turcia, Marea Neagră, Mediterana), dar acestea depind de stabilitate politică, susține analistul, care atrage atenția asupra reticenței europenilor de a colabora cu administrația Erdogan, spre exemplu.
Europa, mai avertizează el, riscă să înlocuiască dependența de Rusia cu alte dependențe (de China, în cazul materiilor prime necesare tranziției verzi, respectiv de SUA, în cazul importurilor de GNL), dacă nu diversifică sursele. În opinia sa, proiectele majore, precum Neptun Deep, au potențial, dar succesul lor depinde de timp, infrastructură și controlul real al implementării.
Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniu, Cyril Widdershoven este analist geopolitic, cu focus pe piețele de petrol și gaze, transport maritim, porturi și securitate energetică în regiunea Golfului, Africa de Nord, Turcia și Europa. Analizele sale acoperă fluxurile energetice, rutele comerciale, riscurile geopolitice și dinamica navală, cu impact asupra deciziilor guvernamentale și investiționale. A colaborat cu instituții precum Centrul de Studii Strategice de la Haga, Institutul Clingendael și Universitatea Erasmus din Rotterdam și este implicat în consultanță, strategie și training executiv (Executive MBA). Este doctor în Studii de Război (King’s College London).
Mai jos, câteva fragmente din interviul acordat revistei exclusiv print CRONICILE CursDeGuvernare nr. 70:
***
Cronicile: Având în vedere importanța critică a energiei, mai ales pentru Europa, unde aceasta reprezintă o preocupare majoră de competitivitate – chiar și în timp de pace vedem că prețul energiei apasă asupra afacerilor –, dar mai ales în perioade de turbulențe geopolitice, cum vedeți implicațiile conflictului actual asupra piețelor energetice? Asistăm la o schimbare structurală a fluxurilor globale de energie sau vorbim despre perturbări conjuncturale generate de actualele crize?
Cyril Widdershoven: Eu aș numi-o o schimbare structurală, sistemică. Ceea ce vedem acum este ceva despre care 99,9% dintre analiștii din petrol și gaze spuneau că nu se va întâmpla niciodată. Încrederea în piețele energetice a fost ruptă.
Până la sfârșitul lui februarie 2026, eram aproape siguri că petrolul, gazele, amoniacul, metanolul, etanolul – practic, toate resursele – vor continua să curgă din acea regiune.
Acum, această încredere a fost afectată nu doar pe piețele de petrol și gaze, ci și pe piețele financiare. Riscul pe care îl percepi și pe care îl incluzi – fie că vorbim despre finanțare structurată, finanțare de proiect sau alte instrumente – depinde de cât de stabilă și funcțională este regiunea respectivă. În prezent, această încredere este compromisă. Și ceea ce cred că aproape nimeni nu discută este faptul că și încrederea în sistemul global de comerț a fost afectată.
Am trecut prin COVID, am văzut conflictul dintre Ucraina și Rusia – care, de fapt, continuă –, am avut incidentul Evergreen care a blocat Canalul Suez, am văzut atacurile houthi. Dacă le-am așeza pe o scară de la unu la zece, COVID ar fi un șase, Canalul Suez un șapte, Bab el-Mandeb un șapte și jumătate, iar Ormuz ar fi un 9,8. Și asta nu doar din cauza celor 20 de milioane de barili de petrol și gaze, ci pentru că ceea ce oamenii uită este că între 88% și 90% din comerțul internațional – comerțul globalizat – se desfășoară pe mare.
În prezent, o mare parte din acest comerț are loc între Europa și China. Iar acea rută maritimă a fost afectată, nu pentru că fiecare navă trebuia să treacă prin Hormuz spre Doha, Abu Dhabi sau Dubai, ci pentru că acea regiune avea un rol esențial în alimentarea navelor și în siguranța rutelor maritime. În acest moment, această încredere a fost compromisă.
Mulți spun că atunci când SUA și Iran vor semna un acord, încrederea va reveni și lucrurile vor reintra în normal. Eu spun: să fim realiști. Am analizat momentul în care Marea Roșie a fost închisă acum trei ani. După redeschidere, în 2026 (adică înainte de 28 februarie), volumele de comerț și transport erau încă mai mici cu 55–60%. După trei ani. Așadar, să ne așteptăm că, după redeschiderea Ormuzului – fie prin schimbarea regimului iranian, fie printr-un acord –, vom avea un „Ormuz 2.0” în trei până la cinci ani.
Fluxurile se adaptează și se vor schimba. Fluxurile din Golful Persic se vor orienta către Marea Roșie, pentru că este mai sigură și oferă în continuare o ieșire prin Suez. Dacă intri în Ormuz, riști să rămâi blocat. Vom vedea investiții noi în porturi care leagă Golful Persic de zona Mării Roșii. Este posibil să vedem dezvoltări și în Cornul Africii – în Somaliland sau în alte zone. De asemenea, industria și proiectele energetice, care erau concentrate în estul Arabiei Saudite și în Emiratele Arabe Unite, se vor muta treptat fie spre vestul Peninsulei Arabice, fie chiar către Egipt. Sunt multe schimbări.
În același timp, să ne așteptăm ca piața energiei bazate pe hidrocarburi (prețurile carburanților, n.r.) să revină rapid după semnarea unei păci, așa cum spun unii politicieni europeni, este nerealist. Speranța nu este o strategie – trebuie să fim realiști.
Vom resimți aceste efecte în următorii doi-trei ani, dacă nu chiar mai mult. Nu mă interesează neapărat ce se întâmplă cu prețul petrolului mâine, deși, uneori, și eu mai speculez. Pe termen lung însă, tendința este clară: prețurile la petrol cresc, gazele cresc, regenerabilele cresc, oțelul și aluminiul se scumpesc, îngrășămintele cresc, cipurile vor fi mai scumpe, iar mașinile, la fel. Însă aceste efecte nu vor dura doar câțiva ani.
(……………………………………………………)
Cronicile: Revenind la coridoarele maritime, credeți că se vor schimba rutele de transport? Și dacă da, cu ce consecințe economice și logistice pentru companii, mai ales pentru companiile europene?
Cyril Widdershoven: Se schimbă chiar acum. Navele care vin sau pleacă din Asia spre Europa nu mai tranzitează Marea Roșie, ci ocolesc pe rute mai lungi. Uneori, oamenii nu înțeleg că, din punct de vedere logistic, aceasta este o problemă majoră, deoarece navele petrec cu 15 până la 19 zile în plus pe sens.
Asta înseamnă că, pe un traseu dus-întors, o navă este indisponibilă, să spunem, cu aproximativ 30 de zile mai mult decât era planificat. Pentru a menține același volum de transport, ar fi nevoie de nave suplimentare. Însă aceste nave nu există.
De asemenea, trebuie luat în calcul că aproximativ 800 de nave sunt blocate în Golful Persic, deci nu sunt disponibile. În același timp, petrolierele din Asia se îndreaptă către coasta de est a SUA, un traseu care este aproape de trei ori mai lung decât ruta China – Abu Dhabi sau Arabia Saudită.
Prin urmare, disponibilitatea navelor este limitată, riscurile sunt mai mari, primele de risc cresc, asigurările devin mai scumpe, iar costurile de închiriere ale navelor au crescut exponențial. Dacă această situație persistă, va fi nevoie de și mai multe nave.
În același timp, încercăm să implementăm politici precum FuelEU, CBAM și ETS, ceea ce presupune modernizarea flotei – reechiparea navelor existente sau construirea unora noi – exact în momentul în care avem nevoie de fiecare navă disponibilă.
În aceste condiții, navele nu pot intra în șantierele navale. Și chiar dacă ar putea, capacitatea șantierelor este deja ocupată până în 2030. În paralel, Europa investește în apărare, iar aproximativ 50% din aceste investiții sunt direcționate către sectorul naval, care trebuie să construiască mai multe nave.
(…………………………………………………..)
Cronicile: În România, autoritățile locale sunt destul de încântate de ideea unui coridor energetic vertical pentru Europa de Est, inclusiv cu posibila implicare americană. Credeți că ar putea remodela securitatea energetică regională? Ar putea deveni o alternativă stabilă de aprovizionare pentru această regiune? Nu știu dacă sunteți familiarizat cu acest proiect.
Cyril Widdershoven: Sunt, sunt, sunt. Am fost de multe ori în România. Aș spune că trebuie să fii extrem de precaut atunci când prietenii vin cu cadouri.
Dacă, să spunem, un președinte american – Obama, Bush senior, Bush junior, Reagan, Clinton sau Biden – ar fi promovat acest proiect, aș fi avut mai multă încredere decât în situația în care Jared Kushner sau domnul Witkoff vine cu acest „cadou”. Pentru că, uneori, unii prieteni aduc cadouri otrăvite.
În acest moment, majoritatea acordurilor pe care le văd propuse sunt, în principal, în avantajul Statelor Unite ale Americii. Grecia, de exemplu, a intrat deja în acest model, semnând acorduri și devenind un hub energetic pentru LNG american către Balcani, Ucraina și posibil mai departe spre România și Polonia.
Este, într-un fel, aceeași situație ca înainte, doar că rolurile s-au schimbat. Am înlocuit un „urs” cu un „vultur”. Iar vulturul, la fel ca ursul, poate părea prietenos, dar are gheare ascuțite.
Cronicile: Deci nu sunteți un mare fan al ideii de coridor vertical?
Cyril Widdershoven: Ba da, sunt un mare fan al coridoarelor energetice regionale sau geografice. Problema apare însă atunci când acel coridor depinde de un singur furnizor. Atunci devin îngrijorat.
Europa de Vest a fost într-o situație similară: complet dependentă de gazul rusesc ieftin până când acesta nu a mai fost ieftin.
Acum, SUA pot juca un rol similar. Dar piața internă va fi întotdeauna mai importantă decât piața externă. Dacă apare o criză internă sau o nevoie de gaz mai ieftin în SUA, exporturile de LNG pot fi influențate printr-o decizie politică la nivel prezidențial. Vreți acest tip de dependență? Nu spun că SUA sunt ca Rusia, dar întrebarea este dacă vreți să depindeți de astfel de aranjamente comerciale.
Așadar, da, construiți coridorul, dar diversificați sursele. Nu doar LNG din SUA, ci și din estul Mediteranei – Israel, Cipru –, din Africa de Nord – Libia, Algeria – sau din alte regiuni.
Problema apare atunci când un astfel de proiect este finanțat, structurat și influențat de interese concentrate.
(…………………………………………………)
Interviul integral poate fi citit în numărul 70 al revistei CRONICILE CursDeGuvernare.
(Citește și: ””Economia se schimbă IREVERSIBIL, Statul rezistă INCORIGIBIL” – CRONICILE Nr.70. Sumarul, titlurile, autorii”)
***
Urmărește-ne pe Google News
