29 iulie, 2026

Azi, 29 iulie, intrăm în a treia săptămână de când a fost atacată și scoasă din funcțiune o infrastructură digitală critică de grad zero a României: sistemele informatice – aplicația e-Terra – ale Agenției Naționale de Cadastru:
e vorba de versiunea oficială a fiecărui centimetru pătrat din teritoriul național – de la kilometrul zero al Bucureștiului la orice pârloagă dintr-un sat din Vaslui –  și ceea ce e construit legal pe el – de la ”Casa Poporului” la un grajdul unui țăran.

Și nu avem nicio informație certă: nu știm cine a făcut asta – dacă un hacker de-al nostru sau un actor statal – nu știm ce s-a pierdut și ce nu, nu știm cine sunt firmele care poartă răspunderea efectivă pentru ce s-a întâmplat și cum se împarte responsabilitatea între companiile de IT care s-au ocupat de construcția sesietemelor, de mentenanță și de asigurarea securității cibernetice. Și, mai ales, nu știm când se va rezolva problema și când cadastrul va reveni la funcțional. De fapt, știm, e singurul lucru pe care-l știm: anume, că nu știm când se va reveni la normal.

Într-o țară civilizată, la ora asta erau acolo mascații și procurorii – căutând responsabilii – și chiar armata, pentru a prelua controlul unei situații care ține de siguranța națională – televiziunile ar fi relatat seară de seară despre uriașele consecințe ale incidentului și și-ar fi delegat reporteri care să doarmă, împreună cu cameramanii, în fața Agenției Naționale de Cadastru :

Odacă cu blocarea sistemelor informatice ale Cadastrului, s-a blocat activitatea pe piețe întregi – cu efecte concrete atât pe economie, cât și pe încasările bugetare.

-, piața imobiliară din România e, potrivit datelor INS, de circa 7,5% din PIB anual. La 3 săptămâni de blocaj, asta înseamnă circa 1,7 miliarde de euro, adică 0,4% din PIB.
Sumele nu sunt pierdute automat, însă rămân blocate până la reluarea funcționării sistemului.

-,  Cel puțin 138 milioane lei TVA intră mai târziu la buget.
Potrivit datelor ANAF furnizate CursDeGuvernare.ro, statul a încasat în 2025 2,39 miliarde lei din TVA aferent tranzacțiilor imobiliare, echivalentul a aproximativ 46 milioane lei pe săptămână.

Rezultă că un blocaj de trei săptămâni poate întârzia încasarea a aproximativ 138 milioane lei TVA, fără a include impozitele pe transferul proprietăților, taxele notariale, taxele de cadastru și alte venituri generate de tranzacții.

-, Credite ipotecare de aproximativ 630 milioane euro, în așteptare

Potrivit BNR, în primele zece luni din 2025 au fost acordate credite ipotecare în valoare de 9,2 miliarde euro, echivalentul unui ritm de aproximativ 210 milioane euro pe săptămână.

La acest ritm, un blocaj de trei săptămâni poate întârzia acordarea unor credite de aproximativ 630 milioane euro, deoarece băncile nu pot finaliza finanțarea fără înscrierea garanțiilor în cartea funciară.

În același timp, Raportul BNR asupra stabilității financiare arată că băncile au expuneri de 86,6 miliarde lei către companiile din construcții și imobiliare, ceea ce face ca efectele blocajului să se transmită rapid asupra întregului lanț de finanțare al sectorului.

-, Blocajul afectează direct și veniturile serviciilor conexe tranzacțiilor.

Raportat la aproximativ 1,7 miliarde euro în tranzacții blocate:

*, onorariile notariale, calculate în general la 1-1,5%, însumează aproximativ 17-26 milioane euro;

*, comisioanele agențiilor imobiliare, de regulă 2-3%, reprezintă încă 34-51 milioane euro.

Aceste venituri sunt, în principal, amânate.

Totuși, firmele continuă să suporte salarii, chirii, taxe și rate bancare, ceea ce generează presiuni importante de lichiditate, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, în condițiile în care lucrările nu pot fi recepționate, contractele nu pot fi închise, iar serviciile nu pot fi facturate și încasate.

Pentru unele companii nu înseamnă doar niște simple amânări administrative, ci pur și simplu blocarea fluxului de lucru.

-, Blocarea administrativă a fondurilor europene.

AFIR (Agenția pentru finanțarea investițiilor rurale) a amânat lansarea unor sesiuni de finanțare pentru tineri fermieri, ferme mici și modernizarea exploatațiilor agricole, întrucât solicitanții nu mai pot obține extrasele de carte funciară necesare depunerii proiectelor.

Întârzierea afectează calendarul depunerii proiectelor, evaluarea acestora și, ulterior, investițiile și plățile din fonduri europene.

-, …

-, …

Cine câștigă din acest atac? Nu știm (încă). Cert este că el vine exact în momentul în care se face trecerea de la TVA-ul de 9% la cel de 21% la locuințele noi, că astfel de incindente cu un atât de mare efect sunt considerate coincidențe numai de proști, și că momentul ales seamănă cu o rafală de kalașnikov trasă de la șold:

Două lucruri dovedește atacul (sau ce naiba o fi fost), de la Agenția de Cadastru:

1, câte sectoare și piețe depind de o infrastructură critică de grad zero – agenția aia care are evidența fiecărui centimetru pătrat din teritoriul național și tot ce s-a construit legal pe el – și ce ușor pot fi blocate zeci de miliarde de euro cu un simplu ”enter” pe tastatura unui criminal cibernetic, indiferent cine o fi el, român sau străin.

2, al doilea lucru pe care-l dovedește acest atac este profunda improvizație în care corupția – pe față sau mascată – din atribuirea contractelor de digitalizare – mentenanță – cyber-security – responsabilitate administrativă au creat-o în ultimele 2 decenii, cu miliarde de euro tocate în sisteme informatice critice pentru a căror vulnerabilitate nu plătește nimeni.
Căci genul ăsta de contracte sunt făcute în așa fel încât nimeni din administrație nu poate fi tras la răspundere, chiar dacă sistemul se dovedește, mai târziu, vulnerabil: semnatarii au dispărut de mult, să-și toace milioanele stoarse din contracte, prin cine știe ce colț de lume.

Suntem, nu-i așa?, ”sub umbrela NATO”, care va apăra ”fie palmă din teritoriul statelor NATO”. Uite că România are un vast teritoriu – cam cât teritoriul național – pe care NATO chiar nu are cum să-l apere: pentru că Tratatul Alianței se referă la dușmanii din exterior. Nu la administrațiile naționale care dezintegrează instituțiile de stat din interior.

Într-o țară civilizată, la ora asta erau la Agenția de Cadastru mascații și procurorii – căutând responsabilii – și chiar armata, pentru a prelua controlul unei situații care ține de siguranța națională – iar televiziunile și-ar fi delegat acolo reporteri care să doarmă, împreună cu cameramanii, care să transmită, seară de seară, cum avansează repararea unei infrastructuri critice de grad zero, și cine sunt responsabilii – de stat și privați – care au adus lucrurile aici. Până aici.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Noua tranziție istorică (geo)economică a României și mizele ei (geo)politice. Războiul din subteranele României și 2 PS-uri”)

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: