31 ianuarie, 2025

Uniunea Europeană riscă să rămână și mai mult în urma concurenței din SUA și China, în domeniul spațial, din cauza finanțărilor reduse și fragmentate, a avertizat comisarul european pentru Spațiu și apărare, Andrius Kubilius.

Declarația a fost făcută în cadrul celei de-a 17-a ediții a Conferinței europene privind spațiul, unde comisarul a cerut Uniunii să adopte o abordare „big bang” a spațiului, prin injectarea de investiții în linii similare cu noile priorități în domeniul apărării, dra și comercial.

Conferința a început miercuri, 29 ianuarie, la Bruxelles, unde investitorii și companiile disuctă în mai multe sesiuni cum poate să accelereze ecosistemul spațial european, concentrându-se pe oportunitățile și provocările din parcursul investițional.


Una dintre ambițiile ESA este să stimuleze comercializarea spațiului, deschizând spațiul pentru noi actori, inclusiv pentru companiile care nu se bazează pe spațiul cosmic, într-o economie spațială globală estimată să depășească 1.000 de miliarde de dolari americani până în 2040.

Ambiții mari, fonduri puține și întârziate – majorarea sumelor, abia în următorul exercițiu financiar

Comisarul a declarat că dorește ca Europa să fie un lider în industria spațială, însă a recunoscut că bugetul este încă limitat și fragmentat și că blocul comunitar riscă să rămână în urmă dacă nu acționează.

„Cheltuielile noastre publice pentru spațiu sunt prea mici și, de asemenea, fragmentate. Realizarea unor proiecte mari, ambițioase și pe termen lung este foarte dificilă,” a explicat oficialul, fost prim-ministru lituanian, citat de Euronews.

Comisia se așteaptă să ajungă la un acord privind o nouă finanțare pentru spațiu în următorul buget pe termen lung (2028-34), așa-numitul cadru financiar multianual, care va fi negociat din vara anului 2025.

Cum ar putea arăta aceste sume nu se știe, întrucât UE nici măcar nu a estimat necesarul de finanțare pentru ca Europa să rămână competitiv în fața SUA și China.


Finanțarea publică

  • Partea Europei din finanțarea publică globală pentru spațiu este de 11% din totalul global (12 miliarde euro) și este în scădere, în timp ce SUA reprezintă 64% din totalul global (peste 65 miliarde euro).

  • În ceea ce privește ponderea Europei în investițiile private globale, cifrele prezintă o imagine similară, Europa investind 980 de milioane de euro, comparativ cu cele 3,6 miliarde de euro investite de SUA.

Cum și-a pierdut UE avantajele pe care le avea în domeniu

„Aceasta nu este doar o investiție în spațiu – este o investiție în securitate, prosperitate și autonomie. Este o investiție în viitor,” a declarat Josef Aschbacher, șeful Agenției Spațiale Europene (ESA), care a vorbit despre nevoia de crește finanțarea la nivelul ESA și al UE pentru a realiza întregul potențial al Europei.

Situația din acest moment:

  • „Suntem încă pe primul loc când vine vorba de navigație, observare și explorare. Dar în alte domenii pierdem teren,” a spus Kubilius, adăugând că problemele structurale frânează UE.

  • Europa și-a pierdut poziția de lider pe piața lansatoarelor comerciale (Ariane 4-5) și a sateliților geostaționari – forțând chiar UE să se bazeze temporar pe rachetele americane SpaceX pentru a-și lansa sateliții.

  • În ultimii ani, UE a rămas, de asemenea, în urmă în ceea ce privește activitățile spațiale și s-a confruntat cu perturbări semnificative în lanțul de aprovizionare, ceea ce a făcut ca industria să devină mai puțin profitabilă, cu vânzări mai mici și mai dependentă de componente precum semiconductorii și detectoarele.

Radiografia industrie la nivel global, în 2023

  • Investițiile publice globale în spațiu au atins un nivel record de 106 miliarde euro în 2023, o creștere de 11% față de 2022.

  • În Europa, finanțarea totală a fost de 11,9 miliarde euro, înregistrând o creștere modestă de 1 % a ponderii sale în investițiile spațiale globale.

  • Potrivit Agenției Spațiale Europene, cheltuielile de apărare pentru spațiu au depășit în 2023 bugetele spațiale civile pentru prima dată din anii 1990.

  • SUA continuă să domine investițiile spațiale la nivel mondial, reprezentând 64% din bugetul total, în timp ce China ocupă un loc secund important, cu o creștere a cotei sale de la aproximativ 2% în 2000 la 12% în 2023 prin programe pe termen lung, atât în domeniul civil, cât și în cel al apărării. Europa ocupă locul al treilea, cu o contribuție de 11% din bugetul spațial global în 2023.

Lansările din 2023

  • În 2023 au avut loc 221 de lansări orbitale, o creștere de 18% față de 2022.
  • Dintre acestea, 212 lansări au fost reușite.
  • SUA au efectuat mai mult de jumătate din lansări, 96 dintre acestea fiind realizate de SpaceX.
  • China a reprezentat 30% cu 67 de lansări, o creștere de 5% față de 2022, iar Rusia a efectuat 19 lansări.
  • Furnizorul european de servicii de lansare a efectuat trei lansări în 2023, inclusiv prima misiune europeană către Jupiter, care a urmărit să exploreze dacă cele trei luni ale planetei – Callisto, Europa și Ganymede – ar putea susține viața în oceanele lor.

Planurile UE, modeste și implementate prea lent – România, în afara rețelei de incubatoare

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de existență a rețelei ESA BIC, cea mai mare rețea din Europa de centre de incubare a afacerilor (BIC) pentru a ghida și sprijini creșterea și pregătirea pentru piață a aproximativ 200 de noi întreprinderi spațiale în fiecare an.

Îmbunătățirea accesului la finanțare și oferirea de oportunități pentru acești antreprenori de a crea parteneriate contribuie la dezvoltarea economiei spațiale, pentru a crește know-how-ul tehnologic și competitivitatea Europei.

În 2023, peste 60 % din investițiile private în sectorul spațial au fost obținute de întreprinderi europene nou înființate implicate în infrastructura spațială.

ScaleUp Invest se adresează companiilor consacrate care doresc să își extindă operațiunile. Programul oferă o piață ESA care accelerează tranzacțiile business-to-business pentru a obține o creștere comercială durabilă mai rapid ca niciodată. Piața ESA este concepută pentru a facilita colaborarea și a promova dezvoltarea afacerilor în sectorul spațial, care, în ultimii 15 ani, și-a mutat accentul de la explorare la aducerea de beneficii socio-economice concrete.

Luxemburg rămâne principalul investitor european în spațiu într-un an în care cheltuielile de apărare pentru spațiu au depășit bugetele spațiale civile pentru prima dată din anii 1990.

(Citește și: Lupta pentru spațiu a celor mai bogați 2 pământeni: Racheta lansată de compania lui Jeff Bezos – de 2 ori mai puternică decât Falcon 9 a lui Elon Musk)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: